Page 11 - 1924-07

5—IV. 1924 C O S I N Z E A N A Pag. 79

ai putea să mi faci mâne o slujbă?
Norocul Susanei — Altceva voiai să- mi spui,
SEPTIM1U POPA Susano!
— Nu, nu, părinte...
In ziua de Sântu Ion a venit Su- cine se mărită? — Le-a spus, că — Ştii, — i-am zis acum, —
sana la noi. Eram popă tânăr pe- după Costan al Stângului. ţi-am mai făcut odată o slujbă şi
atunci, în Valea-latâ. S’a apropiat — Acela m’a cerut şi pe mine ! nu ţi-a primit-o Dumnezeu. Iar mai
cu sfială şi mi-a spus aproape în , — zise una din ele. apoi... ţi-a venit norocul şi fără
şoptite: — Hai? Şi de ce nu te-ai dus? slujbele mele...
— Am o rugare către Sfinţia Ta!... — De ce? Tu crezi că eu nu — Nu, părinte, — atunci mi-a
A fost rugarea — să fac o slujbă pot să trăiesc în lumea asta şi ne­ dat Dumnezeu noroc şi norocul
pe seama ei! bătută? acela s’a dus şi n’o să mai vie....
— Bine, fata mea, — i-am zis, — Dar ce zic? — ţipă de-odată pri-
i-am însemnat numele în carnetul M’aşteptam să văd pe Susana vindu-mă speriată. Mi-a dat Dum­
cu pomelnicele şi mă gândiam să- tresărind de spaimă. Dar ea, îi nezeu şi acum noroc... Dar ştii....
mi văd de alte treburi. răspunse liniştită, zimbind: norocul e de multe feluri. Al meu
Dar ea a rămas pironită locului, — Dacă s’ar lua omul după gura e de cel cu obraji umflaţi şi cu
cu capul plecat în pământ. lumii.... Şi apoi, de-aceea-i bărbatul vânătăi pe coaste...
— S’o slujeşti părinte, — adăogă bărbat.. Aţi văzut voi femeie ne- In ochi i-se iviră câţiva stropi
roşind, — pentru ca să-mi dea bâtută de bărbat? Credeţi voi.... de lacrimi. îmi întinse mâna şi se
Dumnezeu noroc în câşlegile astea... că eu n’am spate destul de tari? duse în drumul ei.
Am privit-o drept în faţă şi măr­ Acum am priceput totul. Costan I-a mai dat Dumnezeu Susanei
turisesc, că nu prea am rămas în­ era cel mai mare bătăuş al satului şi alt noroc: un băiat.
cântat. Doi ochi fără nici o ex­ şi îl refuzaseră o mulţime de fete. — Susana n’a simţit durerile
presie, o faţă sarbedă, un nas turtit, Nu-i mai rămăsese decât să ceară naşterii, — ziceau atunci femeile
iar când îşi deschidea gura i-se pe Susana. satului. Astea-s nimica toată pe
vedeau dinţii, spăimântător de di­ — Aş! — Se schimbă omul după lângă....
formi. Şi.... puţin, puţin cocoşată. nuntă, — i-am zis si eu când i-am La patruzeci de zile a venit cu
A doua zi, după slujbă, mi-am zis: dat certificatul. — 11 schimbă neca­ moaşa şi cu copilul, să-i citesc
— Ar trebui să fie câşlegile lungi, zurile vieţii ! molitva. * Am rămas uimit: nu era
lungi, dar şi atunci, cu greu o să- La cumunie i-am spus lui Costan, femeia acea stinsă şi fără viaţă de
mi primească Dumnezeu slujba asta. că bărbatul trebuie să-şi cinstească mai nainte.
Măcar-că am făcut-o din toată femeia, pentru-că trudeşte cu el — Nu mă mai bate! — îmi zicea,
inima... alături.. râzând, veselă. — De opt săptă­
Mi-a şi urmat sfatul. La trei săp­ mâni nu m’a bătut...
Câşlegile au trecut, s’au- făcut tămâni o „cinstise“ cu două palme
multe nunţi, dar Susana a rămas şi de-aci încolo, îi punea coastele — Atâta i-ar trebui, — adaose
cu părul pe spate si cu.... slujba la încercare în toată ziua. Uneori moaşa, — să-şi bată femeia înainte
plătită. de molitvă! Atunci ar fi chiar drac,
se auziau până la al şaptelea vec n ba chiar mai rău ca dracul.
De-acum o ocoleam. Nu puteam vaietele ei. O bătea cu pricină şi Privindu-o speriată, Susana îşi
să înfrunt privirile ei triste, cari fără pricină, cu palmele, cu pumnii strânse copilul la sân.
par’că-mi spuneau: şi cu lemnul. O bătea când lucra In seara acelei zile o cinstise
— Nu mi-ai slujit slujba cum se prea mult şi îi striga: Costan cu trei pîLne, atâta noroc
cade, părinte. Şi vai.... ţi-am — Te faci şi mai pocită de cum i-a adus molitva.
plătit-o... eşti! *
* *
Aşa, s’au scurs trei ani cu trei Iar când i-se părea că lucră puţin : Când la isbucnirea războiului
carnavaluri şi Susana.... sa făcut — Eu n’am lipsă de cucoana la mondial l’au dus pe Costan la
cu trei ani mai bătrână. casă, auzi tu? oaste, se bocia sărmana de gândiai
In al patrulea an erau câşlegile O întâlniam şi acum uneori. că se prăpădeşte lumea şi striga:
scurte şi pe Susana aproape am Trecea alături de mine cu capul — Bată-mă de şapte-ori pe zi,
uitat-o. Intr’o dimineaţă m’a întim- plecat în pământ. Credeam că va numai să ve acasă!
pinat la uşa bisericei. Ii trebuia veni să-şi verse amarul înaintea Costan a murit pe câmpul de
certificat de botez. mea, cum făceau altele, dar n’a venit. luptă si Susana i-a făcut părâstas.
— Doar nu te măriţi? — am Bine a făcut. Ce puteam să-i ajut? — Cum a fost, cum n’a fost, —
întrebat-o cuprins de mirare. Mă gândeam într’o vreme să-i vor­ spunea şi atunci, — dar acum de ar
— Mă mărit! — îmi răspunse besc lui Costan, dar am părăsit trăi.... ar fi bun şi aşa...
privindu-mă ţintă în ochi. O privire, gândul acesta. Ştiam că vorbele Acum îşi duce greul vieţii cum
ce par’că-mi vorbia: mele „vor afla răsunet“ pe spatele poate. O vezi adeseori cu băiatul
— Vezi părinte, — îrfii dă Dum­ Susanei. pe genunchi, îl mângâie, îl sărută
nezeu noroc şi fără slujbele du- Odată am întâlnit-o la câmp. şi lăcrimează. Spun femeile, că
mitale! Ducea bărbatului merinde şi când atunci s’apleacă la urechia băiatului
l-am poftit tot binele şi ne-am a ajuns în dreptul meu se opri, şi îi şopteşte:
dus în casă. Acolo erau vre-o trei îmi dete „bineţe" şi mă privi câte­ — Să ştiu că şi tu o să-ţi baţi
fete din sat cari veniseră să ajute va clipe năucă. Ii tremurau buzele, femeia.... te-aş sugruma, de pe-
preotesei la fuioare şi până să-i voia desigur să-mi spună ceva şi acum....
fac certificatul Susana se puse cu nu îndrăznia. Un văduv i-a cerut mâna, dar l’a
ele la poveşti. O întrebară: după — Părinte, — îngână însfârşit, — refuzat.