Page 9 - 1924-16

25—VIII. 1924 C O S I N Z E A N A ----------------------------------------- ■ Pag. 201

Fotografie de Sigmund Packer, laşi
In S.biu Ateneul popular din Tătăraşi a fost cu deosebită solemnitate primit de Însuşi metropolitul Ardealului Dl dr.
Nicolae Bălan, cu întreg clerul său şi de Dl Vasile Goldiş, preşedintele Asociaţiunii.

VII PREA TÂRZIU CARNETUL LUI RADU ROMAN
George Voevidca
de MIHAIL GAŞPAR
... Vii prea târziu...
— grădina mea-i rugină şi pustiu... XXXIX. altfel, luau aspecte din cale afară
In noaptea aceasta n’am putut ciudate. Dinspre Marea Neagră o
Şi totuş — ieri — închide ochii nici măcar pentru o boare rece încreţia suprafaţa. O
înfiorate clipă. De cum am auzit primii cocoşi uşoară înfrigurare încearcă şi cor­
de goana clipelor ce trec, din Therpia şi chiotul răguşit al celui pul meu obosit. înspre ost orizontul
crengi încărcate mai zornic barcagiu, am părăsit începu să se contureze într’o uşoară
de dulci poveri aşternutul. O putere stranie, mă culoare violetă. In partea opusă,
te aşteptau şi te chemau, foşnind în îndemna parcă să ies la larg. Mă negura nopţii înălţată ca un enorm
Ivânt, năduşia aerul camerii. Alături de zid, bătea pas cu pas în retragere.
te aşteptau plecate la pământ: mine trupul alb al Lydiei se odihnea îmi ardea fruntea.
ca rodul lor de aur să l culegi... liniştit în braţele unui somn co­ M’am aşezat pe ţărmul mării, şi
pilăresc. Respirarea ei uşoară şi acoperit de tufişul unui alun am
Ui prea târziu... regulată dovedea o linişte, pe care încercat să mă reculeg.
Aiurea ’ndrumă-ţi paşii tăi pribegi! n’o puteam înţelege. Am adăstat o Lydio, Lydio!
Vreau iarna singurel să mi-o petrec... clipă în faţa acestei statuie vii, Creerul meu înferbântat, sub in­
admirând cu ochii primei noastre fluenţa răcoarei matinale începu
TOAMNA întâlniri belşugul de frumseţă antică. munca lui de cinematograf. Povestea
Gh Boldea Prin creer treceau grămădindu-se vieţii ei, o mai văzui odată alergând
icoane stranii, reflexe puternice ale în paşii aceia mari in cari mi-a
Grea toamna peste cap de vară emoţiei mele sufleteşti. arătat-o dânsa.
Belşugu-i — premiu — şi l revarsă; Afară! Afară! Aşa mă îndemna Şi pe încetul începui să cuprind
Pustie apoi de vânturi ştearsă ceva sau cineva, care vorbiâ undeva de'ce s’a ferit dânsa atâta vreme
A'ncremenit în trup de ceară. într’un colţ tainic al fiinţei mele. de descoperirea acestei taine. Am
In jurul nostru liniştea cuvioasă înţeles groaza femeii dea-mi confia
Şi peste cap de vară, toamna, a oraşelor mari, în preajma deştep­ trecutul ei. Am ştiut acum de ce
Cenuşa vieţii şi o presară, tării. Pe întinsul apelor împânzite m’a întrebat în atâtea rânduri, dacă
E mută — acum Natura doamna de neguri, bărcile luceau ca nişte o voi mai mai iubi şi după ce voi
Şi’n tot nu e decât: povară. năluci. Formele lor, curioase de cunoaşte taina ei? Sărmană femee!

t