Page 16 - 1924-5-6
P. 16

20—111. 1924                                 C  O  S  I  N  Z  E  A  N  À                         Pag. 65

        Acestea  sunt  adevăruri  elemen­  dovezile,  se  înfăţişează  ca  o  răsbu-   Cei mai mari oameni ai lumii.
       tare.  Discuţia,  prin  urmare,  n’are   nare  a  unor  anumiţi  ziarişti  străini,  Profesorii universităţii din Washing­
      pentruce  să  se  mai  prelungească.  huiduiţi  cu  prilejul  congresului  pre­  ton  au  ales  din  sinul  lor  o  comisie,
      Dar,  pentrucă  e  vorba  despre  do­  sei  delà  Cluj,  şi  cari  alcătuiesc  ma­  ca  să  designeze  pe  cei  optsprezece
      rinţele nerăbdătoare de europenizare *  joritatea  comisiei  însărcinată  de   bărbaţi  mari,  cari  au  avut  cel  mai
       a României, am putea adăuga o sin­  ministerul  Comunicaţiilor  cu  distri­  mare merit întru promovarea culturii
       gură  constatare.  Multe  din  relele  de  buirea carnetelor.          intelectuale a lumii. Busturile acestor
       cari a suferit Regatul vechi, şi sufere   Un  studiu  militar-social.  Stu­  optsprezece  băi  baţi  se  vor  aşeza  în
       încă,  se  datoresc  unei  pripite  occi-  diul  d-lui  căpitan  Aurel  Locusteanu:   aula universităţii din Washington.
       dentalizări  de  faţadă,  în  flagrantă   „Caracterul  general  şi  carac­  Comisia  şi-a  isprăvit  lucrările.
       discordanţă cu moravurile ţârei. Cu­  terul  militar“  este  un  indice  de   Rezultatul  încă  nu  se  cunoaşte.  Se
       prinsul  ne  interesează  deci,  mai   ceeace  pot  ofiţerii  concepe  în  tim­  păstrează  în  secret,  dar  totuşi,  au
      Întâi, şi pe urmă Fparele.          pul  lor  liber,  dacă  au  dragoste  de   transpirat  câteva  nume  din  cele  mai
         Deci,  Români  să  fim  în  primul   instituţia  pe  care  o  servesc  şi  pen­  alese. America este reprezentată prin
       rând,  căci  europeni  vom  rămâne  tru  care  şi-au  dedicat  viaţa.  Ca  şi   Beniamin  Franklin.  Mai  sunt  apoi:
       vrând n^vrând...                   în  însemnările  sale  de  războiu   Omer,  Dante,  Geothe,  Shakespeare,
         Premii  literare.  —  Două  premii,   „Subt  aripa  morţii“,  tot  aşa  şi’n   Beethoven,  Moise,  Plafon,  Darwin,
       de  câte  100  mii  lei  fiecare,  au  fost  acest  studiu,  autorul  ne-apare  ca   Gali  leu,  Newton,  Gutenberg  şi
       înfiinţate  de  către  ministerul  Arte­  un  destoinic  şi  precis  stilist,  un   Pasteur.
       lor,  în  vederea  răsplătirei  a  unui   bun  observator  şi  mai  cu  seamă   Programul  de  lucru  al  funda­
       prozator şi a unui poet român. Pre­  un  talent,  care  ştie  să  reliefeze  to­  ţiei  culturale  „Principele  Carol“
       miile  nu  se  vor  atribui  pentru  o  tul  şi  să  ne  redea  plastic  imagínele   pe anii 1923—1924. Activitatea in­
       singură  carte,  care  ar  urma  să  fie   sale.  Ochiul  său  observă  până  în  stitutului  de  studii  şi  educaţie  ar­
       prezintată  la  concurs,  ci  se  vor  a-   cele  mai  mici  amănunte  viaţa  şi   tistică  constă  în  acest  an  şcolar  din
       corda  în  fiecare  an  la  doi  scriitori  din  neajunsurile  şi  păcatele  ei,  trage   următoarele lucrări:
       în viaţă, ca o încoronare a unei ac­  toate concluziile şi ne indică drumul   1.  Lecţii asupra renaşterii Italiene
       tivităţi literare. Comisia care va ho­  spre îndreptare.                — la Cassa şcoalelor. ’
       tărî  anul  acesta  asupra  celor  două   Desigur  că  studiul  d-lui  Locus­  2.  Lecţii asupra artei româneşti —
       premii  e  alcătuită  din  dnii  Alex.  teanu  nu  are  hlamida  largă  şi  lu­  la Liceul Mihai Viteazul.
       Lapedatu,  ministrul  Artelor  ca  pre­  xoasă a unei cărţi savante, dar ceeace   3.  „Causeries“  asupra  porţelanu­
       şedinte  şi  dnii  C.  Rădulescu,  din   spune  în  el,  spune  precis  şi  clar.   rilor  şi  cristalurilor  de  artă  la  Se­
       partea  Academiei  române  şi  M'hail   Din  paginile  sale.  se  desprinde  o   diul'Asociaţiei  Cercetaşi  lor,  Calea
       Sadoveanu,  preşedintele  Societăţii  mare  putere  de  'sinteză  şi  de  asi­  Dorobanţilor No. 32.
       scriitorilor  rcmâni,  ca  membri.  De-   milare  şi  un  talent  puternic  de  a   4.  Audiţii de muzică.
       cernerea  premiilor  se  va  face  la  face  pe’  alţii  să  înţeleagă  ceeace   5.  Şedinţe  de  studii  în  muzeele
       toamnă. Până atunci o vreme pentru  vrea  să  spună.  Hotărât,  d  1  căpitan   Simu,  Kalinderu  şi  Pinacoteca  Sta­
       pronosticuri.                       Locusteanu  nu  este  numai  militar,   tului.
          O  nedreptate.  —  Felul  cum  s’a   ci şi un distins scriitor.        6.  Călătorii  de  studii  la  mănăsti­
       făcut  la  Bucureşti  distribuirea  per­  Cine  a  fost  Hamlet?  Di  Abel   rile,  bisericele  şi  palatele  istorice
       miselor  de  liberă  călătorie  acordate   Lefranc,  eminentul  profesor  delà  ale ţării.
       gazetarilor însemnează o vădită ne­  Collège  de  France  susţine,  că  ope­  Călătorii  de  studii  la  muzeele  din
        socotire  a  presei  româneşti  din  Ar­  rele  dramatice,  atribuite  lui  Shake­  Transilvania.
        deal. N’au primit asemenea permise,  speare  în  maioritatea  lor  au  fost   Activitatea institutului a început la
        — deşi ele s’au dat fără precupeţire   scrise  de  William  Stanley,  conte  de  29 Noembrie 1923, ora 6 jum. seara,
        tuturor  reporteraşilor  din  Capitală,  Derby,  pretendent  pe  acea  vreme  în  sala  de  conferinţe  a  Casei  şcoa­
                                                           5
        caşi  tuturor  redactorilor  delà  gaze­  la  tronul  Anglie .  Scopul  lui  ar  fi   lelor.
        tele maghiare, — decât o mână de re­  fost  să  influenţeze  opinia  publică  a   Lecţiile  asupra  Renaşter  i  Italiene
        dactori delà ziarele Patria şi înfră­  Angliei cu aceste piese, tendenţioase   au  loc  în  fiecare  Luni  şi  Marţi  la
        ţirea  din  Cluj.  Nici  foile  p’oporale,  aproape toate.             orele 6 jum. seara.
        nici  publicaţiile  politice,  nici  revi­  Personagiile  principale  ale  piese­  Celelalte lecţii şi şedinţe de studii
        stele  literare  (o,  atât  de  puţine,  din   lor  lui  Shakespeare  sunt  toate  copii   se  vestesc  în  fiecare  Luni  pentru
        nefericire!) n’au fost luate în seamă.  de  pe  natură.  Aşa  Hamlet,  n’ar  fi   săptămâna  respectivă  la  începutul
        Gazetari  cu  o  vechime  de  peste   altul decât lacob* I. regele- Angliei,   lecţiei  dela  Casa  şcoalelor  şi  vor
        douăzeci  şi  cinci  de  ani,  cari  au   pe  care  contele  Derby  ar  fi  vrut   avea  loc  Lunei  dimineaţa  şi  Joia
        muncit  şi  muncesc  pentru  lumina­  să-l  răstoarne  de  pe  tron.  In  el  se   după masă.         ^
        rea satelor, ca de pildă d. Ion Moţa,   găsesc  toate  trăsăturile  caracterului
        directorul foaiei Libertatea delà Oră-  lui  Hamlet:  melancolia,  nehotărârea                    Politice
        ştie,  n’au  primit  dreptul  de  a  călă­  şi  înclinarea  spre  meditaţii  filoso­
        tori  pe  căile  ferate  în  interesul  pro-   fice  şi  teologice.  Henric  al  lV-lea,   Uu nou partid democratic. —
        fesiunei  lor,  pe  când  acest  drept  i   regele  Franţei  numia  pe  lacob  :   D.  Nicolaie  Iorga,  de  cuiând  întors
        s’a recunoscut fără greutate, de pildă  cel mai savant între imbecili. Hamlet  din  străinătate,  a  făcut  o  lungă  ex­
        dlui  Leonard  Paukerow,  voiajorul   are  chiar  şi  o  asemănare  fizică  cu   punere  asupra  situaţiei  politice.  Re­
        comercial  al  ziarului  Adevărul  în   lacob: un corp gros şi picioare moi.  cunoscând  dreptul  de  existenţă  al
        Ardeal.  O  împrejurare  specială  ne   Tendinţa  piesei  a  fost,  să  scoată   partidului  liberal,  în  locul  vechiu­
        face  să  stăruim  asupra  acestui  in­  în  evidenţă  nevrednicia  şi  incapa­  lui partid conservator. Marele nostru
        cident  caracteristic.  Nedreptatea  fă­  citatea  familiei  Stuart.  Iar’scopul  lui  istoric  a  vorbit  despre  necesitatea
        cută gazetarilor ardeleni, după toate  Derby : să ajungă el pe tronul Angliei.  întemeierii unui mare partid ,,de
   11   12   13   14   15   16   17   18   19