Page 9 - 1924-08
P. 9

25—IV. 1924 ------------------------------- ------------ C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A    - - - - - -  Pag 93


      nevăzut,  al  cărui  glas  jalnic  răsuna  în  tăcere,  cu  acelaş  zimbet  pe  buze,   Moş-Costan...  Din  mormântul  lui
      în inima mea.                       care  dispărea  la  fiecare  pauză,  Moş-Costan  încă  va  răsări  viaţă...
        Înspre  seară  am  luat  Evanghelia  pentru-ca să facă Joc geamătului:  Atunci  îl  vom  vedea  şi  vom  cânta
      şi  m’am  dus  la  lelea  Catrină,  s’o   —  Vai,  dragul  meu,  cât  eşti  de  împreună  cuvintele  lui  Dumnezeu...
      văd  şi  s’o  mângăiu.  Am  găsit-o   rece !                            Şi Moş-Costan iar va fi cald. Şi...
      singură,  la  căpătâiul  mortului.  Nu   —  Lasă,  lele  Catrină,  —  i-am  vom fi calzi şi noi...
                                                                                              *
      m’a  văzut  când  am  intrat.  Cu  mâi­  zis  dupăce  am  isprăvit  toată  cartea.     * *
      nile  încrucişate  pe  piet  privea  în  Se  găsesc  destui  oameni,  cari  sunt   Seara,  la  prohodul  Domnului,  le­
      tăcere  fata  albă  ca  varul  a  bunu­  răci  şi  în  viaţă...  Dar  Moş-Costan   lea  Catrină  n’a  fost  la  biserică.
      lui ei bătrân.                      a fost cald, cald...                Eram  neliniştit  şi  luasem  hotărârea
        Îmi  place  să  privesc  morţii.  Ei   —  O,  Doamne,  Doamne,  —  oftă  '  s’o  cercetez  îndată  după  slujbă.  A
      îmi  aduc  aminte,  că  şi  soarta  po­  lelea  Catrină...  De  ce  nu-i  şi  acuma  fost  o  hotărâre  de  prisos.  In  uşa
      pilor  e  la  fel  cu  o  celoralalţi  oa­  cald?  Cum  s’ar  mai  fi  stâmpărat  în   bisericii  mă  aşiepta  un  vecin,  care
      meni  ...  Ii  privesc,  fără  să-mi  lăc­  zilele  acestea  !...  Numai  cuvântul   mi-a  spus  să  merg  să-i  dau  grija­
      rimeze  ochii.  Prea  sunt  obişnuit  cu   lui Dumnezeu stâmpără pe om...  nia ...
      ei. Dar... îmi lăcrimează sufletul...  —  E  stâmpărat  pe  deplin  acum,   Albă,  ca  varul,  mă  aştepta  ţinâHd
        Acum  mi-au  lăcrimat  şi  ochii.  Pe  —  era  să-i  zic,  dar  nu  voiam  să  o  crdce  în  mână.  Din  când  în  când
      buzele  învineţite  alui  Moş-Costan   mai  lungesc  vorba.  M’am  dus  acasă  o ducea la gură şi şoptia:
      am  văzut  întipărite  câteva  fraze   şi m’am pregătit de prohod...      —  O, cât eşti de cald !
      din  cuvântul  cel  viu  al  lui  Dumne­  La  prohod  am  descris  în  o  cu­  Când  m’a  văzut,  mi-a  făcut  semn
      zeu...  Am  deschis  Evanghelia  şi   vântare  lungă  viaţa  lui  Moş-Costan.  să mă apropiu.
      am  început  să  citesc.  Lelea  Catrină  Am  vorbit  cu  căldură,  din  adâncul   —  Ai  avut  dreptate,  părinte,  —
      a  tresărit,  a  aruncat  o  privire  mor­  sufletului.  A  fost  prilejul  rar,  când  îmi zise,  cu  glas stins.  —  Mormân­
      tului  şi  apoi,  întorcându-se  spre  şi  la  prohod  preotul  poate  să  spună  tul  e  cald.  M’am  culcat  astăzi  pe
      mine,  a  ascultat  în  tăcere  citania.  tot  adevărul.  Lelea  Catrină  îmi  sor-  mormântul  lui  Costan...  Să  ştii,ce
      Pe  buzele  ei,  se  întipărise  un  zim-  bia  toate  cuvintele,  dar  din  când   căldură  a  ieşit  dintrânsul!  I-am
      bet  de  fericire.  In  casă  au  întrat  şi   în  când  privea  prelung  sicriul  şi  auzit glasul. îmi zicea : vino Catrină,
      alfi oameni şi zimbetul lelei Catrina  îşi mişca buzele. Murmura, desigur:  că  aici  e  cald,  aici  ebine...  Gată-
      părea, că le spune:                   —  Vai,  dragul  meu,  cât  eşti  de   mă  de  drum,  părinte  !  Eu  mă  duc
        —  Vedeţi,  —  şi  mort  ~are  parte  rece...                         la  Costan,  să-i  spun,  că  acela,  care
       de cuvântul lui Dumnezeu!...         La  urmă  am  spus  obişnuitul^  ne-a  încălzit  toată  viaţa,  a  înviat...
         După  vre-o  jumătate  de  ceas,   „duios  adio“  celui  ce  se  pogoară  Şi ne va învia şi pe noi...
       când  am  lăsat  cititul,  lelea  Catrină  în  „recele  mormânt“.  Atunci  lelea   I-am  dat  grijania  şi  ungerea  de
      s’a  pornit  pe  plâns.  In  casă  dom­  Catrină  îşi  fixă  ochii  asupra-mi.  pe  urmă.  Apoi,  am  rămas  la  patul
       nia  tăcere  sfântă.  Eu  rugam  pe  Doi  ochi  tulburi,  în  cari  citeam  un   ei,  până-când  buna  vecină,  care  o
      Dumnezeu, să-i binecuvinteze fiecare  mare semn al întrebării:          îngrijise  de  cu  seară,  i-a  închis
                                                                                      r
       lacrimă.                             —  E rece şi mormântul, părinte?  ochii.  N am  zis  obişnuitul:  Dum­
         De-odată,  îşi  puse  mâna  pe  frun­           * *                  nezeu  s’o  ierte...  Am  zis  numai  în
                                                          *
       tea  mortului,  deschise  ochii  mari  şi   N’am  mai  văzut-o  apoi,  până  în  adâncul sufletului meu:
      scoase un geamăt surd.              Vinerea  mare.  Atunci  a  trecut  în   —  Bună dimineaţa, lele Catrină!
         —  Vai,  bătrânul  meu  cel  drag,   dreptul  porţii  noastre,  cu  un  mă-   A răsărit din mormânt soarele vieţii...
       cât eşti de rece!                  nunchiu  de  flori  în  mână.  Mergea              * *
                                                                                              *
        Apoi, întorcându-se spre mine:    la  biserică,  să  facă  obişnuitele  mă­  Am  îngropat-o  în  ziua  de  Paşti,
         —  Vai  părinte,  să  ştii,  cât  e  de   tănii  înaintea  chipului  sfântului  către  seară.  La  prohodul  ei  nu  s’au
       rece!                              mormânt.  Era  galbenă,  cu  ochii   cântat  cântecele  triste  ale  îngropării,
         —  Ştiu  lele Catrină,  —  i-am zis,   cufundaţi în orbite, un cadavru viu.  ci,  după  vechea  rânduială  a  bise­
       strângându-mi  buzele  cu  dinţii,  ca   —  Vei  fi  şi  tu  încurând,  rece,—  ricii,  caldele  şi  înveselitoarele  cân­
      să nu plâng şi eu...                mi-am  zis  şi  am  luat-o  şi  eu  către   tece  de  inviere  ale  celui  pururea
         —  Vai,  —  şi  cât  a  fost  de  cald  biserică.                    cald. Trupul ei rece, l’am aşezat în
      odată...                              Am  găsit-o  cu  ochii  fixaţi  asupra   caldul mormânt al Iui Moş-Costan.
         —  A  fost,  a  fost,  —  murmurai,   chipului lui Isus şi bolborosind:              *
       —  dar...  orice  foc  se  stânge...   —  Vai,  dragul  meu,  cât  eşti  de   Iar  sufletul  ei  şi-a  luat  zborul
       Numai focul cuvintelor lui Dumne­  cald!  Tu  eşti  cald  întotdeauna...  spre  înălţimi.  Acolo,  unde  strălu­
       zeu  nu  se  stânge  nici-odată...  Eu   Şi  oamenii  te  vor  coborî...  în  mor­  ceşte  lumina  cea  pururea  vie,  o
       îl  văd  întipărit  pe  buzele  lui  Moş-   mântul rece...             aştepta Moş-Costan, cu nerăbdare.
       Costan ...                           M’am  apropiat  tiptil,  i-am  pus   Lelea  Cătrina  a  simţit  un  val
         Ca  să  taiu  orice  altă  vorbă,  am  mâna pe umărul drept şi i-am zis:  dulce  de  căldură,  şi  fiorii  unei  bu­
       continuat  cu  cititul.  Dar,  când  după   —  Nu,  lele  Catrină,  mormântul   curii  necunoscute.  I-a  strigat  încă
       încă  o  jumătate  de  ceas  am  închis  nu  e  rece...  Cine  ştie  prin  ce  în­  de departe:
       cartea,  din  pieptul  lelei  Catrină  ieşi  tâmplare  am  zis  eu  atunci...  că   —  Cât  eşti  de  cald,  bunul  meu
       acelaş geamăt. Apoi:               Moş-Costan  s’a  coborât  în  recele  bătrân,  cât  eşti  de  cald!  E  cald  şi
         —  Spune-mi  părinte,  de  ce-i  aşa  mormânt...  Mormântul  e  cald.  Nu­  mormântul  nostru.  Din  el  va  răsări
       de rece?                           mai  mormântul  e  cald...  Cel  pu­  odată  viaţa...  Hristos  a  înviat,
                       *
                      * *                 rurea  cald  a  fost  coborît  în  mor­  Costane !...
         Până  în  ziua  îngropării  am  citit  mântul  cald...  Şi  din  acest  mor­  —  Cu  adevărat  a  înviat,  —  răs­
       toată  Evanghelia  la  căpătâiul  lui   mânt  a  răsărit  a  treia  zi  viaţă,  punse  glasul  lui  Moş  Costan.  —  Şi
       Moş-Costan. Lelea Catrină ,asculta  pentru toată lumea... şi pentru    noi vom învia 1...
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14