Page 7 - 1924-12
P. 7
25—VI. 1924 — C O S I N Z E A N A Pag. 143
S O N E T Fruntea mi se înrourează şi tâm
plele îmi zvâcnesc.
Simt, inima, cum se zbate, par’c’ar
Aş vrea să-ţi cânt un cântec in liniştea’nserărli,
Sub bolta arcuită a teilor în floare; vrea să se desprindă. *
Când roiuri de parfumuri plutesc aromitoare M’am închinat fiecărui, în parte,
Şi luna se iveşte ’n cerdacul sfânt al zării. şi am fost poftit în pridvor. Umbra
zorelelor şi a ederei m’a înviorat
puţin şi mi-a descleştat gura, pe
In triluri fermecate — ca o privighitoare
Pe-o ramură ’nflorită — să dau avânt cântării, care o simţiam ţintuită.
Să te ’nfioare dulce în clipele ’ntristării, Un om ursuz, cu mustaţa lăţoasă
Când doruri te frământă şi inima te doare. ca miţa de oaie, aspru în grai, se
aşează pe un budurel, aproape de
mine, drept în faţă. Femeile şi copiii
m’au înconjurat şi mă cercetau de
A răsărit din cetini şi stă pe gânduri luna.,. sus până jos.
Un dor pribeag suspină în tainica tăcere... — Singur, cum?... Singur, se
S'a prăbuşit în zare — din stele — încă una, poate singur... hmm...
Socrul gândurilor mele, îmi făcea
Oftând — mi-aduce vântul duios o adiere... o dojană, care mă apăsa.
Şi — iată-mă că nu pot — decât ca ’ntotdeauna — Am căutat să-i dovedesc, că si
Să-ţi murmur în surdină — un cântec de durere. tuaţia mea, mă scoate de sub tutorat
şi mai ales în materie de însurătoare.
Băile Hercul.ne. AURELIA POP Nu l-am putut potoli. Se plimba .
nervos pe coridorul lung, îşi răsucea
mustaţa stufoasă, apoi se opria iar
în faţa mea.
LA VEDERE... — * Câţi ani ai meştere?
— Douăzeci şi unu...
Dior: Aslan, Sfetculescu şi Claudiu — Şi vrei nevastă?
In bătătura casei, mă aştepta duri năvalnice mă sgâlţâie, ca de — Da, vreau.
brişcă, care strângea în braţele ei friguri. Soţia lui neică Bratu, aşa îi
costelive, maldăre de fân proaspăt, Curmezişul uliţei ni-1 taie o fe- zicea tata, holba ochii, când spre
cu miros de sulfină şi trifoi. Caii mee uscăţivă, cu ulciorul gol. Vizi mine, când spre fată, care mi-se
aveau, în pletele coamelor, pangli- tiul se uită chiorâş spre ea, şi eu părea frumuşică şi cuminte. Numai
cuţe şi împletituri, iar biciul o sor mă prefac, că nu pricep. obrajii o stricau, păreau două aca
covă de canafi, tunşi mărunt. Ne oprim. O casă albă, ca o le dele roşi, ca petalele macului, aşa
O pâclă deasă, acoperea satul, bădă, cu pridvorul acoperit de zorele erau de vopsiţi.
într’o mohorâre de mănăstire. Mama, şi ederă. Au venit, unul câte unul, toate
avusese grijă, ca doniţa să fie plină, In poartă ne aşteptau toţi ai casei. rudele. Şi mă priveau cu luarea-
aproape de pragul porţii, iar tata, Ii salut de departe şi simt, cum minte, mă cercetau, aşa de aproape,
tot stăruia, că ar fi nemerit, să mă pălăria îmi tremură în mână ca o de par’că aş fi fost găsit prin
întovărăşească. frunză. răzoare.
— Eşti prea tânăr şi cuvântul
unui bătrân îşi are rost...
Fiecare vorbă a tatei, mi-se părea
o lovitură de ciocan. La douăzeci
şi unu de ani, fierbiau în mine,
încrederea şi îngâmfarea.
— N’am s’o iau pentru dta...
Biciul şi-atind panglicuţele de
spinarea cailor şi brişcă a început
să sboare, prin colbul drumului.
Pâcla s’a ridicat încet, încet şi
valuri de căldură năvălesc din toate
părţile.
Trecem curmătura unui deal şi
drumul îşi taie linia, drept. Nici o
adiere.
Un căine lăţos, cu limba atârnată,
ca o curea, hămăe a pustiu, şi-şi
bate faţa cu labele.
Intrăm în sat. Un pâlc de femei,
şi câţiva bătrâni, prind bătătura bi-
sericei, şi sfătuesc, umbriţi de ramu Foto Bergman, Bucureşti |
rile unul păr sălbatec. Maiestatea Sa Regele şi A. S. R. Principesa moştenitoare Elena la serbarea delà
Simt ameţeală şi o droaie de gân zece Mai, mergând la serviciul divin delà Metropolie