Page 6 - 1924-04
P. 6
(Pag. 42------------------------------------ — C O S I M Z E A N A - - - - - - - - - - - ------------------------------ 25—11 1924
CHIPURI Şl ICOANE — Mâne e Duminecă, moş An- E afumat clopotarul. Dar el trecu
drei? pe lângă "noi fără sâ ne privească
Nelegiuirea cea mare — Duminecă, răspunse în silă — E supărat, părinte, nu e beat.
TON AGĂRBICEANU moşul. — Se poate, răspunse părintele.
— lată, îmi vine mie cu ruşi- M’am încredinţat deplin, când afară
Moş Andrei tocmai isprăvise de nare: sunt de atâtea zile în Dum în uliţă, clopotarul în loc să între
povestit una din istoriile sale, când brăveni, şi încă nu m’am dus sâ în crâjmă cumu-i era obiceiul, şezn
din turnul bisericii începuse să-şi văd biserica. pe laviţa din faţa crâşmei şi ră
trimită peste sat tinghi-tinghiul său Moşul îşi ridică mâna dreaptă şi mase cu ochii pironiţi la tumul
mărunt, răsunător şi ascuţ.t, clopo o lăsă să cadă obosită. Ca şi când bisericei.
tul cel mic. Ascultai un restimp mi-ar fi zis: atâta pagubă! Mă apropiu de el şi-l chem la
glasul atât de cunoscut şi simţii o — Djr pentru ce nu trage Vavi un pahar de vin. Mă auzi; clătină
o remuşcare amară în suflet: eram lon toate clopotele cui» e obiceiul greu din cap că nu-i trebue beu-
de câteva zile în Dumbrăveni, şi Sâmbătă seara? îl întrebai eu, vă tură. Uite, ţin minte ca acum, domni-
încă nu mă dusei să văd biserica. zând că dumnealui iarăşi e gata şorute Vasilicâ: aşa a clătinat de
— A murit vr’un copil mic, moş să-şi cufund* priviiile în gol. cu tristeţă din cap, ca vita beteagă
5
Andrei? întrebai eu. — Cum sa le tragă, dacă n’are pe care o îmbii cu un braţ de
Moşul se uita in gol cu ochii ce? răspunse moşul cu glasul în nutreţ.
xrişti, şi nu-mi răspunse. Ştiam că groşat, ca totdeaura când avea o Am simţit de-o dată o mare amă
clopotul cel mic când e tras sin mare povară pe suflet. răciune în suflet Ce piatră grea
gur, e pus să cânte la adormirea — Au dus şi dela Dumbrăveni striveşte inima creştinului?
In Domnul a copiilor subt trei ani. clopotele cele mari? Şi începui sâ-l descos, ce are
Oar. acum, vuetul lui subţire con — Da. Şi’n satul nostru ca pre- pe suflet. Dar el, uitându-se mereii
teni deodată şi, peste sat, începu tutindenea în satele româneşti, s’a la turn nu răspundea. După ce tâ
T
.sâ picure, împrăştiindu-se ca o po- petrecut nelegiuirea cea mare. cui, şezând lângă el p.ejavjţă, când
juncă trimisă de-odatâ în mii de — De mult? nici nu mă gândeam. îmi zise cu
părţi, vuetul de cţri al tocii. Re — Cu vre’o trei săptămâni îna glasul acela gros:
cunoscui îndată mâna măiastră a inte de venirea României. Bine că — O să se întâmple o nenoro
clopotarului: în zece sate din jur n'ai fost aici sâ vezi nelegiuirea cire, poştarule.
mici un clopotar nu ştia bate toaca cu ochii, domniŞ'rule Vasilicâ. Moş — Ce nenorocire? Ţi-e bolnav
aşa de minunat ca Vavilon al no Andrei strânse din ochi, îşi scu vr’un ficior? Ai auzit vre’o veste
stru : cu repeziciuni ca o ploaie tură capul, şi după ce zvântă un rea din războiu?
de grindină, cu întorsături cari răs păhărel de vin, răzimându-şi coatele — Nu ştiu ce nenorocire, dar de
coleau văzduhul, cu hodine scurte pe masă. începu să-mi povestească bună seamă una mai mare ca moar
««Jupă cari cădeau, în tact domo', cum a fost yăduviîă biserica din tea unui om, zise el pornindu-şi
loviturile pline, sonore şi calde. Dumbrăveni de cele două clopote cu greu vorbele;
Ascultam mângâiat şi mândru de minunate, mândria lui Vâvilon şi — Ei, ce stai şi tu să vorbeşti!
clopotarul din Dumbrăveni, când bucuria viilor şi morţilor din sat Mai bine ai veni la un pahar de
toaca încetă, şi începu din nou clo Tot auzeam, domnişorule Vasi- vin cu mine. Şi mă ridicai de pe
potul cel mic, şi pe urmă întreaga lică, zvonindu-se prin târguri, că laviţă
aceea împletire măiastră dintre toacă înainte de-a veni România, păgânii Dar el nu se mişcă: Capul lui
şi clopot, pe care Vavilon o ţesea au de gând să ne iei clopotele. mare căzu cu greutate pe piept.
n prestară fie cărui praznic Cică ziceau între ei: decât sâ facă — iţi spun eu că are să se în
Voii să prind de câteva ori pri România gloanţe şi tunuri din ele, tâmple o nenorocire. Îmi am sem
virile Iui Moş Andrei, dar moşul mai bine ficem noi. Parcă Româ nele mele, zise el din nou.
se uita mereu în gol cu ochii trişti. nia ar fi fost păgână să schimbe — Semne! Acum te-ai pus şi tu
Neliniştit, cu o tnsteţă ce-mi creş uneltele lui Dumnezeu în uneltele să crezi în semne ca femeile!
tea nîereu şi mi* în suflet, voiam ghiavoiului! Auzeam şi eu şi alţii -- Am semnele mele, şi nu de-
să-l întreb ce însemnează această zvonul, dar’ nu-1 credeam! acum. Şi totdeauna mi s’au adeve
vestire de praznic? Eu ştiam din Intr’o Duminecă după vecernie, rit Şi încă repede: la o zi, două
anii cei buni petrecuţi în Dumbră clopotarul Vavilon, după ce trase Eu, dacă vreai să şti, îmi am sem
veni, că Vavilon când vestea sărbă clopotele nu se scoborî ca de obi- nele în ţiuitul clopotelor. In felui
toarea. punea să cânte pe rând ceiu din turn, ci rămase acolo, ră- cum se vaieră glasul lor, după ce
toate cele trei clopote, şi numai zimat de-o grindă, până după sfâr se hodineşte limba. Totdeauna cu
dm arama tuturor şi din oţelul toa şitul slujbei. Când să se încue bi nosc după asta ce prieten are să-mi
cei, putea sâ trimită peste sat vraja serica, se aud paşii lui grei pe scări." moară: unul mai bătrân ori unu)
aceea neuitată. Acum, numai cu şi eu, cum rămăsesem în urmă cu mal tânăr. Când se vaieră dulce şi
toaca şi cu clopotul cel mic, nu părintele zic: „Părinte nu încuia! prtlung clopotul cel mijlociu, de-i
putea să facă mare ispravă. Ascul Mi se pare că se coboară cineva rămâne vaierul în aei* cu un glas
tam şi înţelegeam că din această din turn“* omenesc, ştiu că în curând mă va
nepotrivire se ridică şi din sufletul Aşteptăm noi până se iveşte părăsi un prieten tânăr. Când se
meu un val de tristeţă. Mă cuprin în uşa ce da în turn, chipul clo vaieră scurt şi adânc clopotul cel
sese ca un simţemârrt de părăsire, potarului. Era pământiu la faţă, şi mare, ştiu că un prieten de vârsta
de sărăcie şi de pustiu. se legăna greoiu pe picioarele sâle mea se gată de ducă.
Dup’o vreme văzduhul înghiţi bătrâne şi încovoiate de atâta ur — Şi ai auzit un astfel de semn
toate sunetele şi se făcu linişte care în turn. Părintele îmi trase cu azi la vecernie?
peste sat. . • , ochiul. Ştiam ce voia să-mi spună: — Am auzit uti semn nou, cum
*-• * * < ■ ‘ * V V > '
