Page 10 - 1924-08
P. 10
Pag. 94 ---------------------------------------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - ----------------------------- 25—VI. 1924
PODUL verdele ei chemător. Eu însă îmi
veniam ca un străin care pune pen
George Voevidca
tru întâiiaşdată piciorul întrânsa. Cu
Ca şi-un moşneag gigantic cu spatele curbat un sentiment de oboseală urcai
coboară el în fluviu cu ’naltele-i picioare, treptele. Când deschisei uşa dela
posac că'ntruna trebui să stee ’ncovoiat: verandă, văzui pe Lydia în mijlocul
să poarte furnicarul mulţimii călătoare... ei stând nemişcată, ca o statuie.
Mă oprisem brusc în prag. Ne
In ritm bizar curg roate şi ropote de cal; priveam tăcuţi, cu oarecare mirare,
vuiesc poveri grăbite ce le revarsă-oraşul... de parecă atunci ne-am fi văzut
Subt greul ce-i apasă spinarea de hamal, pentru întâiaşdată. Ce e cu noi?
ca osăndiţii geme prelung şi surd uriaşul... — Lydia 1 — strigai.
Statua din faţă se mişcă. Plecă
De-abia când Nodptea ’neacă bătrânele clădiri, capul şi se apropie încet. Mă izbi
şi zgomotele toate pe rând merg să-se culce, ca un val ferbinte parfumul ei. Vă
şi 'n vis se adânceşte viaţa largei firi — zui două braţe de marmură desfă-
stă uşurat şi podul, încins de pace dulce... cându-se... şi’mă trezii în cuprinsul
acestor cleşte de carne trandafirie.
Şi dacă-l cercetează un noctambul stingher, — „Lydia 1... Lydia mea!!., şi’n
sau vin amanţi agale şi 'n adâncimi se uită, — nebunia unei furtuni de dragoste se
el blând îi sprijineşte cu brafele-i de fier restabili echilibrul perdut. In semi-
şi-i leagănă cu vise şi tot necazu ’şi uită... umbra inserării, ţinându-o strâns
în braţe eu îi spuneam de criza
Iar când 'nainte dânşii se duc cu leneş pas, prin care am trecut în ziua aceasta.
asemeni unei arii străvechiul pod răsună----------- Mă asculta mângăindu-mi fruntea
Tăcut apoi rămâne, — — şi-ascultă-al undei glas fără a mă întrerupe, fără a mă con
ce-i cântă la picioare în albul clar de lună... trazice. N’a avut un cuvânt de re
------- SS3------- proş, primi toate ca un ce firesc,
ca şi cum altfel nici nu putea să
CARNETUL LUI RADU ROMAN fie. Şi în sufletul meu nota aceasta
de bunătate răscoli o brazdă adâncă.
MIHAIL GAŞPAR Mă simţiam iarăşi eu, cel de eri,
— Urmare — cel vechiu, gata să-mi pun viaţa
XXXIII. pentru dânsa. Când i-am spus a-
Evenimentele se precipitează. îmi zurilor mă trezii, că m’aş bucura ceasta, dânsa avu un surâs atât de
pare că am să descurc taina mai dacă Lydiei epistola i-ar pricinui blând, atât de plin de ertare încât
repede de cum credeam. Azi dimi dureri. Şi oricât încercam să alung mă simţiam umilit. După cină mă
neaţa, când stăm să es, mă trezii acest produs al nervilor surescitaţi, luă de braţ şi mă conduse în o-
la poartă faţă în faţă cu un comi nu puteam. In faţa legaţiunii bri daia mea de dormit.
sionar de cari mişună Stambulul tanice tocmii un barcagiu pentru Nu făcuse aceasta niciodată.
modern. Intrebându-1 pe cine caută, ziua întreagă. îmi veni aşa un dor In sufrageria luminată Maria, ră
îmi spuse că aduce o epistolă con să mă depărtez de casă, de Lydia; mase ca o enigmă nedeslegată pri
tesei Lydia Danilovicz, că are ordin să fiu iarăşi singur şi nestingherit. vind pe urma noastră cu ochii în
să o dee numai în mâna ei şi că Am colindat Bosforul, am trecut fioraţi. Simţiam că sara aceasta e
răspuns nu aşteaptă. Pentru o clipă, prin faţa Kaulidjei şi... m’a izbit menită să fie peatră de hotar în
îmi simţii inima palpitând mai re constatarea, că locul odată atât de viaţa noastră. Copleşit de acest sen
pede. Dându-mi aerul unui om li fermecător nu m’a mai impresionat timent mă simţii cuprins de uşoară
niştit întrebai cine i-a dat epistola. de loc... Am forţat amintirile silin- emoţie. Lydia era aşa, nu ştiu cum,
Omul răspunse liniştit că un strein, du-le să defileze din nou pe dina cum nu o mai văzusem niciodată.
la aparenţă rus. I-a plătit împără intea mea dar atât... Ce e cu mine? Era ceva în ţinuta ei din ţinuta o-
teşte drumul, mai de aproape nu Sunt eu tot cel de eri, ori am de mului care merge spre o jertfă. A-
ştie cine e. II îndrumai spre casă venit peste ^noapte un altul? Nu vea aerul liniştit şi resfira din fiinţa
şi-mi văzui de drum. In internul mă mai înţeleg. Am luat masa în- ei un val de armonie. Dar tocmai
meu însă, neliniştea crescu. Bănu tr’un restaurant francez din Scutari, această linişte aparentă mă înspăi
iam că epistola aceasta trebuie să am descins în port, am colindat pe mântă. Şi în sufletul meu încolţi
fie în strânsă legătură cu Lydia, cu la toate cafenelele şi otelurile din bănuiala că o furtună îngrozitoare
taina ei, cu El. O încordare se pro Peru şi Galata mânat de un ce că are să se deslănţue peste câteva
duse în sufletul meu care mă enerva. ruia nu-i pot da nume. Spre sară, clipe. In vederea acestei descărcări
Mergând agale pe acelaşi drum al când soarele se pleca peste culmile pe care nu o vădia încă nimic, îmi
Therapiei, calculam posibilităţile. dela Prinkipo, dădui ordin de în pusei sufletul în stare de apărare.
Fantazia surescitată începu să bată toarcere. Prin minte îmi trecu comisionarul
câmpii. Totodată însă mă cuprinse Mă apropiam de casă, de cuibul de azi dimineaţă, epistola ce o adu
şi o îndârjire neesplicabilă. O undă atâtor plăceri, cu sufletul sterp şi sese şi aşteptam.
de ură nelămurită, nemotivată, îm gol. Ce să fie aceasta? Nu-mi pu încet trecurăm la fereastra mică,
potriva Lydiei se furişă încet ca um team da seama. care dedea înspre Bosfor. Noaptea
bra unui tâlhar în sufletul meu. Şi Grădina cu platanii umbroşi mă coborîse şi dinspre capul Feneraki
printr’o neînţeleasă dospeală a sen- întâmpină şi acum ca altădată cu faţa roşie a lunei începu să se ri