Page 12 - 1924-17
P. 12
Pag. 220 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - ---------------------------- 15— ix. 1924
CARNETUL LUI RADU ROMAN ţişor ascuns, între români cinstiţi şi
harnici, unde să nu ne dea de urmă
de M1HAIL GAŞPAR urmăritorii şi unde vom urma po
XL. mea se prăvăli cu greutatea unei vestea de acum, neştiuţi de nimeni,
O săptămână am umblat ca un ne stând. uitând de lume.
bun să găsesc pe contele Danilovicz. Rămăsei cu fila gălbue în mână, Avem să plecăm. Trebue să plecăm.
Nu-mi dedeam seama de ceeace cu sufletul tulburat cu inima în Hotârîrea aceasta mă învioră.
fac, nici nu ştiam ce vreau cu dânsul fiorată. Simţii o durere cum n’am Gândul îmi dtte noi nădejdi.
ci, simţiam imperativ nevoia de a-1 mai avut şi o paralizare a voinţii cum Rupsei în bucăţele scrisoarea zvâr-
întâlni. Nu l-am întâlnit. In oficiul n’am mai simţit niciodată în viaţă. lindu-le în apă. Privii spre azurul
controlului streinilor n’am dat de Soarele de vară îmbrăca în lumină curat al cerului.
numele lui. Evident, era trecut sub şi căldură lumea, marea sch'ntda Era atât de caldă raza soarelui,
alt nume. Am acostat sute de re ca o uriaşă platoşă argintată, firea atât de frumoasă lumea.
fugiaţi ruşi din toate treptele socie râdea. Şi’n cadrul acesta scăldat în XLI.
tăţii pornită în pribegie, dar nimeni fericire, eu îmi simţeam trupul a-
nu ştia să-mi dte nici cea mai pa morţit. In urechi îmi vâjăia sângele Lydia primi, peste toate aştep
lidă indicaţiune. . revoltat şi ecouri sinistre de pe urma tările mele, cu entusiasm ideea. Nu
Un birou de urmărire englez că- enervării îmi umpluseră sufletul cu i-am spus nimic nici de data a-
ruia-i încredinţasem descoperirea groază. Chipul Lydiei îmi apăru ca ceasta şi nu am încercat să moti
contelui, n’a dat nici un rezultat. un miraj, viaţa no.astră ca un roman vez propunerea. Se vede însă că
citit cândva de mult, în anii copilăriei. în felul meu de a vedea lucrurile
După atâta zădărnicie un gând, După ce mă liniştii, începusem am pus de data aceasta atâta con
o rază de nădejde mi se furişă în să mă cuget asupra acestei stranii vingere, atâta tărie încât, dânsa n'a
suflet, încălzindu-mă pentru o clipă. afaceri. Nu mă puteam împăca cu mai îndrăznit să reacţioneze. Sau,
Credeam că contele, speriat s n g u r un desnodământ brutal. Nu i prin instinctul ei fin i-a dictat să re
de ameninţarea sa, să fi părăsit deam rostul. Şi iarăşi, vechea bă nunţe la orice împotrivire. Nu ştiu
Stambulul. nuială se ivi. Dar dacă Lydia nu şi nici nu ţin să ştiu. Gândul că
In curând ara fost silit să mă mi-a împărtăşit adevărul întreg? Dacă plecăm, mi-a umplut sufletul cu o
conving că m’am lăsat legănat în altele au fost motivele iniţiale ale bucurie pe care nu o pot esplica.
o nădejde falsă.
tragediei celor doui soţi? S:mţiam Căci, am conştiinţa clară că nu
Era într’o dimineaţă, la vreo zece că avansând în acest labirint mă peri:olul mă îndeamnă să plec.
zile dela întâlnirea noastră. Lydiei, voi perde. Erau atâtea lucruri, în Sau este şi aceasta numai o auto-
nu-i spusesem nimic, bineînţeles. In tâmplări, cari nu se potriveau, ca înşălăciune ca toate celelalte?
dimineaţa aceia, când factorul in- drului întreg îi lipsea un cuprins Nu, nu voesc acum să resonez.
manuă posta noastră, îmi bătu la plaus'bîlTTogic." Vreau de data aceasta să gust
ochi un plic de coloare gălbue, a- Taina continua să rămâe taină. din plin plăcerea care-mi cuprinde
dresat Lyditi. Chemai în scenă, din nou, po eul. Lydia împărtăşeşte aceeaşi bu
La văzul lui, fără voe mă simţii vestea Lydiei aevea. curie. îmi pune mii şi mii de în
enervat. Bănuiam o nouă amenin Înţelegeam, sau cel puţin mă si trebări. Cum e ţa a, cum sunt
ţare. Bănuiala mea se prefăcu în leam să înţeleg, ura dintre soţi, codrii şi ce fel de oameni, românii.
credinţă şi — pentru primadată în admit toate căuşele, în fine totul şi Câte o întrebare ne face să izbuc
viaţă — înstrăinai un lucru care totuşi, nu pot înţelege, de ce această nim în hohote, lucru, care pune în
nu-mi aparţinea. Voiam însă să evit, formă ? mirare pe scumpa noastră Maria.
dacă se putea, un nou atac de nervi, Aici zace, în formă, întregul cen La fiecare prilej când râdem, tre
o nouă criză sufletească pentru Lydia. tru al nedumeririlor mele. bue să-i comunicăm şi causa.
Dânsa se liniştise complet, deveni Dacă după aţâţi ani, dânsul i-a Lydia, pe lângă toată cultura ei,
se ceeace a fost, o femee adorabilă, dat de urmă, de ce n’a cerut esp'i- are uneori întrebări cari mă fac să
un înger. Liniştindu-mi conştiinţa care, avea doar tot dreptul, Lydia cred, că viaţii ei întreagă a petre
asupra primului furt ce săvârşiam, este soţia lui legitimă. cut-o în cuprinsul împrejmuirilor
m’am retras pe o bancă ascunsă De ce forma aceasta mistică, co dela Skorticz.
după nişte tufe de liliac şi rupsei pilărească chiar? Aşa, mă întreabă, dacă românii
plicul. O foaie de aceeaşi culoare Persoana mea nu putea forma o au case, de locuesc în sate sau în
gălbue eşi la iveală cuprinzând nu piedecă. Şi dacă totuş, eram aci, bârloage şi vizuini?
mai două şire scrisoare. gata a răspunde. De ce se trece Se putea să nu râzi?
Dar ce două şire erau acelea! Cu peste mine, ca şi când nu aşi esista, Dar dânsa era de credinţă că
litere mari, purtate de o mână aspră, câtă vreme raportul dintre mine şi oraşele pe cari le-a văzut în drumul
într’o franţuzească ireproşabilă, cele Lydia e clar ca lumina soarelui. ei spre Constanţa, nu ar fi româ
două şire cuprindeau o ameninţare Acest fenomen ciudat aşi vrea să-l neşti ci a Nemţilor şi ovreilor.
grozavă. lămuresc cu bărbatul ei. Ceeace ştia dânsa despre noi era,
Anunţau brutal şi lapidar că duj- Aşi! ce să mai lămuresc? Nu mai că suntem un neam de oameni răi,
manul pândeşte, este aproape şi e e nevoe de nici o lămurire. gata de harţă şi pururea dispuşi
gata să lovească. Trebue acţionat repede. pentru jaf. Aşa a învăţat dânsa în
Cele două şire spuneau: Doamnă, Ameninţarea în forma ei brutală căiţile istoriei neamului ei.
ciasul răsplătirii se apropie. îngrijiţi nu mai îngădue lămuriri. Acum că vedea prin prizma po
de suflet până mai e vreme. Hotărârea mea e gata. veştilor mele pe români, ardea de
Nici o subscriere, nici un semn. Trebue să plecăm de aici. Mă nerăbdare să se poată aşeza în sfârş t
Era o ameninţare apocaliptică. Asupra voi retrage în ţara mea, într’un col în mijlocul lor.
