Page 12 - 1924-9-10
P. 12
Pag. 116- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A 25—V. 1924
Ridicai storurile. Afară se crepa după prânz caracteristică în ţările diam că aveam drept la iubire, după
de ziuă. Deasupra cornului de aur Sudului. Şi cum şedeam aşa tolăniţi ce am îndurat atât de mult Şi
pluteau făşii de negură înbrăcând pe o largă dormeză orientală, Ly fiindcă te iubeam prea mult nu vo
totul în haină cenuşie. Cocoşii din dia cu o carte a lui Claude Farrere iam să murdăresc legătura noastră
Therapia se întreceau cu cei din iar eu cu un jurnal din Ţară, simţii atât de curată cu o minciună, şi am
Kaulidja în a vesti aurora. Aprinsei cum dânsa pune la o parte cartea, tăcut.
o ţigare şi eşii în verandă. Aerul îşi aduce mânile sub cap şi închide Tăcu pentru o clipă. Ecoul unui
umed al dimineţii îmi încunjură ochii. In credinţa că se pregăteşte oftat trecu ca o umbră peste lini
fruntea cu răceala unei comprese. să intre în acea stare de odihnă ştea din jur.
In lumina crescândă ţărmul asiatic dulceagă pentru care italianul a gă — Temerile mele — continuă
începu să se trezească. Bărci lungi, sit cel mai potrivit cuvânt, dolce far Lydia — s’au adeverit. Azi, regret
diforme, pe cari le vede omul numai niente, îmi vedeam liniştit de lectură. 1 că nu ţi-am mărturisit totul. Poate
la acel ceas timpuriu al zilei lunecau Deodată apoi mă chemă: că m’ai fi părăsit, scârbit de femeea
grăbite, încărcate cu zarzavaturi, cu — Radule! * care ţi-a fost totuşi dragă. Rămâ
fructe, cu berbeci pregătiţi în spre — ? ! ? neam singură, dar aveam măcar a-
gura mereu flămândă a Stambulului. — Ai răbdarea să mă asculţi? mintirea celor mai frumoase clipe
In aerul acesta răcorit şi săturat Aş vrea să-ţi istorisesc viafa mea I ale vieţii mele. Acum, te port cu
de iod mă simţii din nou stăpânit Spuse aceste cuvinte cu atâta li mine peste o mină ascunsă, care
de destăinuirea Lydiei. Aveam im nişte, atât de domol şi fără pic de poate exploda în orice clipă, făcân-
presia că depărtându-mă de dânsa, emoţie încât tresârii. du-te părtaş sorţii mele. Am greşit
văd lucrurile mai clar şi judecata Observă aceasta şi surâse dureros. şi nu ştiu dacă înţelegându-mă mă
mi-ar fi mai limpede. Cu toate ace — Să nU crezi că eu nu bănuiam poţi erta. Dar am făcut-o pentrucă
stea înţelegeam, că în lipsa amă zbuciumul tău, Radule! Vedeam eu te-am iubit mai mult decât pe mine,
nuntelor acestei tragedii — căci o ' bine cum te munceşti şi nu odată mai mult decât viaţa mea. In braţele
tragedie a fost — nu puteam lua îmi propusesem să curm nedumeri tale, Radule, eu am uitat trecutul,
o hotărîre. In starea de acum cel rea ta, dar, ţi-o spui drept mă reţi am uitat sufletul meu, am uitat de
t
mult puteam da curs liber fantaziei nea în clipa hotărâtoare o putere, Dumnezeu, de oameni.
mele să-şi facă pe plac, să ţese pe care nu o pot precisa. La înce — Lydio!!
înainte eventualităţi, cari puteau de put eu nu credeam că cunoştinţa — Nu, nu, lasă-mă să vorbesc.
veni şi realizate în viitor. noastră să lase urme mai adânci. Tu mi-ai devenit totul, idol, noroc,
Un lucru era însă cert. Întâlnirea noastră, curioasă în felul viaţă, cu o vorbă tot. Trăiam mereu
Lydia era o enigmă. ei la început avea doar o singură în ideea să-mi curm zilele în bra
Situaţia mea era clară. Cel puţin îndreptăţire, simpatia. M’am simţit ţele tale, în una din nopţile aceste
cum o vedeam eu. N’aveam pe nime atrasă aşa, fără să ştiu cum, cătră luminoase de pe Bosfor, în supre
în lumea aceasta largă decât această tine. Era* ceva în fiinţa ta, ceeace mele clipe, ale fericirii. Mă obseda
femee. Tot ce m’a legat de trecut e şi azi, o putere tainică care mă şi gândul să te ucid întâi pe tine,
am nimicit. Prieteni şi dacă am avut atrăgea mereu în sfera ta. Am lup să curm firul ambelor vieţi dintr’o-
m’au uitat de mult. îmi rămâneam tat mult. Am încercat să mă opun. dată. Mă gândiam la aceasta, pen
deci eu, viata mea, asupra căreia Afostzădarnică încercarea. Destinul trucă nu-mi dedea pace frica că va
eram stăpân. Şi ce-mi era viaţa fără poate a voit aşa şi a fost bine. Dar, venî o zi, când voalul de vrajă îl
Lydia ? din începutul începutului o temere va rupe brusc o mână sacrilegă, pe
XXXV. îşi găsi culcuş în sufletul meu. Ştiam care o simţiam mereu intrând cu
In după amiaza acestei zile, dânsa că eu nu sunt liberă. Eu eram în răceala ei de ghiaţă între mine şi
îşi desfăcu sufletul. Ceeace mă ne cătuşată de un alt bărbat, după le între tine.
liniştea de atâta timp, povestea vieţii gile omeneşti, de .un bărbat care — Calmează-te Lydio!
ei, tragedia unei vieţi, acum o cu trăia încă undeva şi de care bărbat — Sunt calmă. Ţi-e frică că mă
noşteam. Acum, când .încerc să re- eu fugeam. Tu m’ai întâlnit fugară enervez? N’ai teamă... Ei, Radule,
construesc această tragedie în toate Ori, acest bărbat putea să apară mâna de care mă temeam — s’a
amănuntele ei, mă simţesc de pai’că într’o bună zi şi să mă reclame. întins deja după mine. Tot ce...
a-şi sta deasupra uuei prăpăstii în Eram de drept, femeea lui. Ultima silabă răsună scurt ca un
grozitoare cu creerul ameninţat de Acest lanţ, aceste obezi mă în ţăcănit de metal. Era ca şi cum ar
ameţeală. Când stau să mă gândesc demnau să lupt împotriva sentimen fi căzut capacul unui coşciug. r
nici nu ştiu cum a venit destăinui tului care încolţise în inima mea In uşă apăru figura Măriei.
rea aceasta aşa, pe neaşteptate. Căci dela prima noastră întâlnire. Eu
eu nu am provocat-o şi nici altă pluteam deasupra unei prăpăstii şi
împrejurare ri’a contribuit Ia grăbi nu-mi era ertat să te atrag şi pe
rea ei. tine după mine. A fost o împăcare
Eram şi azi, ca în toate zilele în pentru sufletul meu când am cu
verandă. In faţa noastră marea cu noscut că eşti un călător singuratic
eternul şopot al valurilor şi dincolo, al vieţii. Oricum, eU nu am purces
ţermul asiatic presărat cu mici că corect, mărturisesc aceasta, atunci,
suţe albe. In fund de tot, şirul ară când nu te-am iniţiat în taina mea.
miu al dealurilor anatoliene. Dar, te iubeam Radule, cu întreaga
Eram singuri. Maria plecase ime dragoste a unei femei nenorocite.
diat după masă în oraş să com- După atâţia ani de întunerec, mi-ai
plecteze golurile ivite în menajul eşit în cale tu ca un soare lu.ni-
nostru. Jur împrejur acea tăcere de nându-mi sufletul îngheţat. Şi, gân-
