Page 13 - 1924-9-10

23-V. 1924 C O S I N Z E A N A Pag. 11?

memorabila seară înainte de va­
TINEREŢE!... canţa Paştilor.
Lui Sever —„Uşor de tot — răspunse Do­
rel — eu am un revolver, tu cum­
In anul acesta Pastile căzuseră înveninată ! .. Mai ales, când aceste peri gloanţe şi treaba-i gata!“
în plina primăvară, pe la sfârşitul săgeţi vin sub forma unor priviri, —„Bine, dar ce fel de revolver
lui April. Încă din Martie nu mai câte odată pline de dragoste şi foc, ai?!“..
era pic de zăpadă pe culmi ; soa­ alteori reci ca iarna, de te înghiaţă —„Uite-1!“.. şi Dorel scoase din
rele îşi iuţea razele călduţe, să­ pe Joc. buzunarul hainei o ruginitură de
rutând colţişorul firicelelor de iarbă, In toată „Republica“*, dela Po­ revolver.
sau dogorind mugurii plini de suc, dul Minciunilor până în Hulă şi —„Dar tu nu vezi, că nu func­
silindu-i să se schimbe în frunzu­ dela Şipot până la Crucea lui lancu ţionează? Cu ăsta numai ne facem
liţe fragede sau flori parfumate. din Dealul Viilor, nu erau fiinţe ma de râs!'
Caişii şi cireşii îşi scuturau deja nenorocite ca eroii noştrii. —„Atunci ce-i de făcut?!' oftă
petalele, merii erau ninşi de-o ză­ Şi această nenorocire, unul şi-o desnădâjduit Dorel, care voia cu
padă rozacee, iar prunii, perii si plângea în nescai versuri şchiope orice preţ să moară.
vişinii erau albi, albi pestet tot, de-ţi şi turtite, cu un conţinut ce semăna —„Evrica!“., strigă Sever, după
luau vederea. mai mult a..... fabulă sau epigramă, ce se găndi puţin. (La Blaj — pe
Şi pajiştea era un covor uriaş, iar celalalt în accentele dureros de vremea aceea — se învăţa multă
pătat din loc în loc de galbenul duioase ale vioarei, încât se plân­ grecească, la care Sever era printre
păpădiei, sau de albul steluţelor; geau vecinii, că toată ziua nu le cei din... coadă)... „Evrica, evrica,
pădurea fremăta din frunze tinere, mai stau servitoarele pe-acasă, ci striga el mereu sărind în sus şi
pe când viorelele îşi trimeteau pân’ subt ferestrele celor doi trubaduri bătând din palme, încât nici nu-ţi
departe parfumul lor modest şi în­ amorezaţi. venea să crezi, că omul acesta-ve­
tremător, îmbălsămând aerul călduţ Dar ce le păsa lor de publicul sel a găsit un mijloc să se omoare,
de primăvară. de subt fereastră!... Inimele lor şi acesta să- i mai producă şi bu­
Paserile călătoare, alungate de erau transportate în astfel de oca­ curie.
asprimea iernei, erau toate înapoi, zii tocmai în al şaptelea cer: de —„Ei cum?!.. Spune-mi şi mie“.
pela cuiburile lor, dereticându-le şi unde cădeau de fiecare dată des- —„Foarte uşor!.. Tu şti că am
aşternându-le cu puf nou, în vede­ nădăjduite în cămăruţa profesorului un frate doctor. In vacanţă fur dela
rea fragedelor ouşoare şi micilor Caliani, unde stăteau în gazdă. el o sticluţă cu otravă şi cât ai nu
puişori. Iar „Julietele“, după cari suspi­ măra zece, suntem gata amândoi!“
Blajul era numai soare, şi nu­ nau „Romeii' noştri, una blondă —„Te ţii de cuvânt?!... Dă mâna
mai viaţă ! Dar nu viaţa sgomotoasă ca o Margaretă din Faust, cealaltă încoace!...“ şi se îmbrăţişeară ca
şi destrăbălată din alte părţi.- Era şatenă ca un Irinel oareşcare a doi inşi, ce-şi iau rămas bun dela
viaţa tinără, muncitoare şi doritoare lui Delavrancea, nici că se sinchi­ viaţă.
* *
de mai bine, a sutelor de elevi mai seau de „ah“-urile şi „of“-urile lor. * #
mari sau mai mici, stârnită de căl­ Le plăcea nu-i vorbă, să fie a- Primul cuvânt a lui Dorel către
dura primăverii şi îndemnată de dorate şi curtate, dar în şirul lor Sever după vacanţă a fost:
luminile şi sfaturile bătrânilor şi lung de adoratori, eroii noştrii —„Ai adus sticluţa?!“ şi parcă
bărboşilor dascăli. erau cei mai tineri, ca să nu zic i-se oprise respiraţia în gât deatâta
Cât de dulce, de liniştită şi pa­ cei mai din... coadă, un fel de re­ nerăbdare, emoţie şi mai ales...
triarhală era viaţa acelui Blaj, câte zervă pentru cazul, că ar rămâne teamă.
planuri şi hotărâri măreţe nu s’au fete bătrâne. —„N’ai nici o frică, uite-o aici!“
plămădit în sinul său de bunică Şi cu cât înainta Primăvara, cu şi scoase din buzunarul vestei o
cuminte, dar mai ales câtă dra­ cât mirosul florilor era mai îmbă­ sticluţă ca de vre o 5—10 gr. cu
goste plămădită şi nevinovată nu tător, cu atât li se părea viaţa mai un lichid verzui, frumos legată cu
s’au înfiripat subt soarele şi primă- grea, mai insuportabilă. sforicică şi hârtie roza cu steluţe
verile lui verzi şi călduţe... Până când într’o seară, aproape aurii în jurul dopului.
Dar dacă toată lumea blăjeană, de vacanţa Paştilor, luară o hotă­ —„Vrei s’o bem acum, ori o lă­
se îmbăta de acest aer înviorător râre mare, mare de tot, de care săm pe... poimâne?!“ se aruncă
şi parfumat, apoi desigur cei mai se mirau şi cutremurau şi ei. Nu Dorel cu vorba, o vorbă destul de
ameţiţi erau eroii povestirei de faţă, cumva să credeţi, că s’au hotărît timidă.
Sev£r şi Dorel, doi elevi în clasa să arate Dulcineelor lor toată dra­ —„Nu!., mai întâi trebue să ne
a Vl-a a bătrânului „gimnaziu" din gostea şi tot focul ce le arde ini­ revedem „fetiţele“ (fetiţele erau cât
loc. ma!... De o hotărâre aşa de mare şr ei, dacă nu mai mari!) şi apoi
Nu numai de primăvară erau ei n’ar fi fost în stare! Ca urmare de seară, în fundul grădinii lângă
îmbătaţi, ci şi de săgeţile în­ deci au luat o hotărâre tot... mare, cireş
veninate ale micului „drâcuşor gol", dar ceva mai mică ca cea dintâi: — „Cam la ce Oră?!
cu aripi ca îngerii şi tolbă şi să­ s’au hotărât să moară! —„Nouă, zece, care îţi convine!'
geţi ca vânătorii, şi despre care în­ Văd că vă cutremuraţi şi D-Voastră şi se despărţiră.
văţau la mitologie, că-i zice Amor. de m'area lor hotărâre, dar n aveţi Dar seara, lângă cireş lungir,
Şi doamne, insuportabilă-i viaţa, de ce, căci n’a murit nici unul. vorba cam mult. Mai întâi trebuir,
când afară e primăvară şi tu nu —„Ei şi cum crezi că putqpi face să-şi povestească cele petrecute îi
ai decât 18 ani şi zeul cel mic, cu lucrul acesta“, întreabă Sever în vacanţă, apoi cele de peste zi ^
arc şi tolbă, se ţine lanţ de tine, numai târziu îşi amintiră şi de ne
trimiţându-ţi mereu câte o săgeată Un cartier din Blaj. fasta hotărîre, pentru care se găsea