Page 11 - 1924-5-6

Pag. 60 ----- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - ------------------------------ 20-111. 1924

Care îl ascultau poveţele apărătoare nu-i pară râu de ceea ce ne-a dat, sem. Nu bred s’o fi scos de prin
de primejdii şi mântuitoare pentru şi maica Domnului dacă ne priveşte vr’o carte. Era în ea vorbă tot de
Vieaţa de veci!' Nu mai răzbeâ pă­ cu dragoste, să aibă mângăere dela lucrurile cele nouă şi minunate în­
rintele cel bătrân cu liturghiile, cu noi. tâmplate în mijlocul neamului ro­
maslele, cu feştaniile, cu cetitul pe-o — Fié cum zici dumneata, că mânesc, de mâna puternică a Dom­
haină! dumneata toate le şti, mătuşo. In- nului care s’a milostivit de poporul
Mătuşa Iova, după ce se hodini vaţă-ne ce să facem si te vom as- său izbăvindu-ne de dujman, pen­
vPo câteva zile după fuga jandar­ cuîta!“ tru lacrimile şi suferinţele strămo­
milor, porni prin sat să îndemne Şi din casă în casă mătuşa Iova şilor noştri.
iumea la rugăciune. La rugăciune îşi lăsa poruncile ei obicinuite, pe Vorbe calde şi adânci, domnişo­
pentru biruinţă. care le şti şi dumneata, domnişo- rule Vasilică, şi cari se coborau
, Femeile, întăi, nu o înţelegeau. rule Vasilică. drept în inimă străpungându-o cu
Şi ele ca şi noi bărbaţii, nu se pu­ — Toate rugăciunile câte le şti, o dulceaţă ne -mai gustată!
teau îndoi de biruinţă, nici gândi post în trei zile pe săptămână; din Şi, încă nu era isprăvită rugăciu­
nu se puteau că România nu va fiecare uliţă să s’adune femeile o- nea părintelui, când în tinda femei­
birui. Căci, doar, noi îi văzusem cu dată pe săptămână în biserică să lor izbucni un hohot de plâns bă­
ochii biruinţa, din clipa în care pu­ le citească preotul paraclisul. Şi dela trânesc.
terea dujmană căzuse. fiecare băncuţă pentru liturghie şi Mătuşa Iova plângea.
Tuşa Iova nu se lăsă biruită, şi pentru maslu“. Când am eşit din biserică, se a-
după ce isprăvi de colindat satul, Intr’o săptămână, toate casele în­ propie de mine cu sfială.
— Aşi aveâ o mare rugăminte"
începu să-l colinde a doua oară. cepură să bâzăe ca un stup de al­ zise ea. „Aş vrea să-l rog pe pă­
înţelesese nedumerirea femeilor, şi bine de atâtea ocinaşi pe care fe­ rintele să mă înveţe şi pe mine
cu toate că ea de-un veac de om meile le spuneau înaintea icoanelor. rugăciunea asta. De când mă chi­
era încredinţată că fără rugăciune, Mătuşa Iova le învăţase care oci­ nui eu să aflu vorbe potrivite să
fără post şi fără sfânta-liturghie, naşi să le zică pentru împăratul, Ie pun pe lângă „Tatăl nostru“ pe
nici un lucru bun în lumea asta care pentru oştire, care pentru su­ lângă „Născătoarea“, şi n’am putut.
nu se poate face, ea schimbă vorba fletele păcătoase ale bărbaţilor d n Învăţătura şi darul e ’la părintele“.
şî de data asta le spuneâ: sat care nu se gândeau să se pună — N’ai decât să-i spui. Părintele
„Nu vom face rugăciuni pentruca la acest canon. " o să te înveţe bucuros.
să nu mai vie ungurii. De pe partea Cu cât mergeau mai bine rugă­ — Să-l rogi pentru mine. Eu nu
asta se ’ngrijeşte România şi se ciunile, slujbele, posturile, cu atât cutez.
vor îngrijii bărbaţii noştri cari mai întinerea mătuşa Iova şi se purta Am rămas mirat! Iova şi să nu
sunt pe acasă. Dar vorba e să ne ca un căpitan pe uliţele satului, ţi­ cuteze să-i vorbească părintelui,
facem vrednici de biruinţă înaintea nând de scurt pe fiecare, cercetând când de-atâtea ori până acum era
Maicii Preacurate şi a Tatălui din să vadă cum se ţine porunca. gata să-i poruncească! Dar m’am
cer. Că dacă-i adevărat ce spune Dela o vreme la slujba Paracli­ uitat bine la ea şî ani înţeles că
la evanghelie că toată darea cea sului, în biserică, mai intrau şi câte vorbeşte adevărat. Şi am înţeles
bună şi tot darul deplin de sus este, un bătrân. Eu. cum mă şti, mai cânt de-odată pricina sfielei sale: părin­
dela Părintele luminilor, — apoi e şi în strană, domnişorule Vasilică, tele crescuse neasemănat de mare
tot aşa de sfânt şi de adevărat că şi drept să-ţi spun,’nu mi se prea în »ochii ei cu rugăciunea pe care
de darul Domnului trebue să te faci împărea cu mătuşa Iova. Deşi se ea, ori cât s’a chinuit, n’a putut s’o
vrednic prin rugăciuni de mulţă- purta sprintenă, deşi putea fi mul­ întruchipeze.
mită şi prin fapte plăcute Tatălui ţumită cu sporul ce a făcut, o ve­ I-am făcut pe plac şi părintele a
ceresc. Noi trebue să ne arătăm deam în biserică muncită din greu, învăţat-o bucuros. Tuşa Iova învăţă
vrednice de darul cel de sus, ca să şi nehodinită. Dumnezeu să mă grozav de iute rugăciunile. Dar’ ea
rămână pe vecie cu noi“! ierte, dar’ îmi părea că nu-i mai n’a mai apucat să le înveţe şi pe
Şi tot aşa, torăind mereu, dela o mulţumită cu rugăciunile obicinuite. celelalte femei din sat. A întrat în
casă la alta, a pus în neastâmpăr Nici’ chiar cu Paraclisul Preacuratei. curând România, apoi nemţii în
în câteva zile pe toate femeile din Părea că se frământă să găsească Dumbrăveni, şi alte bucurii şi alte
sat. Şi ici şi colo întreba: o vorbă nouă, o rugăciune nouă. griji au dat peste sat.
— Tu, nepoată, te-ai rugat vr’o- Bătea mătănii, se uita cu ochii ru­ Mă gândesc şi azi, Domnişorule
dată pentru biruinţa României? gători la icoane, şi nu se puteâ Vasilică, la râvna de-atimci a mă-
— Rugat, cum să nu! linişti. tuşii Iova, şi-mi vine să cred că
— Cum anume? Alte dăţi, când se făcea rugăciune partea cea mai bună ea şi-a ales’o
Zic în fiecare sară: Doamne a- în biserică pentru cei duşi în răz- pe acele vremuri. Căci ce poate să
jută-le! boiu, mătuşa Iova, după ce şi vedea fie mai de preţ şi mai bine în vieaţa
— Asta nu-i destul! A*âta cred femeile adunate în biserică, înge- asta trecătoare decât să nu-ţi uiţi
că spune şi oaia ta din curte când, nunchiate pe lespede, se potolea de Dumnezeu în mijlocul bucuriilor
înainte de-a se culca, râcăe cu pi­ de-odată şi se rnga mai liniştită ca celor mari? Că în năcaz şi sufe­
ciorul în ţărâna din curte. un copil. rinţă toţi ne gândim Ia Dumnezeu,
— Dar ce să mai zic, mătuşe Intr’o zi la un Paraclis, părintele dar în bucurii şi înotând în bine,
Iova? ocinaşi? cel bătrân, după rugăciune, se lăsă numai cei aleşi se află să-l proslă­
— Ocinaşi, da, şi încă multe, di­ în genunchi, deschise cartea, şi de vească pe El, dătătorul de vieaţă
mineaţa şi seara, la prânz şi la o- pe-o foaie de hârtie scrisă cu mâna şi părinte a toată darea cea bună.
gină. Că dacă Domnul s’a milos- lui începu să citească o rugăciune
tovi să se uite din cer la noi, să nouă de rit. Nici eu n’o mai auzi­