Page 14 - 1924-18-19

Pag. 238 ---------------------------------- - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 10-X. 1924

La 6 ani, găseam cu uşurinţă pă- dincolo de gol. Va trebui să fie o mai greu. Pomii trebuie să fie la c
răul, pipăind în drumul meu până sferă cât golul de mare care să se înăiţime foarte mare, căci vâ'ful m
la părău toţi arborii, la reîntoarcere desfacă în mii de emisfere, nedi­ li—1 aud vorbind.
îi cunoşteam, astfel de rătăcire era stincte, ci contopite într’una, cu gu­ Puţina desvoltare a simţurilor noas­
eschisă. Mă miră mult faptul că a- rile afară dela sfera originală, şi a- tre e un pericol pentru existenţă,
nimalele dobândesc cu o uimitoare ceste emisfere să se întâlnească un­ Dacă nu ar fi tatăl meu, eu aş fi
repezeală simţul pipăitului şi spa­ deva departe în infinit, închieând expus pradă naturei, care foarte u-
ţiului. Abia se nasc şi fug fără astfel golul. Aşa trebue să' fie lu­ şor m’ar sugruma prin vieţuitoarele
teamă de a se isbi de obiecte. Cred mea. Cum poate să fie altfel nu-mi ei. Crede Dzeu că ne-a dat destul
că Dzeu în schimbul vorbelor le-a pot explica, dar altă deslegare nu prin minte şi simţiri ne-a dat mai
dat acest simţ mai desvoltat. Câi­ există. Mai ştiu că deasupra pămân­ puţ'ne. Trebuia mai multe simţuri,
nele meu „Vântul“, când eşim prin tului pluteşte soarele, o lume de la o minte pe care o avem. Putea
pădure la plimbare, fuge cu o iu­ f acări calde. Cunosc toţi arborii pă­ să ne dea mai multe simţuri şi mai
ţeală nemaipomenită şi nici odată durii, cunosc toate vieţuitoarele pă­ puţină minte. Nu am fi văzut atunci
nu i se în'âmplă nimic. Furios odată durii, iar scopul acestora precum infirmitatea noastră. Scopul pentru
pe natura noastră a oamenilor ne­ este şi al meu, e de a mări pe Dzeu. care ne-a creiat, e foarte ridicol.
complectă, am început să fug şi eu, Poate însă tatăl meu să greşească, Ne-a creiat pe noi nişte dibuitori,
dar a fost o singură dată, căci mă să nu existe Dzeu. Dacă ar fi l-aş pentru-ca să-i aducem lui slavă.
isbii de un lemn încât căzui în ne­ fi simţ t vreodată, vorbindu-mi. To­ Poate să fie şi motivul răutăcios de
:
simţire. Câinele s’a întors mai târziu, tuşi trebue să f e, căci dela sine cari am mai am ntit. Face haz de
:
m’a luat în gură şi m’a dus acasă. cum a putut să fie totul. Lumea noi când ne împiedecăm de pietre.
Cu toate că Dzeu ne-a dat viaţa, există şi există în sunete. Insă eu M’am gândit mult, cum poate să fie
deci trebue să-i fiu mulţumitor nu pot să-mi dau seamă de existenţi Dzeu, pentru-ca să simtă că noi
pentru cât ne-a dat, eu îl urăsc pen- acestei lumi decât la patru paşi în cădem, pentru-ca să zărească toate
truce nu ne a desvoltat şi nouă sim­ jurul meu. Mai departe nu mai e- câte sunt. Va trebui ca el să fie to­
ţurile ca şi a animalelor să putem xistă nici lumea pentru mine. Dacă tul. Noi -însă să fim o parte din el.
străbate spaţiul cu uşurinţă. Insă plec din locul de unde sunt acum, Deci mişcându-mă eu, care sunt o
eu ştiu că Tatăl meu are acest simţ obiectele acestea depărtându-mă de parte din el, el îşi dă seama de
desvoltat ca şi animalele şi îmi ele patru paşi, nu le voi mai auzi mine. Dacă voi cădea eu, care sunt
spune că am să-l câştig şi eu Ia o vorbind. Vor exista altele cari au o bucată din el, el va şti că am
etate mai îndepărtată. Insă când are căzut în sfera auzului meu. Orizon­ căzut. El e o creatură care cuprinde
să sosească această etate? Am două­ tul vieţii mele este abia patru paşi universul, şi deoarece a existat la
zeci de veri şi cu toate acestea nu în jur. Şi dacă lumea este infinită început singur nedivizat, poate i s’a
îmi este deplin desvoltat, fiind de­ cum voi putea eu să o cuprind cu urât existenţa şi atunci ne-a creat
parte de-a animalelor. Dacă nici de mintea mea? pe noi. 11 doare pe el durerea noas­
n’or avea desvoltate simţurile mai Mai înainte am scris, că cunosc tră, însă îi face plăcere pentru-că
puternic decât ale mele, âş fi lini­ totul, dar de multe ori observ că o vede. Eu dacă îmi tai un picior,
ştit, mulţumit sau poate chiar nici nu cunosc nimic. Deacolo de unde nu voi muri, mă va durea, însă în
n’aşi şti că s’ar putea simţi mai tare." sunt eu, nu pot să-mi dau seama caz că voi fi numai singur chiar
Insă când văd lucrurile din jurul cum este. O regiune o reţin în minte durând îl voi tăia pentru a-mi da
meu mai puternice decât mine, mâ­ după sunete. Acolo unde am fost seama că mai există ceva. Deşi pi­
nia îmi colcăe în piept împotriva odată, ajuns a doua oră, cunosc lo­ ciorul sunt eu, suferind, îl voi simţi
făptuitorului acestei lumi. A făcut cul, după vorba lui. Dar după vorbe ca pe ceva aparte şi distinct. Vom
un pământ, al cărui întindere îmi numai nu pot să mi-1 desluşesc în fi doi; piciorul şi eu. Şi mie nu mi
este necunoscută. Mi-a dat viaţă mie existenţă-i în forma sa, trebuie să se va urî atât de mult căci voi a-
şi tatălui meu, pentru a-i mulţumi şi pipăi pentru a vedea forma lu­ veagrijeşide picior. Voi râde când
că ne-a dat viaţa cred însă că nu crurilor. Toate lucrurile se asea­ culcându-mă pe o mână, aceasta mi
avem pentru ce-i mulţumi. Toate mănă. In ce nu pot să spun. Se se va cârceia. E a mea, dar iâd de ne­
celelalte animale se af.ă mai multe deosebesc în sunet, în formă, simt ghiobia cum cearcă să se mişte şi
la un loc, se af ă mai mulţi părinţi însă că se şi aseamănă aceste lu­ nu poate. Oare Dzeu nu face tot
şi mai mulţi fii, însă noi ’oamenii cruri. Cum aş putea să definesc a- aşa. Existând el şi-a divisat trupul în
numai câte doi. Un tată şi un fiu. semănarea? Se aseamănă cred în mai multe părţi, pentru a ex'sta mai
De multeori urâtul m’âpasă pe neexistenţă. La 4 paşi de mine, doi mulţi. Gândul meu există şi în el,
piept. In copiUrie mă interesau lu­ arbori nu vor mai avea sunet, nu căci toate mai întâi la el ajung.
crurile necunoscute, astăzi însă ce le voi putea pipăi formă, deci nu Ei însuşi, precum eu în creerul meu.
poate să mă intereseze când cu­ există şi deci neexistenţă îi face a- Va fi undeva departe la ma'ginea
nosc totul. Ştiu că pământul e un semănători. La început în copilărie pământului.
ş^s, o pădure nesfârşită. La margi- şi eu îmi păream mie însumi străin. Iar îngerii după părerea tatălui
nele lui se ridică munţi uriaşi unde Nu cunoşteam până unde sunt eu. meu, sunt nişte fiinţe tot distincte,
va trebui să stea Dzeu şi cu ceata Care e forma eului meu. Dacă n’ar aproape aşa de puternice ca şi
lui de îngeri şi ne priveşte pe noi exista simţurile cari să-mi dea de Dumnezeu, acestea păzesc oamenii
oamenii şi va râde sgomotos când veste cât e eul meu, mi-ar fi foarte de nefericire. De unde şt-ie tata
ne crepăm capul, fugind mai repede greu să-mi imaginez forma corpului. aceste lucruri? îmi răspunde că după
decât ne este dat să fugim. Dincolo Tot aşa şi cu toate obiectele din o cugetare lungă a ajuns la acest
de aceşti munţ', va trebui să fie un jur. Pe cele mici le imaginez uşor, rezultat. Eu zâmbesc însă în mine,
gol. Nu pot însă să rezolv până căci mâna mică le poate încunjura, pentru-că nu are nici un înţăles să
unde se întinde acest gol şi ce este pe cele mari însă mi le imaginez mai fie şi îngerii, apoi tatăl meu