Page 11 - 1924-15
P. 11
15—VIII. 1924------------------------------- - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - Pag. 187
fiinţă — care, poate a mai fost lacrămi, iar buzele îi tremurau cu smeuri, iar spre toamnă belşugul
iubită, — dar nu va iubi niciodată. întreruperi, prevestind isbucnirea de nuci şi aluni cu care mă cinstea
Sunt o viitoare a schitului — a unui plâns care sguduie toată fi pădurea, precum şi scorburile cu
schitului, înţelegi“ ? inţa. Noi de asemenea tăceam — miere sălbatică, care mă îndulci o
...Prin urmare, s’a terminat... s’a erâ singura mângâiere ce i-o putem vară întreagă.
terminat! Nu găsiam nici un sens da. Umbrele înserării se furişau în îmi plăcea viaţa asta de pustnic.
vieţii — şi nici morţii. Nu ştiam cet, şi odată cu ele, o linişte sinis Era mai frumoasă, de cum mi-o
pentru ce trăiesc, pentru ce mi s’a tră părea că apasă văzduhul. închipuisem în clasele primare,
dat o viaţă, fără însă a mi se dâ — „O, iubire... viată P — oftă el unde legendele pustnicilor ne pre
şi putinţa de a o trăi aşa cum gân în sfârşit, cu privirea perdută în a- zintă chipuri grozave, iar imagina
desc. Furia, ruşinea, sila, mă stân- cea lume, unde o vedeâ poate pe ţia noastră întrupează din ei curat
geau, mă ’năbuşiau ca şarpele din ea îmbrăcată cu o rasă neagră, în- monştrii. Chipul lor a trebuit să fie
Laocoon, şi-mi venea să strig, să genunchiind înaintea Fecioarei, cu senin ca şi sufletul lor, plămădit
ţip, contra acelei voinţe creatoare, ochii ridicaţi către împărăţia divi în poezia naturii. *
care m’a înzestrat cu un suflet de nului Prunc dela Nazaret. Aveam şi doi prieteni, pe Teiul
licat, departe de a se familiarizâ cu ...Şi oftatul, jalnic, scurt, ca a- şi pe Smeurica, nepoţii casei, cres
mediul în care trăiesc, iar când am cele înfiorătoare cobituri ale pasă cuţi de pădure. Cu ei hoinăream
întâlnit o fiinţă în preajma căreia rilor de noapte, se perdu în linişte. ziua întreagă. Mă duceam la cuibul
aş fi gustat fericirea pământească, iepurilor, unde se jucau cu micii
mi-o ia El, să-i servească Lui... ...Şi noi tăceam!... iepuraşi, pe cari îi legănau la sân
Virgil tăcu. Oochii îi înnotau în Costel Dumitrescu-Delavarona şi îi sărutau pe botişor. Erau copii
sănătoşi şi îndrăzneţi. Ei nu se ju
caseră cu iepuri de lână ca copiii a-
nemici ai oraşelor, ci cu iepuraşi vii.
O vară în mijlocul pădurii Cunoşteau toate cuiburile paserilor,
îmi arătau şi explicau ca nişte mici
ELENA DIN ARDEAL
profesori de botanică şi zoologie
Mă simţiam istovită de putere în lituighia. Liliachiul miilor de topo- toate tainele ştiinţelor naturale. Pe
urma apostolatului benevol, ce îl raşi în floare, îşi răspândeau jur- câte un răzor cosit în soare vedeam
purtasem ani ca o samariteancă, în împrejur tămâia. Ingenunchiai, căci micii clovni ai naturii, ce făceau
decursul războiului. Aveam deci lipsă mă simţeam datoare cu o rugăciune mătănii comice, împiedecându-se în
de o pauză mai lungă şi astfel mă Creatorului aceluia, pe care îl sim coloanele de iarbă : viermişorii pân
hotărâi să petrec o vară la pădurea ţeam atât de aproape de sufletul diţi de ciocurile răpitoarelor. Stu
Neamţului. Cunoşteam familia pă meu. O undă de dispreţ pornia din diam împreună urmele lupilor de
durarului. Erau prietenii casei mine pentru falsa civilizaţie, cu mi mers şi întors. Ştiam numele popo
noastre. îmi era dragă părechea a- ile ei de creeri smintiţi, ce nu mai ral şi muzical al florilor. Mă delectau
ceasta de oameni, pe care o cunoş pot cuprinde pe Atotputernicul. drăguţii. Sănătatea mea mergea spre
team din copilărie, decând neîntrau Pădurea mă aştepta cu întregul ei bine. Fusesem în mâna unui doctor
în casă decoraţi cu mănunchiuri de confort. Saltele catifelate de muşchi iscusit.
fragi coapte şi parfumate, ori toamna se întindeau la tot pasul. Ochiuri Dar se apropiase toamna cu
cu mure negre şi aburite, strălucind de izvoare cristaline de munte mă umbrele ei reci şi groase. Eram la
de mulţumire ca nişte regi ai naturii. oglindeau în argintul lor. Vedeam sfârşitul vacanţei. Nu rămăsese din
încă’la începutul lui April mă că pste de prisos să-mi aduc mo tot ce fusese frumos decât frunze
dusei să-mi pun în ordine camera bilierul plănuit. Pădurarul îmi con spălăcite ce sunau trist, ca nişte gla
închiriată. Pădurea se înălţa ma- strui în grabă un pat nou, dintr’un suri din mormânt.
iestoasă, acoperind cu arborii ei mesteacăn tinăr, o măsuţă cu câteva Mă gândeam la plecare. Şe
seculari întreg conul dealului uriaş, scaune în jurul ei. Eram încântată deam dezolată pe o scorbură şi ca
şi era numai ciucuri şi dantele. Ză de drăguţul aranjament. să-mi fac curaj începui o hojă. O
pada câte unui cireş sălbatic stră Scsisem mai repede cu câteva rază palidă, ce abia mai pâlpâia,
lucea ici şi colo spre a întregi săptămâni, de cum era obiceiul de mă gâdili pe gât. încă dela prjmele
panorama unui superb pictor, ce a pleca în vilegiatură. acorduri aud la spatele meu nişte
lucra cu o uimitoare dibăcie. Pene In cea dintâi noapte o ploaie paşi pasionaţi de dans. Păreau a
lul îl înmuia în verde deasupra deasă, ce picura ritmic ca nişte unor pitici încălţaţi în cisme de
pădurii şi conturâ în aur şi argint boabe de aguridă pe un acoperiş piele fină. Cu cât’ cântam mai tare,
azurul cerului. Vedeam tablouri rare. de tinichea, fusese prima doctorie cu atât săriau mai vesel pe- vinele
Făcea pregătiri ca pentru aşteptarea pentru nervii mei obosiţi. Mă cal lor uşoare.
unei regine, dornice de a se delecta mase şi un somn lung şi binefăcă întorc capul. Avui un tablou dră
de minunile artei în bogatul muzeu tor mă ducea spre întremare. guţ. Un arici în mijloc dansa cu
al naturii. Pădurăriţa îmi ajuta la rrienaj. familia sa, vre-o cinci puişori prinşi
întâia cărare pe care o treceam Avea de toate. Vaci cu lapte, paseri. în cerc de horă. Nu se sinchisiră
sfioasă, impresionată de fiorul ne Pădurea ne oferia primul zarzavat: de loc de ochii mei, ci dansară
cunoscutului, îmi oferi o taină a- sălăţica ei fragedă ca unsă cu olei. pănă se ot^tră, chiar şi dupăce
dâncă. Eram în faţa unui copac se Trebuia să pun frâu stomacului. încetă cât'^cul meu şi apoi se re
cular, ce se ridica de pe o trupină Prea cerea cu lăcomie hrana. traseră obosiţi în apartamentele lor.
în forma unui altar, cu crengile ca Cunoşteam toate colţurile pădurei, Văzui că natura are zimbete de
nişte mâni împreunate spre cer. Un toate petecele ei de soare, unde se veselie chiar şi în cele mai triste
cor de păsări de-asupra lui cântau pârguiau cele mai aromate fragi şi clipe ale ei.
