Page 17 - 1924-18-19

10-X. 1924 -------------------■■■■■-......... .............—— C O S I N Z E Â N A * - - - - - - - - Pag. 241

Mforul trebuia să fie năvala tumul­ frumuseţi se iartă şi şapte scene chimice, care nu ştim prin ce în­
toasă a distrugerii în plină rostogoli­ de prisos... tâmplare a ajuns pe treptele tronu­
re. Ştefăniţă, nepotul sfântului Voevod Trupa tânără a Teatrulni Naţio­ lui Iui Ştefan cel Mare...
îmormântat la mănăstirea Putna, nu nal din Cluj, deschizând cu Viforul A. H.
e decât un copil când se suie pe a cincea stagiune a sa, a câştigat o -------■-------
tronul bunicului său. Un copil ful­ biruinţă deplină, în faţa unui pub­
gerat de gânduri uriaşe, prea des lic însufleţit, care a umplut sala
şi prea chinuitor cercetat de amin­ până la ultimul loc. A fost una din Gad frunzele
tirea faptelor lui Ştefan, ros de râvna acele seri de fierbere şi de bucurie,
măririi, şi împins spre crimă de o de-asupra căreia pluteşte plăcuta Cad frunzele'n vale
fatală sete a sângelui. Neîndemânatic febră a succesului. Şi’n valuri se strâng,
şi imprudent la început, el urzeşte Ştefăniţă a fost dl. St. Braborescu.
din umbră, în vălmăşagul vânătoarei, Mărturisim, că ne-a făcut o plăcută Iar pomii pe cale
omorul unchiului său Cătălin, surpriză. Aveam îndoieli. Ni le-a Se pare că plâng.
căpetenia copiilor de casă, ostaşul risipit cu prisosinţă. A purtat gre­
cel mai brav şi vânătorul cel mai aua sarcină a rolului său, patru Cad frunzele'n vale
iscusit. Apoi, pofta de a-şi înlătura acte întregi, cu multă pătrundere Şi vântul suspină
închipuiţi rivali merge crescând; psihologică, şi cu o rară pricepere a Pe câmp numai jale,
îndrăzneala sa se umflă ca apele momentelor culminante. In marea Şi-i jale'n grădină.
primăverii, capetele cari cad în scenă de judecată a lui Luca Ar­
jurul său sunt tot mai multe, până bore nu i-am găsit niciun cusur. Şi, Us at, busuiocul,
când vijeliosul călău aruncă subt dacă am stărui cu orice preţ să-i gă­
tăişul securei fruntea curată a bă­ sim vreunul, am releva numai câteva Se frânge şi moare —
trânului Luca Ai bore, portarul Su- vagi reminiscenţe din jocul dlui — Mi-i parcă norocul
cevii, acela căruia îi datora viaţa, Artistide Demetriad, şi unele scăpări Ce astăzi mă doare...
tronul şi ţara. Cu puterea oarbă a din vedere, de-o clipă, pe cari,
unei prăvăliri elementare frângând desigur, le va revizui la reprezen­
toate legile judecăţii şi batjocorind taţiile următoare. Luca Arbore al Cad frunze — troiene —
glasul înduioşării, Ştefăniţă coboară dlui Zaharia Bârsan a avut, fireşte, S’aştern ruginii,
tot mai jos spre prăpastia nebuniei, toată prestanţa gravă şi toată mă­
s’ngur împotriva tuturor, până când reţia simplă, pe care acest rar ac­ — Şi-o lacrimă'n gene
se prăbuşeşte el însuşi, ca o ruptură tor de frumoase atitudini a ştiut să le-aşteaptă să vii.
colţuroasă de stâncă, otrăvit de i-le dea. Apariţia doamnei Olimpia CONSTANTIN CRIŞAN
mâna propriei sale neveste, doamna Bârsan în rolul Oanei, pe care l-a
Tana. creiat la Bucureşti, s’a împărtăşit
Analiza amănunţită a acestei sum­ cu prisosinţă din triumful serii; nu
bre construcţii dramatice ar duce şi la cunoaştem astăzi, în teatrul româ­
relevarea scăderiilor tt hnice. Criticii nesc, o interpretă mai desăvârşită ‘Prag de loamnă.
severi ai Viforului au găsit destule. a ingenuităţii dramatice, nici n’am Regretele de toamnă ..
Mai întâi, însăş atmosfera prea în­ auzit, pe scena teatrelor noastre, un
cărcată a piesei, prin întunericul glas cu inflexiuni mai melodioase. Regretele târzii,...
căreia veselia beţivului Mogârdici Dna Stanca Alexandrescu, o noro­ Adusu-mi-au iar gândul
abia străluceşte, ca un sfârc de coasă fugară, care ne-a revenit după Durerilor pustii.
nas roşu. Apoi, o nepotrivită apa­ un rodnic turneu de un an alături
riţie a Oanei, văduva lui Cătălin, de d'. Ion Manolescu, a luat asupra Iar clipele fugare
ca o umbră a Ofeliei lui Hamlet, sa interpretarea rigidă a doamnei Pe braţe tremurânde,
lnsfârşit, deplasarea, la momente Tana, realizând figura răsbunătoarei Mi-aduc icoane şterse
date, a centrului de gravitate al acţi- soţii în linii sigure şi sobre.
unei spre personalitatea lui Luca în impunătoarea suită de boieri, Cu feţe mici, plăpânde.
Arbore, a cărui sfâşietoare durere dl. Stănescu Papa a înfăţişat pe
împietrită într’un cadru de evan­ cărturarul logofăt Trotuşeanu cu Şi'n ochii fiecărei
ghelică seninătate, covârşeşte de multă fineţe şi cumpătat scepticism; Citesc şi-acum mustrarea,
două ori tot restul ansamblului... dl. D.m. fcsatta a făcut tot ce a Ce cugetu-mi o'mbracă,
Aceste au fost nemulţumirile criti­ putut, cu umerii săi, din vornicul Când ele-mi dau iertarea.
cilor. Nu ne vom face acum ecoul Cârăbăţ; dl. N. Dumitriu a dat, cre­
lor. Pentru noi, drama lui Delavran- dem noi, o notă prea... mucalită Şi timpul cu cât trece
cea trăieşte prin înfiorătorul ei rea­ (uneori) intrigantului şi puţin scru­ Cu-atât ie simt mai vii,
lism, prin linia de largă nobleţe pulosului Moghilă. Mogărdiciul dlui
pe care o înseamnă totuş câteva Virgil Vasilescu, plin de un humor Regretele de toamnă,...
din caracterele principale, prin figura sănătos, deşi câteodată absent, chiar Regretele târzii...
centrală, covârşitoare, a lui Ştefăniţă, atunci când nimic nu-1 oprea să GEORGE RONETTI.
prin suflul de românism vânjos pe fie de faţă. Pentru restul distribuţiei
care-1 cuprinde, şi, mai presus de n’am avea de ce să cruţăm cuvin­
orice, prin limba curată, ca mierea tele de laudă. Montarea justă. Afară
de albine, limpede, plină şi curgă­ de un mic covor, ţesut anul acesta,
toare, care e a lui Delavrancea, şi la Breaza de sus sau la Proviţa de
numai a lui, şi pentru ale cărei jos, din lână ţigaie şi cu culori