Page 9 - 1924-07
P. 9

5—IV. 1924                                    C  O  S  I N  Z  E  A  N  A   —                     Pag. 77

                                                             Chipuri şi icoane  cădea.  Oamenii  amuţiră.  Ce  era?
                                                                                Un butoiu de bunăseamă. Tuşa Veta
                          Bucuria lui Nicodim                                   avuse  dreptate.  Dar  cine-1  mişcă?
                                  ION AGÂRB1CEANU                               In  câteva  rânduri  părea  că  pătrunde
          Dumneata l’ai apucat pe Nicodim, — Unde l’ai văzut?                   de mai la vale un geamăt.
        domnişorule  Vasilică,  cunoşti  ce   —  In gârliciul pivniţi».           Patru  români  coborâră  treptele  şi
        slăbiciune  mare  avea  el  pentru  un   —  La jandarmi?                în  dreotul  butoiului  aprinseră  lem-
        pahar  cu  vin.  Omul  lui  Dumnezeu   Ea dădu greu din cap !           nuşe.  Un  om  lungit  pe  burtă  îm­
        în  biserică,  acasă,  dar  certăreţ  şi   —  Nu mai vorbi tuşă Veto, ţi s’a   pingea  din  răsputeri  butoiul.  La  al
        arţăgos  ca  un  scaiu  în  crâşmă,  dacă   năzărit.                    doilea  rând  de  chibrite,  îl  cuno-
        bea  un  pahar  cu  vin  peste  măsură   Ea, căutând cu spaimă înapoi:  scură.
        şi  dacă  întâlnea  oameni  cari  să  i-se   —  Cum vă văd şi mă vedeţi !  Eră  Nicodim,  cel  pe  care-1  în­
        pună împotrivă.                       —  Şi ce făcea?’                  ghiţise pământul de trei zile.
          Cât  ce-a  ob.icit  că  au  fugit  jan­  —  Tot  cerca  să  urce  treptele  şi   El  ştia  de  mult  că  jandarmii  au
        darmii  din  sat,  în  noaptea  minunată   iar cădea înapoi.            un  butoiu  cu  vin  în  pivniţă,  îndată
        când  oamenii  umblau  forfota  pe   —  Şi cum era?                     ce  auzi  vestea  cea  mare  cu  fuga
        uliţi,  Nicodim  nu  se  arăta  nicăiri.   —  Rotund ca un butoiu.      lor,  pătrunse  prin  grădină  şi  se
        Nime  nu  i-a  simţit  lipsa,  nici  chiar   —  Ei, comedia dracului !  cuibări în pivniţă lângă butoiu.
        nevastă-sa,  nici  în  noaptea  când   Tuşa  aruncă  ochii  —  din  cătrău   Trei  zile  a  băut,  a  cântat,  a  dor­
        puterea  României  pe-a  alungat  pe  fugise,  şi  după  ce-şi  mai  făcu  o   mit,  iar  s’a  trezit,  şi  a  băut  din
        toţi  streinii  din  sat,  nici  în  ziua  ur­  cruce,  îşi  stupi  în  sin,  oftă  din  băe-   nou.  Era  galben  şi  pierit  ca  un
        mătoare.  Dar,  a  doua  zi,  nevastă-sa  rile  inimei,  ridică  capul,  văzu  bise­  mort.  De  multa  opinteală  se  trezise
        începu  să  se  neliniştească.  Trecea  rica  la  dreapta,  dincolo  de  zid,  se   binişor.
        delà  o  vecină  Ia  alta,  delà  un  ro­  mai linişti şi zise:           — Mort ai fost şi-ai înviat!
        tocol  de  oameni  la  altul,  şi  întreba   —  N’am mai dat de trei zile pela   —  Pierdut ai fost şi te-ai aflat!
        după bărbatul său.                 cazarmă.  M’am  dus  să  văd  cum      —  Treaz  şi  m’am  îmbătat!  rânji
          Nime  nu-1  văzuse.  Abea  atunci   mai  stau  lucrurile.  Dumneavoastră   Nicodim  cu  braţele  mereu  proptite
        ne  dădurăm  seama  că  Nicodim  a  ştiţi  cum  au  fugit  căpcăunii:  au  lă­  în butoiu.
        intrat  ca  în  pământ  din  noaptea  în   sat  tot  ce-au  avut  în  seama  mea   —  Dar  ce  vreai  tu  cu  butoiul,
        care fugiseră jandarmii.           ş’au   şters’o:   Mare   răspundere:   Nicodime?
          Intr’un glas i se răspundea :    avere  de-a  împărăţiei:  Mi-am  zis  :   —  Să-l  scot  la  lumină.  M’a  pă­
          —  Va  fi  la  crâşmă;  De  bucurie  hai  să vedem ce-i  cu  pivniţa : ştiam   truns  frigul  în  pivniţa  asta  blăste-
        mare va fi beat tun.               că  e  descuiată.  Când  mă  uit,  Sfinte   mată.
          Dar  nevastă-sa,  înainte  de-a  în­  Dumnezeule!  un  butoiu  tot  cerca   —  L’ai golit binişor ?
        treba  pe  oameni,  intrase  în  toate   să  urce  treptele  şi  iar  cădea.  Ghia-   —  Preţ  de  trei  vedre  !  Dar  pe
        crişmele.  Nu  era  aici,  şi  crişmarii  volul  era  !  Luase  chip  de  butoiu  !  voi  să  nu  vă  pună  dracul  să  vă
        nu-1 văzuseră.                     Nime nu-1 împingea.                  atingeţi  de  el.  De  altfel  Dumnezeu
          —  Va  fi  pornit  sâ-i  iese  în  cale   Până  povesti,  pe  tuşa  Veta  o  nă­  v’a  trimis  !  Singur  nu  l’aş  fi  putut
        României“ zise Ionu Diacului.      pădiră sudorile.                    scoate de-aici. Ajutaţi-mi !
          Nime  nu  râse.  Toţi  ştiau  că  Ni­  Un bărbat zise:                  Oamenii  îi  ajutară,  şi  în  curând
        codim  avea  curaj  să  facă  o  astfel   —  Vino  cu  noi   mătuşo,  să  ve­  butoiul fu în curte.
                                                             1
        de  faptă,  şi  că  de  multeori  îi  tre­  dem şi noi minunea.           —  Să nu v’atingeţi de el, zise iar
        cea  prin  cap  vr’un  lucru  minunat   Dar  ea,  năpădită  iar  de  spaimă,   Nicodim.  Vinul  ăsta  îşi  are  meni­
        pe  care,  mort-copt,  trebuia  să-l  în­  îşi  făcu  vânt  printre  oameni,  şi  fugi   rea'  lui.  Voi  să  m’ajutaţi  să-l  duc
        deplinească.                       mai departe.                        pe  deal,  pe  cetăţue.  Cum  m’am  bă­
          Se  linişti  şi  nevastă-sa  şi  nu-1   Oamenii  rămaseră  întâi  tăcuţi:  tut  eu  cu  pumnii  în  cap,  că  poate
        mai căută.                         se  gândeau.  Ce  să  fie?  Ionu  Dia­  vine  România  până  eu  stau  beat
          Dar,  a  treia  zi,  oamenii  de  pe   cului zise în sfârşit:         mort  în  pivniţă,  şi  nu-i  pot  îmbia
        uliţa  Câmpşorului  văzură  izbugnind   —  „N’ar  fi  cu  neputinţă  să  se  fi   pe ostaşi cu un pahar de vin din piv­
        pe  portiţa  delà  casarma  jandarmilor  ascuns  în  pivniţă  vr’un  jandarm,  să   niţa jandarmilor. Acum puterea ghia-
        pe  tuşa  Veta  care  fusese  bucătă­  ne  spioneze  ce-i  pe  aici.  Poate  vor  volului  a  căzut  şi  mă  adumbreşte
        reasă  la  jandarmi.  Fugea  pe  uliţă  fi  avut  poruncă  să  facă.  Coborâtu-   slava  lui  Dumnezeu.  Cine-mi  dă  un
        la vale strigând tulait — şi dând din   v’aţi careva în pivniţa jandarmilor?  car sâ-mi duc butoiul?
        mâni  cu  desnădejde,  ca  şi  când  ar   Nime nu răspunse’.              Oamenii erau prea veseli ca să se
        fi voit să se apere de cineva.       —  Mare prostie am făcut. Haidaţi  pună în poară cu el. Ii ştiau arţagul.
          —  Săriţi,  oameni  buni,  săriţi  !  să  vedem.  Până  ajunseră  la  ca-   —  Iţi  dau  eu  carul,  dar  dimi­
        striga răguşit, şi uitându-se cu groază  sarmă  se  adunară  vr’o  douăzeci  de  neaţă, nu acum, spuse Brânduş.
        înapoi  când  îi  eşiau  în  cale  mai   români.  Săriră  ca  la  primejdie:   —  Nu.  Eu  vreau  să  strâjuesc  pe
        mulţi oameni.                      care  cu  topoarele,  care  cu  coasele,   deal  să-i  zăresc  venind.  Cine  ştie
          —  Ce-i,  tuşă  Veto?  Ce-ai  păţit?   cu  furcile  de  fier.  Dacă  vr’un  jan­  dacă  nu  nimeresc  în  noaptea  asta?
        De  ce  fugi?  o  întrebau  şi  de  ici   darm  era  ascuns  acolo,  să  aibă  cu   înţeleg  eu  gândul  vostru:  Să  ră­
        şi de colo.                        ce-1 milostivi.                     mână butoiul aici, să-I svântaţi până
          —  Am  văzut  pe  dracu  !  Săriţi   Insărarea  era  destul  de  deasă  dimineaţă.  Dar,  nu  s’a  pomenit!
        oameni buni.                       când  se  opriră  înaintea  gârliciului.  De  el  nime  nu  se  mai  atinge,  nici
          Bătea  la  cruci  şi  fugea  de-i  sfâ-   Ceva  negru  şi  rotund,  ajunsese  cam   chiar  eu,  până  nu-I  gustă  doroban­
        răiau călcâele.                    la  mijlocul  treptelor.  Cerca  să  se   ţul.  O  să  închinăm  împreună  din
          Intr’un loc o opriră câţiva bărbaţi.  ridice  cu  o  treaptă  mai  sus,  şi  iar  vinul împănaţilor care au fugit.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14