Page 14 - 1924-9-10

Pag. 118 - - - - - C O S 1 N Z E A N Â - - - - - - - - —------------------------- 25—V. 1924
■n
la ora 11 noaptea, subt cireşul din nu era decât apă colorată, fără nici gat, să-şi caute moartea pe câm­
grădină. un efect stricăcios. piile Bulgariei, căci România tocmai
Sever fu cel dintâi, care porni Asife! eroii noştri trăesc şi azi; declarase răsboi Bulgariei pentru
pe calea hotărîrei, grav şi serios, unul e preot într’un sat din Banat, Cadrilater. Dar nici aici nu fu mai
de par’că n'ar fi stat în faţa morţii. vestit pentru „Ruga“ sa, celalalt s’a cu noroc!... Scăpă şi de glonţ şi
Începu să cânte cu glas duios şi făcut militar. de holera, care secerase multe vieţi
destul de plăcut — acotnpaniindu- se Dar înainte de-a încheia trebue tinere.
singur la vioară — frumoasa strofă să vă mai povestesc, cunv ajunse Astfel rămase amicul nostru ne­
din „Nu m’abandona“ !' cest din urmă of ţer: muritor ostaş, punând între el şi
„O văd şi acum te ochi frumo>i avea, După ce termină liceul, fără să vechea-i dragoste un zid de ne
„Cu vraja lor o lume ’utreagă cupiinaea, fi terminat şi cu boala dragostei, trecut, Carpaţii, pe care tot el şi
„întinsul cer cu-al stelelor lumini care îl chinuia din ce în ce mai cu alţii trebuiră să-l sfarme în
„Se oglindea în ochii ei senini“!... rău, îşi aduse într’o zi amii te de 1916 şi 1919.
...Apoi oftă prelung şi prefăcut, revolverul de odinioară, ii căută Dar şi în focul acestor lupte, nu-l
par’că ceva s’ar fi rupt în inima lui. îl curăţi cu petrol şi vasilină. il atinse decât un glonţ rătăcit, care
(In adevăr i se rupsese o coardă încercă într’o scândură veche şi vizând cu cine ¿re a face, sbură
dela.. vioară). când văzu că totul merge bine, iar ruşinat mâi departe, omorând un
Dorel lăcrima, aproape plângea! dragostea din ce în ce mai prost, caporal.
— «Sigur ţi-a auz t cântecul, căci îl puse la tâmplă şi... poc! Dar Astăzi e o'iţer în unul din cele
stă pe-aproape (acest „stă p.-a- gloi ţ il nimeri — cum era de aştep­ mai glorioase regmtente a'e arma­
oroape* se referea la Dălaia lui tat — alături înfigându-se în osul tei române, vindecat de drăcos ea i
Sever)... şi va rămâne în veci ne­ de deasupra tâmpUi, fără să-i facă ri n tine reţe, pe care tot o mai cântă
;
mângâiată, când va auzi că ai mur t alt rău. din cârd in când în strofe „ mo-
i
pentru ea“! Apoi ridicându-şi puţin Văzând, că nici otrava, nici glon­ ţionante“, ca cea scrisă în gradina
capul: ţul nu se prinde de el, după cum din Blaj, subt cireşul înflorit, acum
— „Trebue să scriu şi eu câteva nici poeziile, ep gramele şi iubirea 1.6 ani, înainte de-a-se otrăvi.
!
rânduri, Margaretei; un rând, o lui de fata adorată, trecu în Re-
strofă, o poezie, fie ce-o fi, numai IULIAN MICLESCU
să-şi amintească din când în când
de mine*! O, DACĂ T U . . .
Scoase apoi creionul şi carnetul Al. Alexandrescu
şi începu să scrie, inspirat — în
parte — de frumoasa strofă cântată O, dacă tu iubito de departe,
de Sever: In serile senine ie-ai gândi "
S’arunci privirea-ţi dulce spre luceafăr
„Celei pentru care mor“
„Atâta foc ai în priviri, O clipă, până nu vei aţipi
„Frumoaso, ’ncât să nu te miri,
„Că ’n jurul tău îngrămădiţi Şi sufletul pe scările de raze
„Văd numai cete de... pârliţi“, 7/ lai lăsă să urcen legănări,
apoi adresându-se lui Sever: Ai face-o clipă păn’ la blândul astru
— „Şi-acum dă-mi sticluţa, sal­ Şi n'ai şti de-ai trecut prin mii de zări.
vatoarea şi binefăcătoarea sticluţă!...
Am trăit destul şi-am iubit şi su­ De te-ai gândi, iubito de departe,
ferit destul“!... In serile senine aş simţi
— „Dar îmi laşi şi mie jumătate ! Şi'n paradisul alb de pe Luceafăr,
îl rugă Sever cu un glas mincinos Cu sufletele noi ne-am întâlni...
şi prefăcut, întinzându i sticluţa de­
stupată gata. LA DENIE
• Dar el mai mult se aruncă şi i o Gh. 1 Olteanu
smulse din mână, decât i-o luă şi
într’o clipită tot conţinutul verzui E în amurg. Salcâmii sunt în floare;
i se scurse pe gât. Nu mai râmase Miresme dulci cutreer largul firii,
nici o picătură, necum jumătate, Abia simţit, adie blând zefirii
cum le-a fost vorba. Şi noaptea vinencet, şovăitoare.
Sever — la rându-i — se aruncă
asupra lui Dorel, făcând pe despe^ In vale jos, prin uşa mănăstirii
râtul, că nu mai are cu ce să se Pornesc încet lumini să se strecoare;
omoare, bocindu-se şi frângându-şi Călugări mulţi, în legănări uşoare
mâinile. Păşesc acum pe drumul mântuirii.
Dar când Dorel cu ochii roşii,
faţa descbmpusă şi respiraţia grea, Din mute-adâncuri, răspândind lumină,
îl îmbrăţişe să-i ceară iertare — Se nasc măreţe facle sclipitoare,
înainte de-a-şi da obştescul şi în­ Ce sus pe boltă rând pe rând s'anină;
drăgostitul stârşit — Sever, neferi­
citul şi boqjucaşul Sever, nu-şi mai Iar din altar, în cumpăniri uşoare
putu reţine... râsul şi astfel se Un glas duios în liniştea deplină
descoperi toată şmecheria, că otrava înalţă rugi fiinţei creatoare.

\