Page 2 - 1924-15
P. 2
t>ag. 178 C O S I N Z E A N A 15—VIII. 1924
IN CĂUTAREA PĂCII
de ALEXANDRU HODOŞ
Ş’au împlinit zece ani, Ia 1 Au gătit în vederea premeditatei agre inutilă, ba, mai mult decât atât, a
gust 1924, decând s’a deslănţuit a- siuni, cu o metodă stăruitoare şi cu plânge pe ruinele unor fericite
supra pământului Europei cea mai 0 precisă conştiinţă a ţintei sale. stări de altă dată, însemnează, ier
îmbelşugată revărsare de sânge, pe In privinţa aceasta nu mai încape te-ni-se vulgara expresie, a nu privi
care a cunoscut-o vreodată istoria îndoială;’ şi tocmai acest capitol a mai departe de aburul propriei tale
omenirei. Cugetul noslru n’are o fost dat uitării. E destul să amin bucătării. Unde ar mai sălăşlui vir
unitate de măsură egală pentru a tim aici, vorbele divinizatului istoric tutea unei societăţi omeneşti, dacă
preţui deopotrivă timpul trecut. Pri prusac, Treitschke: — „Germanilor ea n’ar simţi decât micile mizerii,
vind în urmă drama proaspătă, pe nu li se cade să repete vorbele de nu şi roadele minunate ale vremii
trecută subt ochii noştri, frămân clacă ale apostolilor păcii, nici să sale? Trecem, fără îndoială, printr’o
tarea ei ni se resfrânge din depăr înch dă ochii asupra asprelor po grea vârstă de tranziţie. Suferim de
tări ciudate, caşi cum noi înşi-ne runci ale vremii. Da, epoca noastră multe râcile, pe cari’ le-a lăsat în
am fi fost actorii ei sbuciumaţi, în- e o epocă de văsboi, o epocă de urmă şi răsboiul acesta, ca toate
ti’o altă existenţă. Atentatul dela fier. Cei tari, să stăpânească pe ce-i celelalte, mai vii şi mai dureroase
Sarajevo, năvala oştilor ruseşti pe slabi: aceasta e legea nemiloasă a însă ca niciunul altul. învingători
.crestele Carpatilor, încordarea su vieţii!“ Şi dacă vorbele pot fi pri şi învinşi sunt înfundaţi în dificul
premă de pe Marna, infernul dela vite câteodată drept înflăcărarea li tăţi băneşti, până în gât Echilibrul
Verdun, intrarea în război a Româ terară a unuia singur, să vorbească sufletesc al mulţimei, pe o jumătate
niei, Turtucaia, Jiul, Mărăşeştii... atunci cifrele : cheltuielile anuale de de continent, a fost răsturnat pen
Când se petrecură toate acestea? înarmare ale Germaniei au crescut tru o lungă perioadă de vreme. Cu
Adolescenţii acelor zile tragice n’au dela 121 milioane în 1902 până Ia getul nostru al tuturora se cruţă
încă niciun fir de argint pe iângă 1 miliard şi jumătate în 1913, şi a- încă pe sine însuşi, într’o lume
tâmple. Şi, cu toate acestea, par'că ceasta într’o vreme când bugetul nouă care se naşte în durerile o-
am întoarce file de cronici, pers ţării se încheia, ca în 1912, cu de rânduite. Sunt însă, acestea toate,
pectivele s’au surpat repede înapoia ficite de peste o jumătate de mi o pricină de complectă şi definitivă
noastră, privirile ni s’au încordat, liard. Aceasta înăbuşitoare hiper descurajare? închise sunt toate po
nerăbdătoare, nervoase, — înainte. trofie militaristă trebuia să ples tecile spre mântuire? Am recăzut
Să le întoarcem din nou pe dru nească într’o zi. Şi Germania, cu din nou, în barbarie?
murile cunoscute şi să nu uităm perfectă luciditate, a tras sabia sa O, aceasta nu, hotărât că nu!...
ceeace nu e de uitat. Am fost mar grea la cel dintâi prilej. Noi, cari n’am dorit răsboiul, şi nici
tori la desfăşurarea atâtor întâm Au ridicat alţii, înaintea noastră, nu l’am putut provocă, noi, Româ
plări grozave, am văzut atâtea schim şi cu impresionante daruri evoca nii, avem dreptul să privim adevă
bări neînchipuite, s’au înfiripat di toare, viziunea înspăimântătoare a rul în faţă. In căutarea păcii, gene
naintea ochilor noştri uimiţi atâtea răsboiului, cu cei cincisprezece mi raţia noastră s’a aplecat pe rugul
îndrăsnete idealuri şi s’au prăbuşit lioane de morţi, cu tranşeele frămân nenorocirilor ca o punte de sacri
atâtea clădiri somptuoase încât min tate de obuze dimpreună cu soldaţi ficiu. Cine îndrăsneşte să afirme
tea noastră nu izbuteşte să se lă îngropaţi încă vii, cu reţelele de însă, că existenţa popoarelor nu s’a
murească în labirintul care fumegă sârmă unde carnea se sfâşie şi moar aşezat pe o temelie mai dreaptă, şi
încă, şi unde, ici-colo, printre dă tea te găseşte ţintuit, cu ploaia de cine tăgăduieşte că fecunda dogmă
râmături, viaţa prinde din nou pu oţel topit căzând asupra spitalelor a libertăţii n’a triumfat asupra tuturor
tere în lăstare tinere şi vânjoase. de răniţi, cu valurile de gaze otră câmpurilor de bătaie? Cum? Să nu
Să ne aducem prin urmare aminte... vitoare, cu toate prevestirile Apo însemneze nimic norocul, că nu forţa
Glonţul, înconjurat încă de foarte calipsului revărsate asupra unui pa brutală a isbândit şi că cei slabi au
multe mistere, al lui Gavrilo Prin chet de nervi şi de oase: omul. E fost mântuiţi din robie? Ideea na
cip, băiatul de nouăsprezece ani, un tablou în faţa căruia uşor ne ţională a ieşit biruitoare de-alungul
pus la cale nu se ştie încă bine de putem înduioşa. E o realitate dea frontierelor semănate cu grămezi de
unde, — a spart dintr’odată pereţii supra căreia am vărsat destule la oase. E un fruct scump plătit, dar
subţiri ai cazanului în care fierbea crimi. Şi nu vedem de unde ar pu cu atât mai preţios. A-l nesocoti,
răsboiul, de aproape o jumătate de tea să mai isvorească astăzi cinis însemnează, încă odată, a uita că
veac. Niciodată dictonul latin : si mul crud, care să deslănţuiască încă paisprezece milioane de inimi ro
vis pacem para bellum nu fusese odată un asemenea infern. mâneşti s’au renăscut pe crestele
mai feţarnic întrebuinţat pentru ten Dar, a spune că această heca Carpaţilor, aşa precum Lazăr a în
dinţe imperialiste. Germania s’a pre tombă uriaşe a fost cu desăvârşire viat dintre morţi...
