Page 7 - 1924-04

25—li. 1924 —----------------------------- - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - Pag. 43

iu am mai pomenit Azi toate clo- grea, înăduşită. Căzuse pe ţelină, CÂNTEC
, potele au plâns, mă mir că voi nu în otavă, clopotul cel mare, intrând CORI OLAN 1ANCV ŞlCLOVAN
le aţi auzit. Iar după ce s’au oprit cu o muche în pământ. Altă câdere
limbile, vaerul dela toate trei s’a înăduş tă, ca o rostogolire în iad, Am venit în zorit zilei
înfrăţit, ca într’o sărutare, şi ia şi căzu şi clopotul cel mijlociu. Ca să- ţi cânt un madrigal,
sfârşit a ţipat cu atâta spaimă că Ne-am uitat înfioraţi la ele: erau Nu cu zâmbetul copilei
. mi-â îngheţat inima. Mare primej­ pângărite, nu mai aveau limbă. Pă­ Si cu ochii-i de opal.
die are să vină!“ gânii le-o smulseră acolo sus Iri
Mie mi-a trecut de-odatâ un turn. Pe semne se temeau şi ei să Ci-am venit sâ-ţi cânt iubită
runghiu prin immă: mă gândii la nu le audă glasul. O poveste fără nume.
zvonul cu luatul clopotelor. Se coborâră soldaţii şi se apu­ Nu de mine ticluită,
— Doar nu vor vrea păgânii să cară să le ridice pe tărgi, să ie Auzită dela lume.
ni le ridice? zic eu înspăimântat ducă la căruţe. Abia acum înce­ $i tu n'ai eşit afară
de-odată. pură bocetele femeilor şi bleste­ Si-mi veniă să plâng pe stradă...
Clopotarul se trezi ca din vis, se mele Bărbaţilor. Ele n’au mai con­ Să m’aştepţi aici pe seară,
uită la mine cu nişte ochi. albi şi tenit, deplin, domnişorule Vasilică, Cam să-ţi cânt o serenadă.
^nari, îşi făcu cruce şi zise: . până în z'ua de azi. Când auzim
— Asta v primejdia! Să şti că in turn numai clopotul cel mic, ni se REÎNVIERE
asta vo a s’o spună semnul! Cum strânge inima.
de nu mi-a venit mie mai îngrabă O lună de zile nime nu l’a mai G PONEI TI
in minte? Mâ gândeam cine ştie la putut apropia pe clopotar de bi­ Dragi plicuri roze parfumate
ce primejdii, şi iată nelegiuirea cea serică. Nici nu mai coborîse în Ce calmul dragosiii-mi păstraţi,
-mare e aproape! sat, din căsuţa lui dela poala mun­ Vă răsfoesc din nou acuma
Şi, câ şi când ar fi vorbit prea telui de când dase peste Dumbră­ Dulci amintiri să-mi desgropafi.
mult, amuţi * de-odată, se împetri veni nelegiuirea cea mare. Iar mai
-şi n’am mai putut scoate o vorbă pe urmă, când s’a lăsat biruit de Doar voi îmi mai treziţi in suflet
din el. Dup-o vreme se ridică, şi rugămintele părintelui, şi când s’a Ca'n pagini vechi de fericiri,
pomi pe uliţă ia deal. Mă uitam suit iarăşi în turn, s’a încurcat în Fiorii vremilor trecute
cu uimire după el: Vedeam cum bătaia toacei şi în trasul clopotului Şi clipele primei iubiri...!
se târăe, adânc încovoiat, un bătrân celui mic, de părea c’a ajuns în Băicoi
neputincios şi mă întrebam: Nu-i clopotniţa un copil.
o nălucire? El să fie clopotarul Şi nu numai dumbrăvenii au ră­ TOAMNĂ
Vavilon? mas fără clopote, domnişorule Vasi­
Şi bine a făcut câ s’a dus! Na lică, ci toate satele din jur. Dum­ STELIAN DELACÂMPINA
trecut un ceas, şi au sosit soldaţi neata îl şti pe părintele Costan din in stol tăcute rândunele
străini în sat, vr’o doisprezece, cu Broşteni, şi-ţi mai aduci aminte Se pierd în zarea ca de nea.
două care mari milităreşti, cu scări, cum ducea dumnealui pe ori ce .Se duc uşor luând cu ele
cu frânghii, cu unelte. In grabă sa­ străin întră în sat la clopotniţă Din sufletu-mi un dor, ceva...
tul întreg a fost în picioare. Nu să-i arete mândreţa de clopot dă­
mai trebuiau să ne spună de ce-au ruit de un român avut, „clopotul Ceva ce'n fiecare frunză
venit. In carele cele mari stăteau dela uşa raiulu’,“ cum îi spunea Ce se desprinde depe ram
grămadă clopotele luate dela bi­ Sfinţia Sa. Găseşte un suspin s’ascunză
sericile din satele vecine. Nu ştiu De durere mare, de inimă rea Amarului pe care'l am.
cum să-ţi spun, domnişorule Vasi­ că i-au dus mândria satului şi a E vara pe sfârşit; se stinge
lică! Părea că nu mai sunt lucruri bisericii, s’a dat beuturii. Bea şi Ca o iluzie ce moare...
sfinţite! Cum stăteau clae pe gră­ plângea! Ce chinurile iadului pe .. Şi eu sunt trist şi-mi vine-a plânge
madă, păreau neşte idoli prăbuşiţi, biata preoteasă până Pa putut scăpa Sfârşitul verilor mă doare!
ce au îngheţat într’o încolăcire a- de pacostea asta!
meninţătoare. Şi aşa bisericile noastre au ră­ SÂMBĂTA MORŢILOR
Nu ne puteam înţelege cu nime. mas văduvite până azi de mân­
Niciun soldat nu ştia româneşte. dria lor de-odinioară... Pe alocuri Prietenului meu
Pe^ semne s’a temut’ şi stăpânirea s’a mai găsit vr’un creştin cu tra­ / Ol. Ştefanovici-Swensk
să trimită'soldaţi români la aşa ne­ gere de inimă, şi a cumpărat câte-un
legiuire. Ei făceau semne şi arătau clopot. Dar, între ele şi cele vechi, In cernitele marame
spre turn. Părintele nu eşi din casă. cer şi pământ! Nu mai e cântecul, Ghemuite stau in şir
Şi bocesc, sărmane mame,
Dai soldaţi aduseră cheiie dela bi­ nu mai e vaierul omenesc al celor
serică. Trimiseră şi după clopotarul. de demult. Vezi că alţi meşteri le Pe cei strânşi în cimitir ..
Satul întreg se adunase în jurul lucrau odată, oameni ce-şi puneau Pretutindeni căpătâie
bisericii, numai Vavilon nu se arătă. sufletul în arama ce se topea şi De lumini ard trist şi. lin ;
Era o linişte, o muţenie, domnişo­ lua formă. Azi orice lucru se face Pleacă fumul de tămâie
rule Vasilică, de se auziau paşii grei pentru negoţ, pentru bani. Către cerul 'nalt, senin.
din turn ai păgânilor, până departe Iar clopotarul nostru arè mare
pe uliţă. noroc: a surzit ca pământul. Tot Şi cum mii de stele 'n zare
Nu ştiu cât vom fi stat împietriţi, ce face acum sus în turn, face cu In tăcere se aprind,
cu capetele în pământ, — numai meşteşugul mânii. Ce i-ar maî ajuta Par’că aud din depărtare
copiii priveau înlemniţi la ferestrele urechea decât sâ-1 coboare c’un Alte bocete venind.'.
turnului, — când ne trezi o cădere ceas mai de vreme în pământ? * O. SCURŢII