Page 12 - 1924-13-14

Pag. 164 ------ C O S 1 N Z E A N A - - - - - - - - - - - 25—VII. 1924

ŞAPTE LEI... cutrieră şi acum străzile oraşului...
Iar mâne, o vor găsi-o îngheţată ..
de : Septimiu Popa. Ori, se va fi aruncat în râu, sub
A fost o vreme, când nu-mi plă­ Aşa se vede, şi nenorocirea încăl­ ghiaţă... Am adormit târziu, târziu
cea să mă gândesc la fericire. Nici zeşte pe om. îmi muşcam buzele de tot. în vis am văzut, bine înţe­
nu prea eram obişnuit cu ea şi- şi nu ştiam cum să încep. Cu greu, les, pe fetiţă. Am văzut-o întinsă,
apoi... gândul la fericire mă făcea cu greu, am putut să îngân câteva fără viaţă şi îmi venia să strig. Dar
să ajung la păreri greşite, eretice. vorbe : nu puteam, părea că mi-s’au oprit
Când vre-un arhi-milionar îmi spu­ — Fetiţă, vezi, nu am nici-un bătăile inimii...
nea, că fericirea nu stă în bani, ban... Când m’am trezit, eram tot apă.
nici în averile trecătoare ale ace­ Deschise ochii mari şi îşi duse — Ce-i cu tine, — mă întrebă
stei lumi (şi cu ce glas duios mi-o mâna la ceafă. nevasta îngrijorată, iar copiii mi-se
spunea!) — îmi venia să cred, că — Vai, te rog, mai caută şi prin agăţară de gât.
adevărul e tocmai contrarul, că buzunarele pantalonilor... — Nimic, nimic, — le-am răs­
omul numai atunci e fericit, când Cătai şi pe-acolo, cu acelaş trist puns. Apoi m’am sculat, mi-am pus
are bani în pungă. rezultat. Fetiţei i-se împaingeniră bani în pungă şi am pornit la
Dar o zi friguroasă de Februarie ochii şi îngălbeni toată. Apoi, cu slujbă. *
m’a convins, că e de-ajuns să aibă glasul omului ajuns în cea mai
omul şapte lei, ca să fie fericit. cumplită disperare, mă întrebă: Treceam pe-o stradă principală
Ah, era frig atunci. Cu gulerul — Domnule, ce să mă fac? şi nu îndrăzneam să mă uit la tre­
paltonului tras peste urechi şi cu — Ce să te faci? Du-te acasă, cători. Mă temeam, nu cumva pri­
amândouă mânile înfundate în bu­ o să-ţi dea mamă-ta alţi bani... vind pe vre-un copil să-mi aduc
zunare, treceam grăbit spre casă. Acum scoase un geamăt dureros. aminte de fetiţa de ieri. M’am oprit
Când întâlniam pe vre-o femeie cu — Vai, nu se poate ! Mă bate, numai în dreptul unei prăvălii,
gâtul desvălit şi în ciorapi de fire mă omoară ! să-mi aprind o ţigară şi să văd pe
de paiangen, mulţumiam lui Dum­ Din ochii ei curgeau lacrimi şi­ puiul de drac cu limbă roşie ce
nezeu că m’a făcut bărbat. Iar dacă roaie. era expus în v trină.
îmi era cunoscută, mai trăgeam în — Nime nu are astăzi bani... Când m’am plecat să-mi scot
gând şi o drăgălaşă înjurătură. Tre­ Am mai cerut delà doi domni şi chibritele din buzunarul paltonului,
buia doar să-mi scot mâna din n’au avut... O, vai, vai... de cine credeţi că îmi deteră ochii?
buzunar şi să-mi ridic pălăria.. Şi porni pe stradă înainte, plân­ Fetiţa de ieri, cu aceeaş bluză de­
Treceam repede, repede, dar în- gând. Iar eu mi-am urmat drumul, coltată, cu aceeaş rochie peticită şi
tr’o stradă lăturalnică, o fetiţă ca gândindu-mă... ah, nici nu ştiu la cu aceiaşi ciorapi, privea şi ea pu­
de treisprezece ani îmi aţinu calea. ce mă mai gândiam..r -------------- --- iul de drac, mutând cinci lei
Pe copii îi iubesc mult, dar... pe Din când în când mă întorceam, dintr’o mână în alta.
fetiţa asta o măsurai cu privirea 'S’o mai văd. Când a dispărut în Am fost fericit, nespus de feri­
din cap până în tălpi. Era cu ca­ colţul opus al străzii am simţit cit. Repede, repede, mi-am scos
pul gol, îmbrăcată într'o rochie pe­ fiori prin trup şi mi-am dus mâna punga.
ticită, cu ciorapi groşi, dar găuriţi Ia frunte, murmurând : — Fetiţă dragă, — i-am zis, zim-
în câteva locuri. Iar bluza, îi era — Hm ! Ce om nebun sunt eu ! bindu-i, — acum am bani...
decoltată, dar din tremurăturile ei De ce nu mi-a venit în minte să Şi i-am întins şapte lei.
înţelegeam, că decoltajul acesta nu duc pe fetiţă acasă la noi şi... să-i Au fost şapte lei frumoşi, nou-
e de dragul ochilor mei sau ai al­ dau şapte lei? Ce se va întâmpla nouţi, dar fetiţa nu voia să-i pri­
tora. Tocmai era s’o ocolesc şi cuea, Doamne sfinte? mească. Mă măsură cu privirile şi
să-mi văd de drum, când ea îşi îmi ţiuiau urechile. Părea că stră­ ridicând din umeri îmi zise:
deschise graiul. bat la ele câteva lovituri ştraşnice — Nu mai am nevoie...
— Domnule, dă-mi te rog, şapte şi vaiete multe, multe... — De ce? — o întrebai mirat.
lei... în seara aceea am fost nespus — N’am ce face cu ei...
— Şapte lei, — murmurai desfă- de trist. Nevastă-mea şi copiii cer­ — Să- i duci mamei tale...
cându-mi paltonul... Dar... ce vreai cau în tot chipul să mi alunge tri­ — De ce să-i duc? — mai făcu
să faci cu ei? steţea şi nu puteau. Mâncarea am ridicând încăodată din umeri. M’a
— Mă rog... i-am perdut... lăsat-o aproape neatinsă.. bătut doar, aseară, pentru ei...
— Cum? După cină, ca să alung gându­ La urma urmelor fetiţa avea
— Nici eu nu ştiu... M’a trimis rile triste luai o gazetă şi m’apu- dreptate. Nu mai datora cu nimic
mama la prăvălie cu şapte lei şi... cai de citit. Dar nu pricepeam ni­ mamei sale. Sărmanele ei spate au
i-am perdut... Dumneata ai bani... mic, nici discursul primului mini­ plătit cei şapte lei cu vârf şi în­
te rog, dă-mi şapte Iei... stru, nici articolul despre călătoria desat...
Am scos însfârşit punga şi am preşedintelui republicei franceze, îi înfundai banii în mână, cu
desfăcut-o, cu gândul să-i dau. nimic, nimic... Abia în pagina a puterea.
Punga mea are trei despărţituri. In treia am priceput două cuvinte. — Atunci, cumpără-ţi bomboane
cea dintâi am găsit nişte hârtiuţe Era un titlu cu litere groase: Co­ pe ei...
şi vre-o şapte bilete de tramvai. pil îngheţat. Acum se lumină la faţă şi intră
In cea de-a doua o carte de vizită. Ca muşcat de şarpe, aruncai ga­ în prăvălie. Eu am rămas lângă
Iar în cea de-a treia un portret. zeta la o parte şi mă tăvălii pe vitrină şi o urmăriam cu coada
Fetiţei îi surâdeau ochii şi mă canapea. ochiului. Neguţătorul îi măsura
privea cu încredere. Iar pe mine, — Sărmană copilă, — gândiam bomboanele, în vreme-ce ochii ei
cu tot frigul, mă treceau sudorile. tremurând în tot trupul. Ea, poate, străluciau spunându-ţi povestea unei