Page 2 - 1924-13-14

Pag. 154 C O S I N Z E A N A • - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 25—VII. 1924

Cultul poesiei

„Ceea ce ne lipseşte nouă este poesia
vieţii“ Shelley

Subt condei nu alunecă uşor îndrumă minţile spre cărări ne­ îndrăgească din nou frumosul
cuvântul potrivit pentru a defini umblate, înarmează braţul şi şi visul, trebuie făcut să ’ndră-
prin comparaţie viaţa de azi. fortifică voinţa şi omul azi în­ gească poesia vieţii, care rătă­
Complexă, grea, obositoare, drăzneşte, luptă şi învinge mai ceşte azi incoloră şi necunos­
desgustătoare câteodată şi ila­ mult ca oricând. Subt puterea cută prin întunecatele falduri
riantă uneori, ea s’ar putea lui nebiruită se frânge oţelul ale sufletului otrăvit de-un viţiu
compara totuş cu un roman, şi ’n urma lui se înalţă grămezi social fără nume.
în care fantasia scriitorului îţi de bunuri materiale, care însă, Nu ştim, dacă generaţia de
trece pe dinainte cele mai în­ vai, nu-i dau totuş nici mulţu­ azi va izbuti să săvârşească
chipuite şi neînchipuite scene, mire şi nici odihnă. această lucrare. Ea rămâne însă
pline de vivacitate, de zbucium Din tot ce se face, din tot întreagă şi ca o poruncă de
şi înlănţuitoare, dar lipsite cu ce se creiază, lipseşte patriar­ netăgăduit a societăţii de mâne!
desăvârşire de poesie! In ade­ hala seninătate a poesiei de De* aceea datoria noastră, a
văr, pusă sub analiza necru­ odinioară şi oricât de temută,- ceiorce ne frământăm astăzi,
ţătoare a microscopului, viaţa, oricât de biruitoare este gene­ nu poate fi, decât una: să îrT-
cu multiplele şi nesfârşitele ei raţia de azi, — fericită ea cepem cu un minut mai degrabă
aspecte, este azi o manifestă totuş nu e! lupta grea dar izbăvitoare pentru
tendinţă de-a preface în monetă reintroducerea în acţiunele noa­
sunătoare toate năzuinţele omu­ Este clar deci pentru oricine, stre de orice natură a acelui
lui, pentru care, tot ceeace se că ceeace ne lipseşte nouă, element imponderabil, care se
numia altădată poesie, nu mai este poesia vieţii. Farmecul a- numeşte poezie. Societatea tre­
există. cela inocent al mulţumirii de buie să separe adânc de sânul
In suflete şi ’n creerii noştri opera ta, de munca ta, de truda ei pe acei, ce nu mai cunosc
entuziasmul pentru câte un gând ta, de năzuinţa ta, de tine în­ avântul spre frumos, entuzias­
frumos nu mai străbate, decât suţi şi de aproapele tău. mul şi visu . Ea trebuie să
1
cu anevoie, şi străbătând chiar, Dacă e adevărat, că răsboiul ridice iar cultul poesiei şi pe
el se ofileşte grabnic şi moare, anarhic şi profund condamnabil ceice nu ştiu şi nu vor a
ca o plăpândă floare de-o zi, este vinovat de creiarea con­ jertfi acestui cult înălţător, tre­
care-şi închide petalele odată cu diţiilor prielnice acestori stări buie să-i izoleze măcar de ac­
apusul! de lucruri, nu mai puţin ade­ ţiunile noastre culturale pentru
O oboseală, s’ar zice, a cu­ vărat e, că vinovată de deslăn- totdeauna. Generaţia care vine
prins sufletul omului din zilele ţuirea lor este societatea politică trebuie să găsească societatea
noastre şi el nu mai e capabil şi economică de după răsboiu. omenească bine distinsă: deo­
de eforturi nobile, de fapte înăl­ Această constatare făcută de parte fariseii politici uzurpători
ţătoare. Dar nu este aşa! Nici-, toată lumea nu poate avea însă ai celor mai sfinte idealuri şi
odată omul n’a dovedit energie altă valoare, decât aceea a re- oamenii de afaceri fără scrupule
mai multă, niciodată în vinele acţiunii. şi fără Dumnezeu, — iar de
lui n’a circulat sângele mai fur­ Sufletul omenesc trebue des­ ceealaltă parte sufletul celor
tunos, îndemnându-1 să acţio­ cătuşat şi scos din mocirla în înţelegători, celor entuziaşti,
neze mereu, în fiecare clipă, care se zbate, el trebuie înălţat celor buni, cari adoră poesia
în fiecare moment. O uimitoare, din nou spre lumină, spre aer, vieţii.
nebănuită şi pasionată energie spre soare! Trebuie făcut să SEBASTIAN BORNEM1SA