Page 15 - 1924-18-19

10—X. 1924 ---------------------------- - - - - - - - - - C O S 1 N Z E A N Ă - - ---------------------------------- Pag. 239

vorbise de multe ori fără să-şi dea şarpe. Simţeam iar fiorul durerii, de la depărtare de o grosime de
seama. Spune despre un om, fiul când şarpele imi vorbi. De ce ai deget. Hârtiile după-ce le umplu cu
lui Dumnezeu, care a murit pentru ochii?’ Eu mă trezii din spaimă şi scris, Ie aşez într'o cutie, pe care
oameni. Când l-am întrebat de spusei râzând: pentru a plânge. o ascund într’un colţ ce-1 are. Nu
unde ştie acest lucru el, care n’a Când tu m’ai muşcat, oare am făcut vreau ca să citească şi tatăl meu,
văzut oamenii, mi-a spue că e o altceva, decât că am vărsat lacrimi ? cele ce am scris. Peste câteva zile
fantazie de-a lui, că va trebui să Şarpele, râse şi el. Râsul tatălui meu voi împlini etatea de 20 ani. Atunci
vină un om să moară, pentru-ca îl simţeam, după sunet, dar râsul mi-a spus tata, că are să-mi des-
noi oamenii să fim fericiţi. şarpelui îl simţii prin ochi, ca ceva tăinuiască unele lucruri importante.
Poate ca Dumneziu să ne fi dat tainic şi neliniştitor. Spusei tatălui Nu ştiu pentru ce or fi numai 20
simţuri atât de necomplecte pentru meu visul. El ’se îngrozi. Auzeam de zile până la împlinirea vrâstei
a nu simţi primejdia care se găseşte bătăile inimei lui repede şi neli­ de 20 ani. Aşa a zis tata, aşa tre­
la ori-ce pas. La 15 ani mă plimbam niştite. Când îngenunchie ridi- bue să fie. Până aici am scris lu­
printr’o pădure, împreună cu câinele cându-şi mâinele câtre cer, grăi: cruri referitoare numai la mine, voi
meu, când auzii un zgomot, un „Doamne iartă-mă, nu-1 pedepsi pe să scriu însă şi locul unde stau eu,
rt
şuerat ascuţit şi neplăcut. Câinele el Părinte, loveşte în mine . Apoi îşi animalele din jur, pomii şi celelalte.
începu să latre furios, să mă tragă reveni în fire şi se returnă îngrozit, Mai ales că după cum mi se pare,
de haină, pentru a mă reîntoarce. începând a plânge. Credea că plân­ tata vrea să plecăm din locurile a-
Nu voiam să o fac, curiozitatea mă sul lui imi scapă, dar la câţiva paşi cestea. Rău îmi pare numai într’atât
îndemna să-mi întind mâna câtre de mine eu simt plânsul, simt când că în alte locuri nu o să pot umbla
sgomot. Atinsei un corp subţire şi îşi ridică mâinile, simt veselia şi aşa repede ca şi aici. Mă voi obiş­
rece. II ridicai sus. Era un şarpe. durerea. Numai obiectele necunos­ nui însă şi apoi lucrurile nouă poate
Şarpele se încolăci în jurul mânei, cute îmi sunt destăinuite în cea mai vor ucide în mine plictiseala şi
în jurul gâtului meu, în jurul trupului mică mişcare. Când întâlnesc câte scârba de viaţă, care din zi în zi,
meu. Era ceva nesfârşit, rece şi un obiect necunoscut, sunetul pe devine mai pronunţată.
înspăimântător. Câinele tăcu dintr’o- care îl primesc e confuz, după ce Casa noastră e făcută din pă­
dată, apoi auzii că dispare. Şarpele însă îl aud şi îl pipăi, ştiu când mânt, în formă de pătrat. E aco­
se încolăcea tot mai tare, simţeam acest obiect se rostogoleşte sau stă perită cu un alt strat de pământ
răsuflarea-i veninoasă aproape de în dungă. Ruga tatălui meu mă ne­ pentru a fi adăpostiţi de ploaie.
gâtul meu, până atunci nu am cu­ liniştea, nu ştiam să-mi dau seamă Ca masă ne serveşte o piatră tot păt­
noscut acest animal. Cu toate a- ce pot fi acele cuvinte rostite. La rată, aşezată în mijlocul odăii. De
cestea simţeam o groază nemărgi­ 17 ani începui să simt un fel de pat ne serveşte iarba cosită şi lâna
nită, un frig ascuţit ce-mi pătrundea plictiseală pentru viaţă, un dor de de oi. Hainele ne sunt tot din lână
mădularele. Suflarea o simţii mai o lume nouă, de oameni. Nu mai de oi, iar încălţăminte mai multe
aproape, apoi o înţepătură ascuţită, găseam plăcere în nimic. Toate îmi piei cusute laolaltă. înaintea casei
întră încet şi rece în gâtui meu. păreau monotoane. Nu aveam ce să creşte un arbore. E înalt. Trebue
Mă apucă un fel de greaţă şi leşinai. mai învăţ în jurul meu. Doream să fie de vre-o 20 de paşi. Aşa
(
Mă trezii acasă. Tatăl, condus de ceva nou. Mă hotărâi să plec de a- aud eu după cântecul paserilor.
câine mă găsi chiar în momentul casă. Şi spusei hotărârea tatălui Sunt însă unii arbori cari cresc
când îmi perdui conştiinţa. Îmi meu. El mă sfătui să aştept până atât de sus, încât vârful lor nu poa­
supse sângele otrăvit de veninul la vară, căci era iarnă. Atunci vom te fi atins de paseri. Aceştia se
animalului. Câteva săptămâni am pleca în alte locui i, unde vor fi numesc plopi. O pasere, cânta
fost bolnav. Mai boinav decât mine oameni mai mulţi. Cred că iarna într’o dimineaţă şi cântul ei abia
a fost însă tatăl meu. In vis îl au­ mă obseda într’atât încât simţeam fu auzit de mine. Aceasta pasere
zeam vorbind despre şarpe, un a- un dor nebun de-a părăsi aceste poate .n’a fost de tot în vârf. Până
nimal lung, verde, cu limba în locuri. Voiam să zăresc şi alte lo­ la o înălţime infinită nu pot creşte
furcă, cu coarne suiii roşii ca focul curi, să întâlnim şi alţi oameni. arborii pentru-că soarele, care iarăşi
din iad. N’am înţeles nimic din câte Intr’o seară, simţii pe tatăl meu trist, nu poate fi la depărtare mare, căci
vorbia. Nedumerit l’am întrebat ce în­ întrebai cauza. Fiul meu, îmi răs­ în acel caz, n’ar putea încălzi pă­
seamnă cele vorbitede el. îmi explică, punse tata, află că afară de noi mântul— le-ar arde crengile şi le-ar
că în somn se poate vorbi şi lu­ oamenii aceştia, sunt alţii... Zicând a- usca. Un singur lucru nu l’am in-
cruri inexistente şi cuvinte pe cari ceste cuvinte, întrerupte de o crân­ ţeles multă vreme. Pentru-ce frun­
nu le înţelege. Eu am simţit şarpele cenă luptă sufletească, căzu în ne­ zele nu cad vara, când soarele
ca pe un sloiude ghiaţă, ce atârnă simţire. 11 ridicai în pat, îl îngrijii. le arde mai tare şi cad iarna, când
de streşina unei case murdare. 11 După câteva zile îşi reveni în fire. soarele trebue să fie la înălţimi
simt ca şi neantul, o tăcere mistu­ Mă rugă să nu 1 întreb nimic re­ mari. Acum cred că am înţeles. Cad
itoare. lativ la cele ce voia să le spună. iarna, pentru-că atunci le este timpul
Tatăl meu a spus adevărul că Imi aduse hârtie şi începu să mă lor să moară, iar vara e timpul
poţi vorbi în vis fără să cunoşti înveţe a scrie. Am un cărbune, cu vieţii. Nu-mi puteam închipui cum
vorbeie şi obiectele visate. Nu mult care fac semne pe hârtie. Cetesc sunt paserile. Eram întotdeauna la
după-ce fui muşcat de şarpe, am apoi cu degetele. La început a mers o depărtare mare, încât nu puteam
visat următorul vis. Eram cu câi­ foarte greu cetitul, deoarece trebuia să le simt Dar după-ce le-am ascul­
nele, mergeam prin pădure după să urmăresc cu mare băgare de tat mult timp, am început să le
vânat. Şarpele, care mă muşcă, mă seamă literile. Astăzi însă cetesc re­ disting forma. Priveghetoarea e în
aştepta la acelaş loc. Câinele nu­ pede. Pot spune că am un fel de forma unei cutii lustruite, cu colţuri
mai lătra, ci se duse umilit şi se simţ pentru scris, că numai trebue fine şi elastice. Corbul e sgronţaros,
puse pe picioarele-i dinainte lângă să cetesc literile cu degetul, le simt mare cât un câine, în formă de