Page 5 - 1924-18-19
P. 5
10—X. 1924 - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - Pag 229
sovietice, care n’a renunţat să bol- încrezătoare, unitatea lui naţională. II.
şevizeze lumea cu forţa, şi care în Atât însă nu e de ajuns. Dacă n'a- Cocoşul se poate lăuda că şi-a
făţişează o acţiune anarhică agresivă, vem de gând să atacăm, putem fi biruit toţi protivnicii de pe pământ;
nu îngăduie nimănui să se lase fără într’o zi atacaţi. Ne trebuie, prin — dar celălalt e duşmanul de ne
apărare. urmare, garanţiile despre care vor învins, în afară de bătaia ciocului.
In ceeace ne priveşte, România bea dl Herriot. Şi, până la dezar
rămâne una din ţările pentru cari marea generală, care rămâne un de III.
pacea e o cond'ţie esenţială a nor ziderat, şi până Ia instituirea Curţii
malei ei desvoltâri, şi nicâeri nu se de arbitraj, pentru ale cărei hotă Cocoşul scoate un strigăt după
doreşte mai puţin turburarea ordi- râri rămâne să se găsească o sanc altul: îl chiamă, îl provoacă, îl
nei actuale europene, decât în mij- ţiune, formula apărărei noastre îm ameninţă; — dar celălalt nu răspunde
locut poporului care şi-a îndeplinit potriva „mâinilor crude ale nedrep decât când vrea, şi la început nici
în sfârşit, după veacuri de aşteptare tăţii“ rămâne aceea a forţei armate. nu răspunde.
IV.
Cocoşul se împăunează, se umflă
în pene, şi penele lui nu sunt urâte,
unele albastre, altele argintii; —
dar celălalt, subt cerul limpede,
străluceşte ca aurul.
V.
Cocoşul îşi adună găinile şi merge
în fruntea lor. Uitaţi-vă: toate sunt
ale lui, toate-1 iubesc şi toate se
tem de el; — dar pe celălalt îl
sărută rândunelele.
VI.
Cocoşul, gelos, se ridică în vâr
ful ghiarelor, ca pentru o luptă pe
viată şi pe moarte; coada-i seamănă
cu pulpana unei mantale, ridicată
în sus de vârful spadei. Sfidează,
Domnii Herriot şi Mac Donald sosind la Paris dela Geneva, in acelaş vagon cu creasta roşie ca o flacără, toţi
al „Companiei internaţionale de vagoane cu paturi“. cocoşii din cer; — dar celălalt,
căruia nu-i e frică să ţină piept
tuturor furtunelor, se joacă acum
Câteva schiţe de Jules Renard cu o adiere de vânt, şi-i întoarce
spatele.
VII.
Poveste unui ac cu gămălie Se întoarse acasă şi primul lui Şi cocosul îşi iese din fire până
drum a fost la ea. Cum mergea pe
Când logodnicul său plecă la Ia sfârşitul zilei. Găinile se reîntorc
bătălie, Bianşa îi dădu ca dar un şosea, mândru că trăieşte, înaintând acasă, una câte una. El rămâne
ac cu gămălie, pe care Petru jură cu pas grăbit, băgă de seamă mâne singur, răguşit, ostenit, în curtea
că îl va păstra cu sfinţenie. ca sa deşartă. cuprinsă de umbre; — pe când
— Mi 1 dai, zise el, ca să mă Spânzura, greoaie, fără viaţă celălalt străluceşte încă la cele din
gândesc mereu la tine, nu-i aşa? clâtinându-se în dreapta şi’n stânga, urmă focuri ale soarelui, şi cântă,
— Nu, răspunse ea; ştiu bine că fără măsură, sau sărind în sus, ca cu glasul limpede, paşnica vecernie
nu mă vei uita niciodată. o râmă tăiată în două. de seară...
— Mi-1 dai, poate, ca să-mi po — Ţinuta aceasta dezordonată
arte noroc? mă face cam caraghios, îşi zise Elefantul din grădina zoologică
— Nu, nu cred în farmece. Petru. E ora când micul Daniel face
— Nu caut să ghicesc, zise Petru, Apoi cu mâna care-i rămăsese, vizita sa elefantului.
sunt mulţumit că darul acesta vine ridică în sus mâneca, o îndoi în Publicul său obişnuit e de faţă:
delà tine, şi că mă iubeşti. două, şi o prinse frumos de umăr, muncitorul, soldatul, fata, cerşetorul
— Te iubesc, răspunse Bianşa, cu acul de gămălie. şi călătorul străin.
dar acul meu de gămălie îţi va fi — Fă frumos! îi spune Daniel,
de folos. Cocoşul din curte şi cocoşul de ridicând degetul.
Şi se întâmplă că în focul luptei pe biserică Elefantul nu isbuteşte dintr’odată.
Petru fu lovit de un glonţ în bra Abia se ridică, greoi, şi cade din
ţul stâng şi doctorul se văzu nevoit I. nou, mormăind.
să i-1 taie. In fiecare dimineaţă, ieşind din — încă odată 1 strigă Daniel,
— O cunosc pe Bianşa, zise el; coteţ, cocoşul se uită să vadă dacă răstit.
bună la suflet cum e, o să grăbe celălalt e tot acolo; — şi celălalt e Se ridică atunci, mai sus decât
ască nunta noastră. mereu acolo. cuşca, şi, grozav, enorm, ca o ară-