Page 11 - 1924-08
P. 11

25—IV. 1924 ------------------------------ -------------- C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A  - - - - -  ■............ . —■ Pag. 95


        dice.  Peste  apele  liniştite,  dincolo,   cred,  că e ceva  nefiresc,  ceva  anor­  ca  să  mă  plec  în  faţa  primejdiei.
        pe  fermul  asiatic,  trecuse  reflexul   mal  şi  că  prin  urmare  nu  poate  Firea  mea  românească  se  opune
        miilor  de  lumini  electrice.  Sute  de   dăinui.                      concepţiei  fatalismului  orb.  Dacă
        bărci,  cu  felinare  roşii  la  catargu-   Fără  se  vreau  fui  nevoit  să  su­  mă  ameninţă  primejdia,  vreau  să  o
        rile  subţiri  mişunau  între  ţermuri.   râd.  Vedeam  clar  punctul  de  ple­  cunosc, vreau să o privesc în faţă.
        Era  acelaşi  tablou  pe  care-f  admi­  care  al  Lydiei.  Era  eternul  caracte­  In  culcuşul  ei,  Lydia  se  frământa
        rasem de sute de ori. Aceiaşi icoană   ristic  al  sufletul  femeesc,  de  a  se  îngrozitor.  Mişcerile  nervoase,  tre­
        pe  care  o  văzusem  şi  înainte  cu   apropia pe de departe.         săririi  corpului,  schincete  înecate
        douăzeci  de  ani  şi  a  cărei  amintire   Ce  o  îndemna  la  aceasta,  nu  pu­  care  în  alte  împrejurări  ar  fi  fost
        n’a  mai  putut-o  şterge  nimic  din  team înţelege.                  ţipete,  evidenţiau  lupta  care  curgea
        sufletul meu.                        Era  clar  că  stăm  în  preajma  de­  în lăuntrul ei.
          Simţii  capul  Lydiei  culcându-se  stăinuirilor.  Vedeam  bine  că  sufle­  O  compătimeam,  simţeam  o  milă
        pe  umărul  meu  şi  un  oftat  adânc,  tul  ei  numai  poate  purta  balastul   pentru  fiinţa  aceasta  care-mi  era
       întretăie  liniştea.  Mâna  îmi  rătăci  îngrămădit,  că  o  descărcare  este  atât  de  dragă  şi  care  a  pătimit
        şi  de  data  asta,  ca  de  atâtea  ori,  aproape.  Simţiam  însă  că  greutatea   mult...  Nu  puteam  însă  ceda.  Tre­
       peste părul ei mătăsos. Şi simţii din  trebue  să  fie  extraordinară.  O  vădia   buia,  simţiam  aceasta  cu  un  impe­
       nou  cum  un  fluid  tainic’  pornit  din   aceasta  temerea  Lydiei,  o  temere   rativ  categoric,  să  termin.  Ori  ce  zi
       această  comoară  aurie  îmi  înfrigură  neîntemeiată  ce-i  drept,  dar,  o  te.-   perdută  putea  deveni  fatală.  Şi
       întregul corp.                      mere care era.                      aceasta voiam să o evit.
         Ce femee e aceasta?                 Intr’o  clipă  mă  hotărîi  să-i  vin   —  înainte  de  toate,  continuai,
         Respirarea  ei  uşoară  era  atât  de  în  ajutor.  O  luai  frumos  de  mijloc  spune-mi  cine  este  necunoscutul
       liniştită  şi  regulată  încât  părea  că   ca  pe  un  copil  suferind  şi  o  aşezai   care  te  urmăreşte?  Intr’o  clipă,
       doarme. Deodată apoi îi simţii cor­  în  scaunul  ei  de  odihnă.  Ţinându-i   Lydia  fu  lângă  mine.  îmi  cuprinse
       pul tresărind.                      mereu  mâna  în  mâna  mea  mă  lun­  capul  între  mâni,  se  grămădi  pe
         —  Ce-i Lydia? — întrebai.        gii la picioarele ei.               duşumea  şi  încercând  să  mă  su­
         Ea  ridică  privirea;  o  privire  că­  —  Lydia,  zisei,  câtă  vreme  este   grume  cu  accesele  ei  de  dragoste,
       reia  nu-i  pot  da  nume,  un  amalgam   de când ne-am cunoscut?       strigă cu glasul înebunit parecă:
       de  durere,  de  blândeţe,  de  iubire;   O spaimă i se oglindi în ochi.  —  Nu,  nu,  nu...  nu  pot...  nu  te
       un  ce  atât  de  dulce  şi  fermecător   —  Peste jumătate de an...    las !... nu te las ! 1.
       pentru  care  nu  găsesc  cuvânt  în   —  Aşa  este..  In  restimpul  acesta   Abia mă desfăcui din braţele ei.
       vocabularul  meu.  Simţii  trupul  ei   avut-ai  tu  o  clipă  măcar  în  care   —  Lydia,  vreau  Să  ştiu...  Dacă
       plin  şi  cald  lipindu-se  de  par'că  ar   să fi regretat legătura noastră?  nu-mi spui....
       fi voit să se topească în fiinţa mea.  —  Radule, ce vrei?                N’am  putut  continua.  Lydia  se
         —  Ştii tu Ia ce gândesc?’          —  Nimic, Lydia. Să-mi răspunzi.  ridică  în  picioare,  ochii  i  se  mă­
         —  Nu, Lydio.                       —  Nu!                            riră  ca  de  o  spaimă  mare,  faţa  era
         —  Mă  gândesc  că  ce  curioasă  e   —  Tulburat-a  în  vremea  aceasta   albă  ca  varul.  Abia  silabiză  între­
       viaţa  !  —  Stăm  aici  noi  doi,  lipiţi   măcar  un  singur  nouraş  fericirea   barea :
       unul  de  altul,  cu  sufletul  împletit   noastră ?                      —  Tu... vrei... să... ştii?...
       în  aurul  celei  mai  curate  iubiri.  Şi   —  Nu.                       —  Da.
       mâne,  ori  poimâne,  unul  din  noi   —  Atunci  să-mi  spui  Lydio,  de   Urmă  o  pausă  sinistră.  Apoi  ră­
       poate  pleca  undeva  departe  de   ce  tocmai  acum,  când  un  nor,  pe   spunsul porni greu, răguşit:
       unde  nu  mai  e  reîntoarcere...  Şi   care  nu-1  cunosc  dar  îl  simţesc  că   —  Este bărbatul meu !!!
       mă  gândesc,  ce  v’a  fi  cu  locul  ce­  stă  gata  să  ne  întunece  fericirea,   ooooQţQoooo
       lui plecat...                       tu te închizi faţă de mine?
         Prin  sufletul  meu  trecu  tăişul  u-   —  Radule!  strigă  Lydia  şi  în­  PASTEL INDUSTRIAL
       nui  cuţit.  Mă  înfioră  tonul  acesta  cercă  să  se  ridice.  O  silii  să  ră­  Stelian Delacâmpina
       mulcom,  liniştit,  cu  nuanţa  de  îm­  mână liniştită.
       păcare,  de  îngenunchere  în  faţa  u-   —  Te rog, Lydia calmează-te. Nu   Fecioară sveltă ’n rochie de-argint
       nui  ce,  Ia  care  am  încetat  de  mult  sunt copil şi ştiu ce fac.   In noapte pare Prahova pe prund,
       să mă mai gândesc.                    Tu  îmi  datorezi  un  răspuns.  Nu   Şi sânţi ei, ce energii ascund,
         —  Lydia  !  Cum  ajungi  tu  la  a-  l’aşi  fi  cerut  dacă  împrejurările  nu   Presară 'n unde ritmic mărgărint...
       ceste idei stranii?                 m’ar  sili.  Taina  care  te  apasă,  nu   E noaptea străvezie ca şi ea,
         In  ochii  ei  apăru  o  împânzire   e  numai  a  ta.  Este  şi  a  mea.  Le-   Nenumărate fabrici stau pe mal
       uşoară şi  o lacrimă se adună timidă  gându  mi  v  aţa  de  viaţa  ta  eu  am   Şi somnoroase ’n fiecare val
       ca un oaspe  sărac  în colţul genelor.   luat  şi  îndatoriri.  Drumul  cât  mai   Privesc cu ochi de geam spre...
       Nu  apucă  însă  să  cază  căci  buzele   este,  avem  să-l  facem  împreună.  Nu           [„undeva“...
       mele îi curmară drumul.            sunt  aventurier  şi  nici  flăcău  îm­
         —  întrebi cum am ajuns la aceste  bătat  de  setea  cărnii.  Părul  meu   Pe piscul Piţigăii pare-acum
       idei  ?  Vai,  Radule,  sânt  doar  atât  argintat  întăreşte  spusele  mele.  Ştiu   Că 'ntregul cer de lut s’a coborit
       de fireşti.                        că  te  ameninţă  un  pericol  mare.  Nu   Când sondele ’n electrice lumini
         —  Adevărul, dar tocmai pentrucă   ştiu  ce  poate  fi,  nu  te-am  întrebat.   Spre nesfârşite-averi de bani fac drum
       sunt fireşti nu au să te neliniştească.  Ori,  de  un  timp  încoace  eu  am  im­  Scoţând petrolul negru şi urât...
         —  Aşa  este,  dar.,  nu  ştiu  cum   presia  că  suntem  mereu  urmăriţi,
       să-ţi spui... eu cred că...        amândoi,  de  cine  nu  ştiu.  Tu  tre­  Şi ’n întunerecul ce s'a lăsat
         —  Ce crezi?                     bue să ştii. Odată ce pericolul există,  Doar ele se zăresc; şi când şi când
         —  Vezi,  dragostea  noastră  e  atât  vreau  să-l  cunosc,  vreau  să  mă   Se-aude tactul lor cel sacadat:..
       de  altfel  decât  cele  obicinuite  încât  apăr  şi  să  te  apăr.  Eu  nu  sunt  slav  „'Nainte milionule flămând!...“
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16