Page 8 - 1924-12

Pag. 144 C O S I N Z E A N A - 25—VI, 1924

Mă gândeam la tata. M'ar fi scă­
pat dela început de încurcătură.
I-am răspuns, aşa la întâmplare,
ce mi-a venit în minte, şi mă ui­
tam, cum sorbea cu lăcomie din
ulcica cu vin. Sfârcul mustaţelor
lăţoase se scurgeau ca o streaşenă
îmoiată şi foarte rar le ştergea cu
mâneca largă, înflorată pe margini.
Ascultam şoaptele bătrânilor, care
puneau la cale zestrea şi calea
nuntei.
— Dacă o fi dela Dzeu se face...
— E cam tinerel, numai Bratu,
de n’ar strica rostul. Ştii are dambla
la beţie şi arţag în vorbă...
Coprindeam cu privirea pe toţi
mesenii, dar mai ales pe fată, care
nu-mi lăsa, cel puţin, o privire, sau
un zâmbet.
Femeile au prins grai şi neică Bratu
arţag. II văd aevea cu mâinele’n
Foto Bergman, Bucureşti
In ziua de 30 Mai, când seceta îşi ajunsese culmea clerul sfintei metropolii din Bu­ şolduri, faţa buhavă şi roşie, şi cu
cureşti a făcut o procesiune pentru ploaie, scoţând cu acest prilej şi moaştele sfân­ mânia pironită în ochi.
tului Dumitru. Instantaneul acesta arată procesiunea aceasta, după care cerul s’a — Hei, meştere, îţi place fata,
deschis şi s’a vărsat ploaie din belşug.
ori ba?
Am rostit mai mult de frică:
Simţeam năvala sângelui, spre cap. rachiu. Simţeam că-mi frige limba îmi place, domnule Bratu...
La vremea horei, am cercetat satul. şi mă arde pe gât. — Cum ai zis? Domnule 1 Ce-i
Simţeam o uşurare. Ne-am oprit la — Hei băete, nici de asta nu aia? Neică, mă neică, nu domn...
marginea unul umbrar, aproape de eşti bun, ia mai goleşte unul... — Da neică, adogai şi un fior
cercul înferbântat al flăcăilor. N-oi fi ofticos... De... cartea... rece, îmi trecu prin suflet.
Fata s’a apropiat mai mult — Să mă ferească Dumnezeu, — Şti una, femee?
spre mine, iar bătrânii, ne-au prins neam de neamul meu n’a căzut de — Oi şti Bratule, de-mi vei rosti...
într’o jumătate de potcoavă. Ne pri­ boala asta... — Ce să ştii? Tu o mototoală,
veau galeşi, afară de neică Bratu, Ce te fuduleşti aşa cu neamul ce să ştii? —Mai hămăi de câteva
care se uita pieziş şi aspru. tău. Vă cunosc eu procopseala. Ia ori ca ’un câine răguşit, sorbi din
Înserarea îşi coborîse aripele peste spune? De ce ai venit singur? Ţi-ai oală, îşi ridică mustaţa dreaptă, care
sat. Ne-am lăsat purtaţi spre casă, lăsat sărăcia acasă! hm... se blojise de tot şi încruntând sprin-
înconjuraţi de priviri, râsete şi glume.
Am vorbit puţin cu fata. îmi lipsea
un cleşte, care să-i scoată un cuvânt.
Râdea şi privea pământul. Din când
în când îşi prelingea printre buze
limba ascuţită, care prindea petala
unui trandafir.
Dacă m’ar fi întrebat mama, de
mi-e dragă aşi fi spus pe loc, da,
sau poate nu.
Ce se petrecea în sufletul meu,
nu ştiu. Nu-mi piereau din minte,
mustăţile stufoase, graiul aspru şi
privirea piezişă.
Dupăce am ocolit casa preotului
şi primăria am ajuns iar în bătătura
lui neică Bratu.
In faţa pridvorului ne aştepta
o masă mare, acoperită cu polog
nou de in.
Am luat loc, aşa cum ne-a orân­
duit bătrâna. Neică Bratu în capul
mesei, domnişoara în faţa mea, bă­
trâna lângă mine, o mătuşă la stânga Foto Bergman, Bucureşti
şi apoi ceilalţi, opt la număr, s’au Vedere dela mormântul eroului necunoscut din Parcul Carol I, in ziua „înălţării Domnului“,
care este ziua consacrată eroilor noştri. In această zi s’au făcut in toate oraşele
înşirat, cum au crezut de cuviinţă. procesiuni la cimitirele militare şi s’au slujit pârastase pentru odihna sufletească a
Am închinat, câte un păhărel de vitejiilor noştri morţi în războiu.