Page 16 - 1924-13-14

Pag. 168 ---------------------------------- - - - - - - C O S Î N Z E A N A - - - - - - - - - - ------■--------------------25—Vil. 192

Moş Vâsile î-mi făcu semn cu Asta îmi place şi mie. Tare-mi place. smeură îşi înă-ţau firele mlădioase,
ochiul şi când Toma ciobanul se A-ha! taci că-i bun!.. Hm... Hm... cu fructele coapte. Prin liniştea a-
apropie sfios, îi străcurai în mână tare-i bun“!.. dâncă a codrului, întreruptă de
un pachet cu tutun. Dupăce îşi Şi în vreme-ce moşul vorbea cântecul sturzilor un murmur uşor
umplu pipa, ascunse tutunul în într’una, clătinând din cap şi ges­ pe ape plutea încet ca o legănare.
cureaua lată dela brâu, apoi pri- ticulând, închipuindu-şi că vorbeşte Câte-o albină rătăcitoare zumzuia
vindu-se iţiulţumit zise: cu ursul, ceilalţi râmaserăm nedu­ o clipă, rotindu-se în sboru-i sprin­
— „Să n’aveţi grije de nimic să meriţi şi ne priveam întrebători. Eu ten, apoi dispărea între ramurile
v’aducă Dumnezeu în pace! începui a mă simţi nu ştiu cum... năpădite de muşchi ale brazilor
Moş T<)>ma rămase răzimat în îmi era cald, apoi căldura trecea enormi, printre cari razele soarelui
ciomagul Ciobănesc, iar noî o luarăm într’o răceală, care mă pătrundea pătrundeau anevoioase, resfrângân-
înainte, petrecuţi de sunetul tălăn­ până la oase. Mă uitam mereu în du-se în tremur pe cărarea prun-
gilor. jur şi mă cugetam cu groază... ce duită. Vremea trecea cu greu. Frica
'Mai trecurăm două colnice înainte, ar fi dacă ar apărea de-odată ursul ce-o avusem în primele momente
lăsând la spate „piatra dorului“, de după vre-un trunchiu prăvălit dispăruse, dând loc unui neastâmpăr
apoi cotirăm spre stânga cătră „Gura şi ar veni spre noi să ne ureze şi care mă mistuia. îmi venea să strig
Drăganului*. Muntele „Crăciunul“ el „bun sosit“... Ia tovarăşi, apoi mă răsgândeam şi
apăru de-odată, în toată frumseţa Se putea întâmpla, ca praful din rămâneam aşa... nehotărât... ca
lui superbă. Razele soarelui deveniră arme să fie umed şi să nu se a- un drumeţ obosit. Şi în timp ce
ferbiriţi şi muştele ne năcăjau în­ prindă, ori încărcătura prea slabă mintea mea începu să dapene po­
truna, roind obraznice şi băgându- şi atunci — pace — să mai putem veştile fantastice cu urşi, ce mi-le
ni-se în ochi. Nici chiar pipa mo­ noi scăpa din locuri atât de pri­ spunea în pruncie „Moş Gheorghe*,
şului nu era în stare să le alunge. mejdioase. Citisem, când eram copil, vecinul, îmi scosei tutunul din
Făcurăm o cale de câteva ceasuri că dacă te prefaci că eşti mort, buzunar, cu gândul de a-mi suci
şi mă simţeam obosit. Cele câteva ursul te lasă în pace... Mulţumesc o ţigară. Dar când s’o aprind, un
popasuri erau prea scurte pentru însă de aşa mângâiere... sgomot nelămurit dela spate, mă făcu
a ne putea odihni deplin şi moşul Privii pe furiş la tovarăşi, vrând să tresar. Scăpai ţigara din mâni,
ne îndemna mereu înainte. să mă încredinţez, de cumva au şi punând instinctiv mâna pe armă,
In stârşit, după o cale lungă şi observat spaima mea de un moment. mă răsucii în loc. Şi când să mă
obositoare prin văgăuni şi prăpăstii, Dar nu aveau grije de mine. Poate desmetecesc din buimăceală, văzui
ne apropiam de „Gura Crăciunului“. în gândul lor se cugetau şi ei la ridicându-se în sbor, de pe ramul
Locul pe unde treceam acum era fel. Din gândurile acestea mă treziră unui molid, un frumos cocoş de
într'adevăr foarte potrivit pentru vorbele lui moş Vasile. Moşul îna­ munte. Speriat şi el, ţipă ascuţit,
ascunzişul fiarelor. De-oparte coasta intase la vre-o cincizeci de paşi, apoi se ascunse mai adânc în co­
stâncoasă şi umbrită de brazii e- mai cercetă şi ps acolo locul, apoi dru. Îmi luai iarăşi locul şi îmi
normi, de altă parte prăpăstiile a- se întoarse la noi. Privii spre el... făcui altă ţigară. Ţineam acum arma
dânci pline de trunchiuri de copaci Faţa îi trăda puţină emoţiune, dar gata şi la cel mai mic sgomot îmi
prăvăliţi spre adâncimi şi spânzuraţi aceasta era mai mult o emoţiune aţinteam privirea scrutătoare spre
de stânci, î-ţi inspirau o groază. Pe de bucurie. îşi umplu pipa cu tutun, prăpastia adâncă.
cât de frumos e muntele la creste, o aprinse, apoi ne privi - zimbitor. Cât timp am stat aşa înţepenit
pe-atâta e de înspăimântător în pră­ Mai cercetă puţin urmele şi zise: — la locul meu de pândă, nu puteam
păstiile lui. „Ursul e pe-aci!.. Tu Ioane vino şti, dar mi-se păru nespus de lung...
De-odată moş Vasile se opri. cu mine să facem o leacă de fum De-odată răsări din adânc o li­
Privi bănuitor în toate părţile, apoi lui nenea Martin, iar pe ceilalţi îi nie subţire de fum, care se îngroşa
se pleacă şi începu să caute pe jos. aşează tu Nuţe la loc bun, cam la mereu şi peste puţin, fumul începu
Pe alocuri să vedeau crengi rupte cincizeci de paşi unul de altul. Pe să-se înalţe asemenea unui nor.
de curând. când o fi să iasă ursul din bârlog Priviam acum spre prăpastie, strân­
— „Măi Nuţe“! — spune moşul noi îi vom cădea în călcâie“!.. gând nervos de armă şi clipele ce
—, ia’n viqo încoace, poate să vezi După acestea vorbe, moşul îşi au urmat mi-se păreau o vecinicie.
mai bine decât mine,., ce urmă e cercetă cu grije arma bătrână, apoi Neastâmpărul mă cuprinse din
asta? dar asta?.. — Cel agrăit se se întoarse spre răsărit şi dupăce nou. In viaţa mea nu mai văzusem
apropie de bătrân şi începu să caute se închină de câteva ori, murmurând urşi şi acum mă cugetam că se
şi el pe jos. După un răstimp zise: printre buze un „Doamne ajută“ se poate întâmpa ca nămila să năzu­
— „Astea sunt urme de urs“!.. duse puţin spre stânga, urmat de iască spre mine. Peste puţin auz i
Privim şi ceilalţi locul arătat Ion, apoi începură să coboare un sgomot nelămurit, apoi treptat,
de moş Vasile şi ’ într’adevăr se amândoi în prăpastia adâncă. Cei­ treptat, sgomotul creştea. îmi fă­
puteau desluşi bine în câteva locuri, lalţi tovarăşi se închinară la fel, cea impresia că cineva rupe crengi
printre crengile putrezite şi risipite apoi trecură cu toţii la locul indicat uscate. La o depăitare de-o asvâr-
pe jos, urme ca de pas omenesc, de Nuţu Hafiei. Eu îmi alesei locul lită mi-se păru că văd o mogân-
dar neasămănat mai mari. spre stânga. Ajuns la locul meu deaţă neagră, care se mişca încet,
— „Ehei“! — spuse moşul cu îmi cercetai arma, apoi privii în năzuind la deal. Inima începu să
mândrie — „doar am ştiut eu că jur. Spre stânga se lămurea o poe- îmi svâcnească puternic şi pe spa­
nu vorbesc fleacuri... Şi urmele niţă, năpădită de buruene, la te simţii prelingându-se o sudoare
astea sunt proaspăte, de eri, de-a- spate să înălţa coasta împădurită, rece ca gheaţa. Ridicai arma încet
laltăeri, ba pot să fie chiar de azi. iar înainte prăpastia adâncă, plină şi strângând-o cu putere la umăr,
Ei, bine te-am aflat nene Martin. de bolovani şi trunchiuri de copaci aşteptam cu respirarea întreruptă.
Va să zică eşti pe-aici, pe-aproape. în putregiune, printre cari tnfele de La douăzeci de paşi depărtare na-