Page 15 - 1924-13-14

25-V1Î. 1924------------------------------- ------------C O S I N Z E A N A - - - - - - - - ..................... Pag. 16?

rinte, ăla e urs, cum eşti dumneata — „Mi-e osândă de baba Ilinca, iarbă, cari se lăsau furate o clipă
popă!“ — părinte ! Mă tem să nu ne iasă iar de undele sburdalnice.
Privii cu mirare spre moşneag şi în cale cu vasul gol, c’apoi am Lumina zilei se întindea treptat
îmi venea să râd de această ase­ sfeclit’o, ca atunci, când cu lupii... şi peste pjţin se ivi şi soarele,
mănare originală. Îşi umplu pipa Afurisita de hârcă nu dormea cât revărsându-şi razele stăruitoare peste
cu tutun şi dupăce aşeză restul cu e noaptea şi de câteori mi-a eşit lume.
grije în băşică de porc, scăpără cu dimineaţa în cale, lucrurile îmi mer­ De-odată cu ivirea soarelui se
amnarul. Şi în vreme-ce moşul pu­ geau tot de-a întoarsăle. Făcătură deşteaptă şi codrii visători.
făia mulţumit din pipa de spumă, şi pace bună!“ După aceste vobe Cântăreţele guralive scormonite
— ce i’o dăruisem cu ocazia vână­ lăsă cărarea de-oparte şi trecu spre din culcuş, începură să ciripească
toarei de lupi — mă cugetam la stânga, scuturând din cap îngân­ încet, apoi tot mai îndrăsneţe. Intre
vorbele cu urma de urs. Şi apoi durat. miile de glasuri, sturzul galben duce
mai ştiam că e cel mai iscusit om Nici nu mă mai trudeam să-l fac isonul, fluerându-şi cântecul în tri­
în ale vânătoarei, aşa încât spusele să înţălergă că acestea sunt fleacuri. luri şi îngânându-se cu merla. Din
lui mă convinseră pe deplin, că nu Ştiam că superstiţia e prea înră­ vâful unui molid, un pui de graur
era vorbă de o glumă. dăcinată în sufletul lui şi toată cânta ' întrebător, şi turtureaua îi
— „Şi ce crezi că e de făcut truda mea ar fi fost zadarnică. Şi răspundea râzând. Şi toate acestea
acum moş Vasile“? — fiindcă nu voiam să-l năcăjesc, îl glasuri în restimpuri se contopeau
Bătrânul clipi şiret din ochii mici, lăsai în pace. într’un concert feeric.
vioi, apoi zimbi şi îndreptându-şi Mă cugetam... Trecând pe lângă Treziţi din visare de-atâta viaţă
trupul încă voinic zise: bordeiul Iui badea Mitroi se poate ce plutea în jurul nostru, tovarăşilor
— „Eu cred c’ar fi bine să mer­ întâmpla, ca baba, care nu scapă mei li-se desmorţiră limbile. Şi în
gem să-l întrebăm de sănătate. O cu urechea nici cel mai mic sgomot, — timp ce moşul fuma nepăsător şi
fi poate bătrân nenea Martin şi la lncru rar la o bătrâneţe ca a ei — liniştit, ridicând mereu dinti’un umăr,
urmă ce mai ştii... încă poate’să-i să ne simtă, ba fiind şi o fire foarte ca spre a-şi cumpăni arma,* eu pri­
pară bine că mergem să-l prohodim curiosă, nu s’ar putea răbda să nu veam nesăţios frumuseţa naturii, în
cu popa!..“ ne întâmpine în uşe şi atunci, răsărit de soare.
Bătrânul râse cu poftă, trăgându-şi într’un caz de neisbândâ, moşul — „Măi Ioane“! — zise unul
încet fuiorul musteţilor ninse. ar arunca asupra mea toată vina. dintre tovarăşi, adresându-se cătră
Hotcrîrăm îndată’planul vânătoa­ Silit de împrejurări mă lăsai şi eu un bărbat mărunţel, cufeţa smolită
rei, rămânând în sarcina lui moş înduplecat şi aşa încunjurarăm bor­ şi spânatec —„de ne-o pica nenea
Vasile, să vestească încă de cu deiul pe departe. Peste puţin prin- Martin în claşcă, să ştii că te un­
seară pe tovarăşii noştri de vână­ serăm la urcat. Dinspre munte pă­ gem pe subt nas cu untură, doar
toare: „Nuţu Gâfiei“, „Ion spânul", trundea tare mirosul proaspăt de ţi-d creşte şi ţie mustaţaL“
şi ceilalţi. brazi şi spre răsărit începea să se Cel înţepat rămase o clipă gân­
A doua zi. înainte de revărsatul lămurească un petec luminos. Erau ditor, apoi răspunse domol:
zorilor, moş Vasile veni pela mine, zorile cari se apropiau încet. Prin — „Iar ţie îţi facem din blană
gata de drum. îmi luai şi eu în lin ştea adâncă care stăpânea peste un ţol, ca să-ţi înveleşti la iarnă
grabă celea necesare pentru vână­ întinderi se auzi de-aproape un su­ cucoana*!.. —
toare, apoi eşirăm la larg şi ne în­ net de corn. Era semnalul tovară­ Ceilalţi râseră pe înfundate şi
dreptăm sprinteni spre conicul din şilor, cari ne aşteptau în culme. de-atâta’ voie bună se înveseli şi
marginea satului. Moş Vasile răspunse cu un chiot, moşul. îşi scoase pipa din gură şi
Pe bolta senină, stelele clipeau care străbătu departe, repetându-şi ştergându-se pe musteţe cu mâneca
5
încă vioaie şi luna plină îşi revărsa ecoul, apoi reîntră totul în tăcere. largă a cămeşi , spuse zimbind:
lumina palidă pe cărare. Prin aerul Ajunşi în vârful colnicului tova­ — „Bată-te norocul măi Ioane,
răcoros şi umed de noapte, vântul răşii ne primiră veseli, ridicându-se să te bată, că bine mi-1 nimerişi I*—
adia încet, alungându- ne somnul din sprinteni din iarba moale, unde se Apoi glumele continuară.
ochi şi risipind din belşug un mi­ puseseră la odihnă. Ne odihnirăm Scăpaţi din codru, ne întâlnirăm
ros de miresme. Pe alocuri s’auzea şi noi puţin pe covorul verde, nă­ cu moş Toma „ciobanul“, care îşi
cântând câte-un cocoş, îngânat în pădit de muşchi, apoi o luarăm păştea turma de oi pe poieniţa din
restimpuri de alte glasuri mai de­ înainte. apropiere. Moş Vasile îi dădu cel
părtate, apoi liniştea se întindea Intraţi în răcoarea codrului, îna­ dintâiu bineţe:
iarăş mută, peste satul rămas în intam tăcuţi pe subt coroana brazilor — „Noroc şi sănătate, cumetre“ 1
urmă. falnici. In adierile uşoare ale vântu­ Ciobanul ne privi o clipă mirat,
Moşul pufăia din pipă, mondră- lui pribeag, crengile se alipeau apoirecunoscându-ne răspunse vesel:
nind mereu ceva neînţeles, iar eu şoptindu-şi îmfiorate, -umplând co­ — „Noroc să dea Dumnezeu, dar
păşeam alăturea tăcut, inspirând dru de foşnet şi risipind din belşug încotro aşa de gătiţi"?
nesăţios aerul curat şi cugetându-mă un miros îmbătător de răşină. La — „Mergem şi noi pe calea în­
la urşi. * sgomotul paşilor nostru, câte-o pă­ toarsă, că ni-se urăşte stând tot
Cărarea ce ducea spre culme, sărică ţişnea speriată, ţipând ascuţit într’un loc. Dar ia’n vezi Tomo,..
trecea pe lâ’gă bordeiul lui „Badea şi ascunzându-se mai adânc în pe când ne întoarcem, să faci rost
Mitroiu“. Când ne apropiarăm de-o brădet. părintelui de nişte păstrăvi, iar pe
asvârlită de bordei, moş Vasile se Pe alocuri codru se rărea, lă­ noi să ne aştepţi cu jintiţă şi caş,
opri în loc. Îşi scoase pipa din sând să se ivească câte-o poieniţă, c’apoi ţi-o fumega şi ţie pipa. Până
gură, apoi scârpin?ndu se în ceafă brăzdată de părăiaşe şerpuitoare, mai una, alta, vino şi ţi-o îndoapă
cu degetele reschirate, îmi zise cu apa de cristal, cari murmurau de-aici, doar, doar, or veni şi peştii
şoptind: necontenit, certându-se cu firele de mai iute la undiţă!.. ..