Page 10 - 1924-08
P. 10

Pag. 94 ---------------------------------------------- C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A    - - - - - -  ----------------------------- 25—VI. 1924


                                            PODUL                                     verdele  ei  chemător.  Eu  însă  îmi
                                                                                      veniam  ca un  străin  care pune pen­
                                          George Voevidca
                                                                                      tru  întâiiaşdată  piciorul  întrânsa.  Cu
                        Ca şi-un moşneag gigantic cu spatele curbat                   un  sentiment  de  oboseală  urcai
                        coboară el în fluviu cu ’naltele-i picioare,                  treptele.  Când  deschisei  uşa  dela
                        posac că'ntruna trebui să stee ’ncovoiat:                     verandă,  văzui  pe  Lydia  în  mijlocul
                        să poarte furnicarul mulţimii călătoare...                    ei stând nemişcată, ca o statuie.
                                                                                        Mă  oprisem  brusc  în  prag.  Ne
                        In ritm bizar curg roate şi ropote de cal;                    priveam  tăcuţi,  cu  oarecare  mirare,
                        vuiesc poveri grăbite ce le revarsă-oraşul...                 de  parecă  atunci  ne-am  fi  văzut
                        Subt greul ce-i apasă spinarea de hamal,                      pentru  întâiaşdată.  Ce  e  cu  noi?
                        ca osăndiţii geme prelung şi surd uriaşul...                  — Lydia 1 — strigai.
                                                                                        Statua  din  faţă  se  mişcă.  Plecă
                        De-abia când Nodptea ’neacă bătrânele clădiri,                capul  şi  se  apropie  încet.  Mă  izbi
                        şi zgomotele toate pe rând merg să-se culce,                  ca  un  val  ferbinte  parfumul  ei.  Vă­
                        şi 'n vis se adânceşte viaţa largei firi —                    zui  două  braţe  de  marmură  desfă-
                        stă uşurat şi podul, încins de pace dulce...                  cându-se...  şi’mă  trezii  în  cuprinsul
                                                                                      acestor cleşte de carne trandafirie.
                        Şi dacă-l cercetează un noctambul stingher,                     —  „Lydia  1...  Lydia  mea!!.,  şi’n
                        sau vin amanţi agale şi 'n adâncimi se uită, —                nebunia  unei  furtuni  de  dragoste  se
                        el blând îi sprijineşte cu brafele-i de fier                  restabili  echilibrul  perdut.  In  semi-
                        şi-i leagănă cu vise şi tot necazu ’şi uită...                umbra  inserării,  ţinându-o  strâns
                                                                                      în  braţe  eu  îi  spuneam  de  criza
                        Iar când 'nainte dânşii se duc cu leneş pas,                  prin  care  am  trecut  în  ziua  aceasta.
                        asemeni unei arii străvechiul pod răsună-----------           Mă  asculta  mângăindu-mi  fruntea
                        Tăcut apoi rămâne, — — şi-ascultă-al undei glas               fără a mă întrerupe, fără a mă con­
                        ce-i cântă la picioare în albul clar de lună...               trazice.  N’a  avut  un  cuvânt  de  re­
                                          ------- SS3-------                          proş,  primi  toate  ca  un  ce  firesc,
                                                                                      ca  şi  cum  altfel  nici  nu  putea  să
                  CARNETUL LUI RADU ROMAN                                             fie.  Şi  în  sufletul  meu  nota  aceasta
                                                                                      de bunătate răscoli o brazdă adâncă.
                                         MIHAIL GAŞPAR                                Mă  simţiam  iarăşi  eu,  cel  de  eri,
              — Urmare —                                                              cel  vechiu,  gata  să-mi  pun  viaţa
                           XXXIII.                                                    pentru  dânsa.  Când  i-am  spus  a-
                Evenimentele  se  precipitează.  îmi  zurilor  mă  trezii,  că  m’aş  bucura   ceasta,  dânsa  avu  un  surâs  atât  de
              pare  că  am  să  descurc  taina  mai   dacă  Lydiei  epistola  i-ar  pricinui   blând,  atât  de  plin  de  ertare  încât
              repede  de  cum  credeam.  Azi  dimi­  dureri.  Şi  oricât  încercam  să  alung   mă  simţiam  umilit.  După  cină  mă
              neaţa,  când  stăm  să  es,  mă  trezii   acest  produs  al  nervilor  surescitaţi,   luă  de  braţ  şi  mă  conduse  în  o-
              la  poartă  faţă  în  faţă  cu  un  comi­  nu  puteam.  In  faţa  legaţiunii  bri­  daia mea de dormit.
              sionar  de  cari  mişună  Stambulul   tanice  tocmii  un  barcagiu  pentru   Nu făcuse aceasta niciodată.
              modern.  Intrebându-1 pe  cine caută,   ziua  întreagă.  îmi  veni  aşa  un  dor   In  sufrageria  luminată  Maria,  ră­
              îmi  spuse  că  aduce  o  epistolă  con­  să  mă  depărtez  de  casă,  de  Lydia;   mase  ca  o  enigmă  nedeslegată  pri­
              tesei  Lydia  Danilovicz,  că  are ordin   să  fiu  iarăşi  singur  şi  nestingherit.   vind  pe  urma  noastră  cu  ochii  în­
              să  o  dee  numai  în  mâna  ei  şi  că  Am  colindat  Bosforul,  am  trecut   fioraţi.  Simţiam  că  sara  aceasta  e
              răspuns  nu  aşteaptă.  Pentru  o  clipă,   prin  faţa  Kaulidjei  şi...  m’a  izbit   menită  să  fie  peatră  de  hotar  în
              îmi  simţii  inima  palpitând  mai  re­  constatarea,  că  locul  odată  atât  de   viaţa noastră. Copleşit de acest sen­
              pede.  Dându-mi  aerul  unui  om  li­  fermecător  nu  m’a  mai  impresionat   timent  mă  simţii  cuprins  de  uşoară
              niştit  întrebai  cine  i-a  dat  epistola.  de  loc...  Am  forţat  amintirile  silin-   emoţie.  Lydia  era  aşa,  nu  ştiu  cum,
              Omul  răspunse  liniştit  că  un  strein,   du-le  să  defileze  din  nou  pe  dina­  cum  nu  o  mai  văzusem  niciodată.
              la  aparenţă  rus.  I-a  plătit  împără­  intea  mea  dar  atât...  Ce  e  cu  mine?   Era  ceva  în  ţinuta  ei  din  ţinuta  o-
              teşte  drumul,  mai  de  aproape  nu   Sunt  eu  tot  cel  de  eri,  ori  am  de­  mului  care  merge  spre  o  jertfă.  A-
              ştie  cine  e.  II  îndrumai  spre  casă  venit  peste  ^noapte  un  altul?  Nu   vea  aerul  liniştit  şi  resfira  din  fiinţa
              şi-mi  văzui  de  drum.  In  internul   mă  mai  înţeleg.  Am  luat  masa  în-   ei  un  val  de  armonie.  Dar  tocmai
              meu  însă,  neliniştea  crescu.  Bănu­  tr’un  restaurant  francez  din  Scutari,   această  linişte  aparentă  mă  înspăi­
              iam  că  epistola  aceasta  trebuie  să   am  descins  în  port,  am  colindat  pe   mântă.  Şi  în  sufletul  meu  încolţi
              fie  în  strânsă  legătură  cu  Lydia,  cu   la  toate  cafenelele  şi  otelurile  din   bănuiala  că  o  furtună  îngrozitoare
              taina  ei,  cu  El. O  încordare  se pro­  Peru  şi  Galata  mânat  de  un  ce  că­  are  să  se  deslănţue  peste  câteva
              duse în sufletul meu care mă enerva.   ruia  nu-i  pot  da  nume.  Spre  sară,   clipe.  In  vederea  acestei  descărcări
              Mergând  agale  pe  acelaşi  drum  al   când  soarele  se  pleca  peste  culmile   pe  care  nu  o  vădia  încă  nimic,  îmi
              Therapiei,  calculam  posibilităţile.   dela  Prinkipo,  dădui  ordin  de  în­  pusei  sufletul  în  stare  de  apărare.
              Fantazia  surescitată  începu  să  bată  toarcere.                      Prin  minte  îmi  trecu  comisionarul
              câmpii.  Totodată  însă  mă  cuprinse   Mă  apropiam  de  casă,  de  cuibul   de azi dimineaţă, epistola ce o adu­
              şi  o  îndârjire  neesplicabilă.  O  undă  atâtor  plăceri,  cu  sufletul  sterp  şi   sese şi aşteptam.
              de  ură  nelămurită,  nemotivată,  îm­  gol.  Ce  să  fie  aceasta?  Nu-mi  pu­  încet  trecurăm  la  fereastra  mică,
              potriva Lydiei se furişă încet ca um­  team da seama.                   care  dedea  înspre  Bosfor.  Noaptea
              bra  unui  tâlhar  în  sufletul  meu.  Şi   Grădina  cu  platanii  umbroşi  mă   coborîse  şi  dinspre  capul  Feneraki
              printr’o  neînţeleasă  dospeală  a  sen-  întâmpină  şi  acum  ca  altădată  cu  faţa  roşie  a  lunei  începu  să  se  ri­
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15