Page 16 - 1924-18-19

Pag. 240 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - 10—X. 1924

ulcior. Porumbul e în forma unei pentru-ce nu m’a născut asemenea se la un loc, unde găsiră o colibă,
sfere mici, cât un pumn, în lăuntru celorlalţi oameni? De ce mi-a dis­ înlăuntru două cadavre. Unul era
^ol umplut cu pietricele. Lupul, al trus credinţa că lumea nu e aşa apăsat de o piatră uriaşă, pe care
cărui urlet îl aud de multe ori iarna, cum mi-o închipui eu? De pedeapsa trei oameni abia o putură înlătura
e un fel de câine, fără picioare, cu lui Dzeu nu mi-e frică, pentru-că cu mare greutate. Cadavrul al do­
aripi, cu un bot lung şi ascuţit, cu eu nu i-am văzut bunătăţile lui, ilea, era încolăcit de un şarpe uriaş,
dinţii puternici. Fluturii sunt calzi n’am secerat nimic din cea-ce a dat mort şi şarpele. Omul u;isde şarpe,
şi moi, mici, în forma unei hârtii el pământului, deci nu avem nimic putea avea 18—20 de ani, de-o
subţire. Câinele şi mâţa, oile îmi unul cu celalalt. Un singur lucru frumuseţe orbitoare, în mijlocul frun­
sunt cele mai cunoscute. Pe aceste aşi dori, să văd, să cunosc oameni, ţii cu o cută adâncă. Privea şarpele
le pipăi, astfel că îmi dau seama să-mi cunosc mama, să ştiu de ce se în faţă. Ochii lui erau deschişi şi
de feliul lor. Apa e moale şi rece, nasc oamenii? Pentru-ce creează exprimau o fericire nemărginită.
lunecă precum lunecă şi întunericul. când pot să dea naştere la făpturi Şarpele avea pare-că un zâmbet
Depărtarea e aspră şi puternică, ca mine? Ce plăcere nebună îi si­ şiret şi lacom. Cercetând cu de-a-
urlă ca şi lupii flămânzi. leşte să dea naştere unor greşeli... mănuntul odaia, găsiră ascunse în­
Cântecul e dulce şi cald, ferme­ O comisie de savanţi care cerceta tr’un colţ un teanc de hârtii. Aceste
cător de blând. Ziua e caldă şi Carpaţii, în apropierea Făgăraşului, hârtii conţin istorioara povestită de
moale, seara sgomotoasă şi rece. spre a găsi isvoare de petrol, ajunse­ mine.
Astăzi am împlinit 20 de ani. Tata
mi-a descoperit secretul. Iată ce mi-a
povestit: Fiul meu. Nu te-ai născut
dintr’un arbore. Mama ta a fost o Cronica dramatică
femee. Dar tu te ai născut orb, a- Deschiderea stagiunei la Teatrul Naţional din Cluj
decă nu te-ai născut asemenea ce­
lorlalţi oameni. Aceia văd, disting — „Viforul“, dramă în patru acte de Barbu Delavrancea —
obiecHe clar cu ochii. Nu trebuie
ca ei să pipăie. Pot merge repede. Istoria românească, aşa cum s’a scenice. Mă îndoiesc, dacă în clipa
Observă obiectele dela mii de paşi. desfăşurat de-a lungul veacurilor, aceea autorul „Trubadurului“ nu
Văzându-te eu astfel, credeam să pulsând în ritmul celui mai sânge­ s’a gând t întradevăr la eroii lui
nu te las printre oameni, căci ast­ ros neastâmpăr, se înfăţişează îna­ Shakespeare... Ei erau aici, în carne
fel vei cunoaşte nefericirea ta. Vo­ intea och’lor noştri uimiţi de ful­ şi'n oase, îmbrăcaţi în zale argintii,
iam să te ascund de oameni, pen- gerătoare vedenii, ca un nesfârşit purtând în mâini vânjoase săbii
tru-că tu neştiind că îţi lipsesc ochii, isvor de momente dramatice. Nu călite degenovezi, vorbind în limba
să nu fi nefericit. Cred că întru cunoaştem un alt popor, a cărui luiNeculce, şi, pentru a păşi dincolo
câtva am făcut bine, pentru că tu poveste de câteva sute de ani să de tărâmul năzuinţelor efemere,
neştiind că ai ochii, ai căutat să cuprindă mai mult sbucium şi mai pentru a prinde forme nepieritoare
zărtşti obiectele, să vezi prin sunet. multă frământare; mai aspre clipe nu aşteptau decât pe meşterul in­
Răul stă în faptul că, tu ţi-ai for­ de încordare şi mai grozave pră­ spirat, care, plămădindu-i a doua,
mat o idee greşită despre lume, că buşiri ale sorţii. Ce impresionantă oară, să-i poarte pe sus, pe aripa
lumea nu este aşa cum ţi-o închipui defilare de patimi şi ce sguduitoare neostenitelor plăsmuiri ale artei.
tu. Acum vreau să te duc într’un galerie de figuri legendare, răsărind Aşa a înţeles Delavrancea să-şi
oraş, pentru-ca să auzi viaţa ce se ca nişte umbre tragice în pragul scrie trilogia sa moldovenească.
freamătă sălbatic. Voiam să te ţin înferbântatei noastre închipuiri! Dacă a reuşit să pătrundă în inima
astfel în neştiinţă viaţa întreagă. O lume, care, rechemată la viaţă vremii de-atunci, n’a alunecat nicio­
M’am resgândit însă, căci trupul de o genială putere creatoare, ar dată pe panta convenţionalei poetizări
meu e slab acum şi în curând voi putea fi, tot atât de bine, aceea a a virtuţilor strămoşeşti. Dacă a
muri. Ce te vei face tu dacă rămâi lui Shakespeare. Câte lady Machbet, respectat totdeauna pictura pitorească
singur? La acest lucru trebuia să mă câţi Richarzi şi câţi regi Lear nu a epocei, n’a exagerat cu nimic
gândesc de mult, însă credeam că mişună subt filele prăfuite ale ve­ Importanţa aşa numitei culori locale.
Dzeu e bun şi te va chema la el chilor noastre cronici? Gândiţi-vă Dacă a răsfoit pe-alocuri în cartea
înaintea mea. la doamna Chiajna, la Ion Arma­ scripturilor bătrâne, şlefuind cu
Eu mă apropiai de tatăl meu. El nul, la Constantin Brâncoveanu, şi pasiune de giuvaergiu armonioasa
crezu că voesc să-I îmbăţişez şi îşi desprindeţi din pâlpâirea existenţei sa limbă literară, n’a căzut în căp-
întinse braţele. Eu mă apropiai mai lor chinuite acea fărâmă rară din cana tiradelor goale şi răsunătoare.
mult, îi prinsei de gât şi începui înţelesul neschimbat al suişurilor A căutat să smulgă din vraful leto-
să-l strâng puternic. Mâinile mele şi coborâşurilor pământeşti. E acelaş piseţilor o făşie largă de pasiuni
osoase, făcură să tacă bătăile ini- atelier vast al sufletului omenesc, deslănţuite.
mei lui. Felul acesta de-a ucide în care scânteietoarele statui aşteaptă Viforul stă la mijlocul trilogiei
l’am învăţat de la şarpe, care s’a să fie scoase la lumina eternităţii, sale moldoveneşti. Apus de Soare,
încolăcit în jurul meu. Când am din blocurile adormite de piatră. în toată spendoâre lui epică, fusese
simţit că nu mai mişcă, ridicai Barbu Delavrancea, în al cărui apoteoza admirabilei voinţe de a
peatra care ne servea de masă şi cuget neaoş românesc svâcnea un domni a lui Ştefan cel Mare, cu
i-o aruncai pe cap. Cred că nu se rar temperament de artist, a pă­ toată maiestatea pe care o res­
va mai scula. truns cu îndrăzneală în acest ne­ pira. Apus de soare fusese mai
Pentru-ce Fam ucis? Cred că am nesfârşit labirint al întâmplărilor de grabă un sfârşit de epopee,
tot dreptul. Ştiu că el a fost bun cu adevărate, ca să îmbrace viziunile unde înşirarea marilor isprăvi se
mine, că îmi voia fericirea, însă trecutului în haina vrăjită a iluziei preface într’un imn de slavă.