Page 10 - 1924-07
P. 10

Pag. 78                                 C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                         5—IV. 1924

               S’a  găsit  un  om  care  a  înjugat  patrule.  Când  sosea  cu  una,  pornea  SFINXULUI.
             boii  la  car  şi  l’a  dus  pe  Nicodim,   cu  alta.  Cunoştea  cărările  şi  ascun­
             cu  butoiul  Iui,  pe  deal,  pe  cetăţue.  zişurile din păduri ca nime altul.  Const. Goran
             Cum  n'ai  fi  împlinit,  pe  vremea   Şi  decâteoii  rămânea  în  sar,  co­
             aceea, voia omului, domnişorule Va-   lonelul  îl  cinstea  cu  un  pahar   Bătrânul Nil tot cântă'ncet a jale...
             silică?  Ne  era  inima  aşa  de  n’am   de vin.                       In versul lui, o lume moartă plânge
             fi  putut  face  un  rău  nici  unui  pui   După ce trecu grosul trupelor   Când peste val, cen plănsete se frânge
             de găină !                          dela noi din sat, cu o zi înainte de   Surâsul lurtii curge peste vale
               Nevasta  i-a  adus  merinde  toate   începerea luptei celei mari, Nico­  Ca melodiile orientale.
             zilele  care  s'au  scurs  până  a  întrat   dim se înfundă în crâjmă. Aici îl .   0!. Sfinx tu geniul tăcerii,
             armata  în  Dumbrăveni.  Nicodim    aflară nemţii câţid au întrat în Dum­  încremenit în liniştea pustiei,
             priveghea  lângă  butoiul  lui  ziua  şi   brăveni. Suflet de om nu era în   Vuesc în tine veacuri de mărire
             noaptea.  N’aş  pune  mâna  în  foc  că   sat, crâşma pustie, chiar cânii în­  Inmârmurite'n veşnica-ţi zâmbire.
             nu  se  apleca  din  eând  în  când   cetaseră să mai urle.             Oi, chip sculptat de mâna veşniciei!.
             la  cep.  Mai  ales  că  nevasta  trebuia                               Văd cum deşertul prinde ca să crească.
             să-i  aducă  de-acasă  curcubeta.  Şi   Treceau încă gloanţe resleţe peste  Un  şir  de  umbre  albe  se  îndreaptă
             mai  ales  că  adeseori  peste  zi,  şi   Dumbrăveni. Din când in când mai  Spre  tine  ca  spre  regele ce-aşteaptă
                                                        )
             chiar  noaptea,  se  auzea  de  sus  de   bubuia si tunul.              De ani, armatele să-l isbăvească.
             pe deal, cântecul lui Nicodim.        Nicodim  se'trezi  zguduitde  umăr   Tu, reînvii o clipă, vechi popoare
               Nevastă-sa plângea, purta cu greu   de  un  soldat.  Deschise  ochii,  crezu   Ce-au strălucit pe argintul din deşerte;
             ruşinea.  Se  tânguiape  uliţe:  „Toată   că-i  un  ostaş  de-al  nostru.  Clătină   Cămilele de sete grea inerte,
             lumea  aşteaptă  ca’n  biserică,  nu­  din cap, lăcrimă şi zise :       Se  sting  şi  azi  supt  razele  de  soare
             mai  omul  meu  cel  nărăvaş  mă  face   — De ce nu m’aţi luat cu voi?  Sorbind în cea din urmă grea privire
             de ruşinea lumii.“                    Dar  neamţul  nu  pricepu  nimic,   Privirea ta'n surâs de fericire.
               Când  a  sosit  oştirea.  în  învălmă-   începu  să-i  facă  semne.  Nicodim   Tu, preotul credinţelor antice,
             şala  şi  răsturnarea  cea  mare,  în   se  uită  bine  la  soldat,  şi  de-odată   De-ai vrea să reînsufleţeşti Jiinţa
             bucuria  tuturor,  ne  uitarăm  cu  to­  se  trezi.  Zvâcni  de  pe  scaun,  şi   Uitatelor credinţi ca să-şi ridice
             tul  de  Nicodim.  O  patrulă,  atrasă   până  ce  neamţul  deschise  uşa  ce  i   Altarele păgâne necredinţa;
             de  semnul  negru  de  pe  deal,  cer­  se  trânti  în  nas,  Nicodim  alerga   Am auzi iar coruri de fecioare
             cetă  să  vadă  ce-i.  Nicodim  aţipise,   pe uliţă la deal, spre munte.  Plângând pe Isis într’o domă veche
             nu  ştiu  de  osteneală  ori  de  bău­  Dar  gloanţe  rezleţe  treceau  din   Şi-o muzică streină la ureche
             tură,  dar  seara  era  cu  butoiul  în   când  în  când  peste  sat.  Unul  îl   Ar răsuna ca murmur de isvoare.
             mijlocul  taberei.  împărţea  la  vin  şi   culcă  la  pământ  pe  Nicodim.  Când   O! Sfinx, mai sus de-a clipelor vâltoare,
             plângea.                            îl ajunse neamţul, nu mai sufla.    Neînţeles şi mândru peste toate
               Iar  colo  către  miezul  nopţii,  când   Şi  aşa,  s'a  dus  dintre  noi,  Nico­  le’nalţi pe cripta lumii îngropate
             se  puse  întrebarea  care  om  din  sat  dim,  domnişorule  Vasilică,  atins  de   întunecat ca geniul, pe care
             e  gata  de  bunăvoe  să  meargă  cu  o  glonţ  dujman  în  vreme  ce  fugea   L’a sărutat vecia ca pe-un mire.
             patrulă  înspre  satul  vecin,  Nicodim  către  munte.  Mă  gândesc  eu  că   Rămâi strein printre străvechi mor-
             se  trezi  din  beţie,  se  înfâţişe  înain­  dacă  mai  trăia  până  s’au  înapoiat                fminte
             tea căpitanului şi, zmulgându-şi pă­  jandarmii  şi  stăpânia  streină,  în  ar­  Noi n’avem cântece şi nici cuvinte
             lăria, şi-o zvârli departe în aier.  ţagul  lui,  tot  n’ar  fi  umblat  mai   Să preamărim eterna ta privire!.
               De-atunci  a  fost  nedespărţit  de  bine.





























                        Procesul  dela  München  intentat  lui  Hittler,  Ludendorf  şi  tovarăşilor  lor  a  produs  o  vie  mişcare  în
                        populaţia  ţării  şl  in  special  a  oraşului  München.  Guvernul  pentru  a  împiedeca  mulţimea  de-a  face  ma­
                        nifestaţii de simpatie pentru acuzaţi, a încunjurat tribunalul, unde s’a ţinut procesul, cu sârmă ghimpa'ă
                                                     şi a pus in dosul ei soldaţi de pază.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15