Page 10 - 1924-18-19
P. 10
Pag. 234 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A 10-X 1924
CARNETUL LUI RADU ROMAN Glasul metalic al Lydiei alungă
oaspeţii neth maţi. Sib alintările
de MIHAIL GASPAR ei, bătrâna şandramală se înviorează
şi ia aiere de întinerire.
XLII. cagii tineri, vânjoşi cu faţa veselă. OdaD, când ne năpădiseră iarăşi
Lydia i-a dat o sumă care punea
Suntem acum gata de plecare. gânduri tomnatice, i-am recitat ver
Mai aşteptăm numai să vedem ce pe bătrân Ia adăpost, de-ar fi trăit surile nemuritorului nostru Emi-
scrie avocatul Lydiei' din Wilna. chiar o sută de ani. nescu:
Dânsa împuternici pe acesta să Şi aşa încerca să mulţumească „S’a stins viaţa falnicei Veneţii.“
scoată vânzătoare moşia dela Skor- pe toată lumea aceea măruntă cu A râs în hohote argintate, pe urmă
ticz. Numai mauzoleul familiar urma care ajunseserăm în atingere în tim a căzut pe gânduri. In pornirea mea
să rămâe scutit. Ne-am înţeles să pul petrecerii noastre aici. egoistă am răstălmăcit îngândurarea
lase mausoleul cu o parte de parc Pe toţi vrea să-i vază mulţumiţi. ei. Pe urmă mi-a mărturisit, că poe-
în grija bisericii din Slorticz, asi Eu nu mă opuneam, căci n’avea sia poetului durerilor a impresio
gurând acesteia pentru îngrijire o senz. nat-o din cale afară.
;
sumă care să îngădue nu numai în — Las’ să-şi aducă aminte de Să mai mergem odată la E ub!
treţinerea cavoului, ci şi susţine mine, Radule! Când Ibrahim are să Dorinţa aceasta i-a răsărit aşa
rea şcoalelor şi a bisericii din Skor- treacă cu barca lui prin preajma din senin. Lydia are salturi de a-
ticz cu întregul lor personal. Lydia acestei case are să spună mosafiri- cestea neînţelese.
era să rupă cu întregul ei trecut. lor sei: Vedeţi, aici a locuit cândva Şi ne-am’ plimbat din nou prin
Nu mai voia nici să V2ză locurile o ghiaură frumoasă, venită ca şi aleele largi strâjaite de coloane sure
de cari o legau amintiri atât de voi de departe, avea părul de aur de peatră cu turbane în vârf, în
dureroase. Nu i vorbă, o podidiau şi inima de diamant. Aşa are să umbra chiparoşilor vecinie tineri.
lacrimile de câteori nu mai venea spună, ce? Prin pânza întunecată a coroanelor
vorba de Skorticz, dar vedea bine Adeveriam şi-mi aşteptam plata. lor, se vedea marea scăldată în aur.
că viaţa o îndruma spre alte zări. Două braţe de f.ldeş îacolăcindu-se Peste ape forfoteala debarcaderelor
Zi de zi aşteptăm sosirea răs în jurul gâtului şi parfumul îmbă din Pera şi mai în stânga vechiul
punsului. Până ce vine facem pla tător al „lânei de aur,“ cum bote Stambul încremenit în gloria-i de
nuri. Aranjăm casa noastră — aşa zasem odată părul Lydiei. altădată.
în teorie, şi ne împărţim postul. La Ce drac întârzie avocatul acela? Turci molcomi îşi purtau agale
câte ore scularea, cine vede de paşii peste aleele acestea adormite
economie; am uitat să spui, că a- XLIII. parecă cdată cu morţii din cuprin
vem să purtăm economie. Lydia do Avem şi biletele pentru vapor. sul lor. Cadâne incolore treceau
reşte acest lucru, fn fine are să fie Lucrurile sunt deja toate pachetate parecă plutind pe alături săgetând
un fel de „Petit Trianon“ â la Ver- în lăzi şi aşteaptă numai să fie cu priviri lacome frumus ţea des
sailles. Cadrul îl îngrijeşte fantazia transportate. Şedem acum mai mult coperită a Lydiei.
mea: munţii de pe Valea Jiului, Re acasă. Ne perdem vremea prin gră Mergem alături fără vorbă. Mă
tezatul şi prăpăstiosul pas al Vul dină şi pe ţermul mării. Deşi n’o reţia acestui lăcaş al morţilor, care
canului. Serile minunate de pe Bos- mărturisim, ne pare totuşi rău că nu se poate turna în cuvinte ba
"for trec astfel repede. Pe toţi ne-a plecăm. Ce ştim noi ce ne aşteaptă nale ne amuţia. Era atâta linişte, o
cuprins o bucurie de copii, până acasă? Aici a fost raiul iubirii noas linişte vagă, imaterială, uşoară în
şi Maria a căzut jertfă, cu toate că tre. Lydia e din cale afară zglobie. acest locaş încât te simţiai ispitit
sermana nu mai ştie unde-i stă ca Mă poartă pe Ia toate tufele, pe Ia să dormi Ia fel, sub coloane de
pul. Lydia o învârteşte de dimineaţa butucii de trandafir, la platanul piatră sură, fără însemnări, fără
până seara de parecă ar fi un fus, uriaş de lângă poartă şi pe la chi leat, în cuprinsul acestei păci ne
nu altceva. paroşii întunecaţi. Dela toţi şi toate mărginite.
Prietenul meu Ibrahim se întris ţine să-şi ia remas bun. Tuturora
tează în schimb treptat după cum le spune o vorbî de iubire, de în XLIV.
treptat ne creşte bucuria. Măcar că curajare mângăindu-i cu gândul re
nu ar avea motiv şi nu pot să nu-1 vederii. E atât de dulce în clipele In fine, solia aşteptată sosi. Avo
bănuesc. De data aceasta Ibrahim acestea şi respiră atâta bunătate catul a aranjat afacerea perfect. A.
pare farizeu. Lydia i-a cumpărat un încât mă înduioşază cu desăvârşire. găsit o societate engleză care a cum
caic nou, elegant, cum sunt cele Văzându-o, nu pot sufoca regretul părat imensul domeniu. Preţul de
-din Stambul, folosite de lumea mai care mă stăpâneşte. De ce nu mi-a cumpărare, o sumă fabuloasă, s’a
subţire. Caicul acesta a însemnat eşit în cale îngerul acesta înainte depus la banca Angliei în Londra,
:
pentru Ibrah m atât ca şi când cu douăzeci de ani? Aş avea a- remânând ca un cec tras asupra
Profetul i-ar fi pus mâna în cap. Şi cum la spate două decenii de feri numitei bănci pentru o sumă carea
am convingerea că Ibrahim când cire. Aşa, în fericirea mea fără însăşi însemna o avere, să-l ridic
ne arată nouă faţa cea mai întris nume se amestecă mereu stropul eu dela filiala de aici.
tată, în sinea lui, el calcula piaştrii de pelin al conştiinţei că anii cari La început n’am înţeles. Pe urmă
pe care o să-i câştige şi a căror au să urmeze nu mai sunt meniţi Lydia îmi lămuri că întreaga ei a-
sunet metalic rămâne cea mai fru pentru dragoste. Simţesc deja des vere a trecuţ-o asupra mea. Am ră
moasă muzică pentru un dreptcre- luşit adierea toamnei care se apro mas trăsnit. Protestul meu n’a făcut
dincios. pie. Firele de argint se înteţesc nici o impresie. Aşa a voit şi aşa a
Nici de bătrânul barcagiu din în jurul frunţii şi trupul care a fost făcut. Şi dânsa e de credinţa că
vecini n’a uitat Lydia. Bătrân cum lăcaşul atâtor frământări, e dornic e bine aşa. Ce mai era să zic. Fără
era, o ducea greu. Lumea căuta bar după odihnă. să pierd vreme? am luat o barcă şi
