Page 13 - 1924-13-14
P. 13
25—VII. 1924 ----------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - Pag. 165
clipe de fericire. Erau bomboane mi-am dus nevasta la cinematograf. ce importanţă are?...
de ciocolată. Pe fetiţă n’am mai întâlnit-o nici Larma oraşului, se aude ca un
— Sărmană copilă, — mi-am zis odată de atunci. Dar îi păstrez stup de albine. In târgul de vite,
când mi-am urmat drumul. Cine amintirea. Când vă spun, că nu muzica, înconjurată de o ceată de
ştie, a mai mâncat ei bomboane am bani la mine, nu-mi credeţi. copii, face exerciţii. La biserică trage
de şapte lei? O, nu! In vreme ce Cel puţin şapte lei se găsesc tot clopotul de vecernie. Vibraţiunile
alţi copii ronţăiau bomboane scumpe, deauna în punga mea. Aceşti şapte lui, îmi lovesc urechea ca un cântec
ea... mânca bătaie... lei îmi aduc necontenit aminte, câ de jale...
în lumea aceasta sunt mulţi oa Tăcere împrejurul meu; par’că
*
meni mai nefericiţi ca mine. pluteşte suflul morţii. La câţiva paşi,
A fost o zi de veselie pentru La urma urmelor, eu sunt fericit. dincolo de cimitir, viaţa îşi urmează
mine ziua aceea. Inchipuiţi-vă : Am şapte lei... cursul. Mi-arunc ochii peste lumea
pestriţă care furnică pe străzi, ve
selă, nepăsătoare, şi gândesc: unul
In lumea celor duşi... câte unul veţi urca aici, cu mâinile
pe piept, dormind somnul de veci,
de: Costel Dumitrescu Delavarona iar în urma voastră, câţiva cunoscuţi
Mă plimbasem toată ziua prin De jur împrejurul meu, sute de şi rude mai apropiate, vor vărsa
oraş, fără nici un rost, fără nici o cruci. Unele de marmoră, lustruite, lacrămi — sincere sau de porun-
ţintă, incapabil de a toarce firul cu inscripţii bătătoare la ochi, altele ceală. Şi pe urmă? N’a fost nimic!
unui singur gând până la capăt. de lemn, aplecate spre pămânl, Odată mort, ce se alege de tine?
Capul îmi vuia ca apa la scocul umile, sfidate par’că, de vecinele lor, Cine ştie că şi tu ai trăit, că ai
morii, şi simţeam o moleşeală, o care-şi ridică fruntea sus, semeţe, Durtat o cruce — mai grea sau mai
silă de ’tot ce mă înconjura, cum oferind privirilor scris cu litere aurite uşoară — până în vârful Golgotei
pune stăpânire pe întreaga mea între braţe, numele răposatului şi sau ai căzut strivit sub greutatea
fiinţă. Priveam cu nepăsarea unui cele două punte extreme ale vieţii: ei la mijlocul drumului? Cunoscuţi
animal stupid şi resignat lumea care naşterea şi moartea. O! nici aici şi cunoscute, îşi vor mai aduce din
forfotea împrejurul meu, şi eram nu-i deosebire de clasă socială şi când în când aminte de tine şi...
privit cu aceeaş nepăsare. Mă aflam avere! Crucile reprezintă pe cei morţii cu morţii, viii cu viii — atât!
într’unul din acele momente, când duşi, aşa cum au fost în viaţă: ari Se poate oare ceva mai mult? Ai
mi-se părea că în viaţă nimic n’are stocraţii şi îmbogăţiţii, demni, cu murit? Eşti nimic! Iar colo... jos,
sens, când nu eram sigur dacă exist fruntea sus, cu aere grave; plebea, de jur împrejurul locaşului celor
sau nu, unde mă aflu, ce fac, ce umilă, cu capul plecat, gata să pri cari au fost, va fi aceeaş lume ve
gândesc. De nimic nu-mi dam seama, mească orice nenorociri... Privirile selă, nepăsătoare, aceeaş primăvară
şi-mi dam de toate în acelaş timp. îmi alunecă în jos pe cruce, apoi va reveni cu cântece şi flori, şi tot
Lumea mi-se părea necunoscută, pe mormânt, şi în fine, cu ochii în alte trupuri va strecura fiorii
oraşul deasemenea, timpul par’că minţii, văd, în fundul mormântului, dulci ai iubirii, ai vieţii. Totul ră
sta pe Ioc. Gândurile îmi năvăleau strâns între patru scânduri de blană mâne neschimbat Natura, pururea
pe porţile minţii, ca o hoardă de sau într’un cosciug de nuc, un ca tânără, pururea frumoasă. Lumea,
barbari, şi de ’ce căutam să pun davru în putrefacţie. Mai încolo, deasemenea: unii vin, alţii se duc;
ordine în complexitatea lor, de ce într’un mormânt vechiu, nu văd de nimica nu se schimbă, sau mai bine
se învălmăşeau, se ciocneau, fără cât oase împrăştiate — pământul zis, toate se schimbă, şi aceleaşi
nici o ordine, fără nici un sens. şi-a luat ce a fost al lui! Atunci... rămân toate; alţi oameni în aceeaş
Ajunsei în neştire, la sinagoga nu este deosebire între unul şi altul, lume, alte frunze în acelaş codru...
evreiască. „Au pus jidanii geamurile de cât la cruci? Da! Numai crucile Printr’o firească legătură de idei,
cari le-au spart studenţii anul tre arată cine sau ce au fost în viaţă în minte îmi vine întrebarea: pen-
cut“ — gândii, şi trecui înainte, aceia, la capul cărora veghiazăL. truce ne naştem? De sigur, ca să
mirându-mă cum de nu-mi găsesc Citind inscripţiile, inconştient fă trăim ! Răspunsul e banal, dar e cel
liniştea după care alerg. In faţa mea, ceam în gând socoteala anilor trăiţi mai potrivit. Cât vei trăi, nu ţi-e
la câţi-va paşi distanţă, cimitirul îşi de fiecare răposat. Unii, au trăit dat să ştii. In drumul vieţii, nu ţi-e
arăta crucile albe printre pomii în mult, alţii destul de mult, alţii, au dat să ştii de ce natură vor fi mul
frunziţi, ca nişte braţe înţepenite în plecat „dincolo în primăvara vieţii, ţumirile şi necazurile ce le vei în
m
extazul unei scumpe revederi. — alţ i au plecat înainte de a o începe. tâmpina, de cât atunci când îţi vin
:
Intrai. — Inainţgi printre cruci până Fiecare a chinuit mai mult sau mai pe cap. Ţi s'a dat o viată fără s’o
în mijlocul acestui locaş fără viaţă, puţin, fiecare a gustat din aşa zisa ceri, şi trebue s’o trăeşti îără a avea
şi mă oprii, in minte mi se făcu fericire pământească, fiecare a mun dreptul s’o ridici, nici atunci când
lumină. Apucai firul unui singur cit, a sperat, a iubit, a înşelat şi a nu-ţi mai foloseşte la nimic — nici
gând, o singură întrebare îmi sta în fost înşelat; toţi s’au luptat cu viaţa ţie, nici altora. Iar Ia capătul ei, cu
cap: Ce este „dincolo“ de moarte, aşa cum le-au ajutat armele cu care mânile cruce pe piept, eşti coborît
în acea împărăţie veşnică? Odată au fost înzestraţi. Toţi s’au îmbulzit în fundul pământului — şi viaţa îşi
morţi, ce se alege de noi? Suntem la această masă a vieţii pururea cu urmează cursul...
numai materie? Viaţa noastră se puţine locuri bune faţă de numărul Din culmea dealului, soarele se
termină la gura mormântului, sau candidaţilor. Acuma? Putrezesc în uită îndărăt, cu priviri somnoroase.
ne despărţim în două: materia ră pământ, cu câte o cruce la cap, care Oraşul se linişteşte. Din turnul bi
mâne pământului iar spiritul sboară reaminteşte celor rămaşi în viaţă că sericii, şapte lovituri de clopot, ră
la tatăl ceresc, care-1 clasează după vor trece pe rând în marele imperiu sună prelung, vestind muritorilor
faptele săvârşite în viaţă?... al tăcerii — curând sau mai târziu, încheerea zilei — încă una adăugată
i
