Page 11 - 1924-08
P. 11
25—IV. 1924 ------------------------------ -------------- C O S I N Z E A N A - - - - - ■............ . —■ Pag. 95
dice. Peste apele liniştite, dincolo, cred, că e ceva nefiresc, ceva anor ca să mă plec în faţa primejdiei.
pe fermul asiatic, trecuse reflexul mal şi că prin urmare nu poate Firea mea românească se opune
miilor de lumini electrice. Sute de dăinui. concepţiei fatalismului orb. Dacă
bărci, cu felinare roşii la catargu- Fără se vreau fui nevoit să su mă ameninţă primejdia, vreau să o
rile subţiri mişunau între ţermuri. râd. Vedeam clar punctul de ple cunosc, vreau să o privesc în faţă.
Era acelaşi tablou pe care-f admi care al Lydiei. Era eternul caracte In culcuşul ei, Lydia se frământa
rasem de sute de ori. Aceiaşi icoană ristic al sufletul femeesc, de a se îngrozitor. Mişcerile nervoase, tre
pe care o văzusem şi înainte cu apropia pe de departe. săririi corpului, schincete înecate
douăzeci de ani şi a cărei amintire Ce o îndemna la aceasta, nu pu care în alte împrejurări ar fi fost
n’a mai putut-o şterge nimic din team înţelege. ţipete, evidenţiau lupta care curgea
sufletul meu. Era clar că stăm în preajma de în lăuntrul ei.
Simţii capul Lydiei culcându-se stăinuirilor. Vedeam bine că sufle O compătimeam, simţeam o milă
pe umărul meu şi un oftat adânc, tul ei numai poate purta balastul pentru fiinţa aceasta care-mi era
întretăie liniştea. Mâna îmi rătăci îngrămădit, că o descărcare este atât de dragă şi care a pătimit
şi de data asta, ca de atâtea ori, aproape. Simţiam însă că greutatea mult... Nu puteam însă ceda. Tre
peste părul ei mătăsos. Şi simţii din trebue să fie extraordinară. O vădia buia, simţiam aceasta cu un impe
nou cum un fluid tainic’ pornit din aceasta temerea Lydiei, o temere rativ categoric, să termin. Ori ce zi
această comoară aurie îmi înfrigură neîntemeiată ce-i drept, dar, o te.- perdută putea deveni fatală. Şi
întregul corp. mere care era. aceasta voiam să o evit.
Ce femee e aceasta? Intr’o clipă mă hotărîi să-i vin — înainte de toate, continuai,
Respirarea ei uşoară era atât de în ajutor. O luai frumos de mijloc spune-mi cine este necunoscutul
liniştită şi regulată încât părea că ca pe un copil suferind şi o aşezai care te urmăreşte? Intr’o clipă,
doarme. Deodată apoi îi simţii cor în scaunul ei de odihnă. Ţinându-i Lydia fu lângă mine. îmi cuprinse
pul tresărind. mereu mâna în mâna mea mă lun capul între mâni, se grămădi pe
— Ce-i Lydia? — întrebai. gii la picioarele ei. duşumea şi încercând să mă su
Ea ridică privirea; o privire că — Lydia, zisei, câtă vreme este grume cu accesele ei de dragoste,
reia nu-i pot da nume, un amalgam de când ne-am cunoscut? strigă cu glasul înebunit parecă:
de durere, de blândeţe, de iubire; O spaimă i se oglindi în ochi. — Nu, nu, nu... nu pot... nu te
un ce atât de dulce şi fermecător — Peste jumătate de an... las !... nu te las ! 1.
pentru care nu găsesc cuvânt în — Aşa este.. In restimpul acesta Abia mă desfăcui din braţele ei.
vocabularul meu. Simţii trupul ei avut-ai tu o clipă măcar în care — Lydia, vreau Să ştiu... Dacă
plin şi cald lipindu-se de par'că ar să fi regretat legătura noastră? nu-mi spui....
fi voit să se topească în fiinţa mea. — Radule, ce vrei? N’am putut continua. Lydia se
— Ştii tu Ia ce gândesc?’ — Nimic, Lydia. Să-mi răspunzi. ridică în picioare, ochii i se mă
— Nu, Lydio. — Nu! riră ca de o spaimă mare, faţa era
— Mă gândesc că ce curioasă e — Tulburat-a în vremea aceasta albă ca varul. Abia silabiză între
viaţa ! — Stăm aici noi doi, lipiţi măcar un singur nouraş fericirea barea :
unul de altul, cu sufletul împletit noastră ? — Tu... vrei... să... ştii?...
în aurul celei mai curate iubiri. Şi — Nu. — Da.
mâne, ori poimâne, unul din noi — Atunci să-mi spui Lydio, de Urmă o pausă sinistră. Apoi ră
poate pleca undeva departe de ce tocmai acum, când un nor, pe spunsul porni greu, răguşit:
unde nu mai e reîntoarcere... Şi care nu-1 cunosc dar îl simţesc că — Este bărbatul meu !!!
mă gândesc, ce v’a fi cu locul ce stă gata să ne întunece fericirea, ooooQţQoooo
lui plecat... tu te închizi faţă de mine?
Prin sufletul meu trecu tăişul u- — Radule! strigă Lydia şi în PASTEL INDUSTRIAL
nui cuţit. Mă înfioră tonul acesta cercă să se ridice. O silii să ră Stelian Delacâmpina
mulcom, liniştit, cu nuanţa de îm mână liniştită.
păcare, de îngenunchere în faţa u- — Te rog, Lydia calmează-te. Nu Fecioară sveltă ’n rochie de-argint
nui ce, Ia care am încetat de mult sunt copil şi ştiu ce fac. In noapte pare Prahova pe prund,
să mă mai gândesc. Tu îmi datorezi un răspuns. Nu Şi sânţi ei, ce energii ascund,
— Lydia ! Cum ajungi tu la a- l’aşi fi cerut dacă împrejurările nu Presară 'n unde ritmic mărgărint...
ceste idei stranii? m’ar sili. Taina care te apasă, nu E noaptea străvezie ca şi ea,
In ochii ei apăru o împânzire e numai a ta. Este şi a mea. Le- Nenumărate fabrici stau pe mal
uşoară şi o lacrimă se adună timidă gându mi v aţa de viaţa ta eu am Şi somnoroase ’n fiecare val
ca un oaspe sărac în colţul genelor. luat şi îndatoriri. Drumul cât mai Privesc cu ochi de geam spre...
Nu apucă însă să cază căci buzele este, avem să-l facem împreună. Nu [„undeva“...
mele îi curmară drumul. sunt aventurier şi nici flăcău îm
— întrebi cum am ajuns la aceste bătat de setea cărnii. Părul meu Pe piscul Piţigăii pare-acum
idei ? Vai, Radule, sânt doar atât argintat întăreşte spusele mele. Ştiu Că 'ntregul cer de lut s’a coborit
de fireşti. că te ameninţă un pericol mare. Nu Când sondele ’n electrice lumini
— Adevărul, dar tocmai pentrucă ştiu ce poate fi, nu te-am întrebat. Spre nesfârşite-averi de bani fac drum
sunt fireşti nu au să te neliniştească. Ori, de un timp încoace eu am im Scoţând petrolul negru şi urât...
— Aşa este, dar., nu ştiu cum presia că suntem mereu urmăriţi,
să-ţi spui... eu cred că... amândoi, de cine nu ştiu. Tu tre Şi ’n întunerecul ce s'a lăsat
— Ce crezi? bue să ştii. Odată ce pericolul există, Doar ele se zăresc; şi când şi când
— Vezi, dragostea noastră e atât vreau să-l cunosc, vreau să mă Se-aude tactul lor cel sacadat:..
de altfel decât cele obicinuite încât apăr şi să te apăr. Eu nu sunt slav „'Nainte milionule flămând!...“
