Page 10 - 1924-20
P. 10

Pag. 254 ---------------.................. ....... ------ C  O  S  1  N  Z  E  A  N    A  - - - - - - - - - - -  ----------------------------  25 - X 1924

              Măriei, au  rămas fără  rezultat.  Tru­  cândva  dela  viaţă,  amintiri,  plăceri,   ca  şi  cum  aşi  privi  printr’o  pânză
              pul  ei,  minunea  aceasta  de  forme   doruri,  bucurii,  zac  toate  grămădite^  de  negură.  A  doua  zi  am  mai  avut
              şi  frumuseţă  a  înţepenit  cu  încetul  în  sicriul  de  metal  care  călă­  de îndeplinit o datorie pioasă. Lydia
              în  braţele  mele.  Suflul  morţii  a  în­  toreşte  cu  mine...  Afară  de  ce  am  trecuse  asupra  mea  întreaga  ei  a-
              cremenit trăsurile dulci şi înfăţişarea  ascuns  acolo,  nu-mi  pot  închipui   vere. Am trecut-o îndărăt pe numele
              ei luă un aspect rigid, aspru.      să-mi fi rămas ceva.                ei,  carele  va  trăi  mereu  în  veacuri
                Şi  aşa  a  stat  acolo  pe  dormeza   La  Constanţa  alte  curse  pe  la  prin  operile  de-  caritate  alimentate
              care  a  fost  martoră  atâtor  clipe  de  autorităţi,  consulate,  până  să  se  de acest lăsământ.
              fericire,  Lydia,  iubirea  mea  târzie,  ataşeze  vagonul  mortuar  care  avea   Şi am plecat. Aşa cum eram atunci
              fericirea  mea,  norocul  meu,  viaţa  să  ducă  pe  Lydia  la  părinţii  ei,  la   când  am  întâlnit-o.  Singur  şi
              mea.  Acoperită  cu  un  cearşaf  alb   Skorticz.                       obosit.  Mă  cuprinse  în  drum  o
              aştepta  înţepenită  pentru  vecie  so­  La  graniţa  polonă  noui  formali­  nostalgie  neînţeleasă.  Voiam  să  a-
              sirea  comisiunii  legiste,  a  poliţiei  şi  tăţi.  Toate  au  însă  sfârşit.  Şi  aşa   jung  acasă,  în  satul  meu,  in  căsuţa
              atâtor altor comisii.               după  nu  mai  ştiu  câte  zileam’ajuns   mea,  aproape  de  cimitirul  părinţilor
                Şi  totuş  aceşti  ochi,  au  lunecat  la Skorticz.                   mei.
              cu  privirea  mută  peste  trupul  acesta   Nu-mi  prea  pot  aduce  aminte  de   Era  glasul  trupului  deşertat  de
              de  marmoră.  Degete  distrate  de  amănunte.  Prin  urechi  îmi  trec  a-  puteri.
              medici alergau peste formele divine,   corduri  de  tropare  străine,  rugăciuni,   Apoi  a  venit  viforul  cu  zbuciu­
              pipăind,  ciocănind  şi  dictând  pro­  plânsete  înfundate  şi  ţipetele  Măriei.   mul de nevoi.
              cese verbale cu noţiuni nemai auzite  Din  toate  acestea  îmi  amintesc  mai   Şi  iată-mă  aici,  în  amurgul  în­
              în  camera  care  mi-a  fost  paradis  viu  sunetul  acela  caracteristic  de   serării  de  toamnă  singur,  cu  trupul
              mie  şi  aceleia  a  cărei  trup  zăcea  nici  nu-i  pot  da  nume,  când  uşa  de   istovit  şi  sufletul  bolnav,  umbră
              întins datpradă atâtor ochi nechemaţi.  fer  dela  cavoul  familiar  căzuse  în   între vii, viu între morţi...
                In  clipele  acelea  îmi  venea  să   broască  închizându-se.  Un  sunet   Şi  cum  şed  aici  la  masa  mea,
              urlu  ca  o  fiară,  să  ţip  ca  un  nebun,   sec,  ca  tusa  unui  ofticos,  care  m’a  plecat  peste  carnetul  meu, din  semi-
              să  iau  în  braţe  trupul  şi  să  mă  înfiorat.  Cu  căderea  acestei  uşi  am   umbra  camerei  se  deslipeşte  treptat
              asvârlesc cu dânsul în mare.        simţit  că  s’a  închis  pentru  totdea­  chipul de marmoră al Lydiei...
                 N’am făcut nimic. Dimpotrivă, am   una  basmul  vieţii  mele.  Uşa  aceasta   Se  depărtează.  Şi  din  ce  se  de­
                 răspuns cuminte la întrebările puse   da  fer  parecă  mi-a  strigat  brutal   părtează  devine  mai  siniliu,  mai
                   — era o puzderie de ele — şi am   sentinţa  de  moarte:  Ajunge!  S’a   imaterial.»
                semnat nu ştiu câte procese verbale.  terminat.                          îmi zimbeşte şi mă chiamă.
                 Durerea e un mare învăţat.          In noaptea care a urmat, Maria, cea   — Viu Lydio, viu!
                 Când  au  plecat  apoi  toţi  şi  am   bună,  decisă  să  rămâe  strajă  cre­
               rămas  noi  trei,  când  liniştea  se  po-  dincioasă  Lydiei  şi  pentru  mai  de­    L...
               gorî în casă şi prin geamuri pătrunse  parte,  mi-a  renoit  întâmplarea  din
               lumina  cenuşie  a  zorilor,  mi-am   noaptea aceea.                      Plouă.  Cântecul  burlanelor  îmi
               venit în fire.                        Cum  au  ajuns  la  bal,  ce  impre­  pare  o  simfonie  auzită  de  mult,  cu
                 Aveam  faţă  de  moartă  şi  alte   sie  puternică  a  făcut  Lydia  asupra   mulţi  ani  în  urmă.  Unde-am  auzit
               datorii.                           lumii  adunată  acolo,  ce  bine  s’a   eu  cântecul  acesta?  Aş!  Poate  nici
                 Le*am  îndeplinit  şi  a  treia  zi  di­  simţ  t.  Când  au  plecat  însoţ  te  de   na  Pam  auzit  nicicând,  ci  simţurile
               mineaţa  „împăratul  Traian“  părăsia  regretul  tuturor  cam  după  miezul   îşi  bat  joc  de  mine.  Mai  ştiu  eu
               Bosforul  ducând  spre  ţermii  ţării  nopţii,  aşezată  în  trăsură,  Lydia  şi-a   ce-i?  Nici  nu-mi  bat  capul.  Aştept
               mele  între  aţâţi  călători  vorbăreţi  amintit  de  mine  înteresându-se  că   cu  nerăbdare  noaptea.  Noaptea  a
               şi  dispuşi  şi  pe  unul,  carele  zăcea  oare  aştept  eu?  La  o  cotitură  a   devenit împărăţia mea. Eu acum tră-
               întins  şi  tăcut  în  camera-i  de  metal  şoselei, cam la un kilometru înaintea   esc  numai  noaptea.  Când  totul  tace
               lângă baloturi  şi mărfuri în magazia  locuinţei  noastre,  nişte  necunoscuţi   în  jurul  meu,  când  şi  cânii  din  ve­
               scundă şi întunecată de sub copertă.  au  sărit  înaitea  cailor.  O  altă  fan­  cini  s’au  plictisit  lătrând  la  nimic,
                 Maria  s’a  retras  în  cabină.  Eu,  tomă  resărită  în  aceeaş  clipă  din   atunci  începe  viaţa  mea.  Opresc  a-
               eşisem  pe  copertă.  Simţiam  nevoia  bezna  nopţii  puse  piciorul  pe  scară.   tunci ciasul — mă supără de o vreme
               orizontului  larg,  fără  hotară,  fără  Făşia  de  lumină  a  unei  lampe  de   tic-tacul lui măsurat ca vorbele unui
               margini.                           buzunar  fulgeră  interiorul  şi  două   profesor de matematică — şi aştept..
                 Ceva  încerca  mereu  să  mă  su­  ţipete  eşite  din  pieptul  celor  două   Oră trece după oră, încet, aşa cum
              grume.  îmi  trebuia  aer.  Şi  cum  femei  brăzdară  liniştea  nopţii.  Am­  este rânduit şi... vine Lydia.
              steteam  tolănit  de  hornul  ventilator,  bele  au  recunoscut,  în  aceaş  clipă   In fieştecare noapte o văd.
              ochii  mei  culegeau  reci  şi  fără  pic  pe Ioţco Danilovipz, care răcni! Lydiei   Când totul s’a liniştit în jurul meu,
              de  emoţie  icoanele  scăldate  odată  un singur cuvânt: Roagă-te        când  nici  un  sunet  profan  nu  mai
              în aur şi petri scumpe.               Şi  aproape  în  aceiaş  clipă  cuţitul  tulbură  sfinţenia  nopţii,  dânsa  vine.
                Ca nişte fantoame şi arătări din   lui’  de  ucigaş  căzu  ca  un  fulger  Mă trezesc numai cu ea la pat.
              bătrâne poveşti auzite în copilărie   pierzându-se  în  faldurile  hainei  de   Şi  nici  când  pleacă  nu  ştiu.  Se
              treceau pe dinaintea mea Terapia,   bal.  Lydia  primi  lovitura  fără  să   disolvă  aşa,  se  pulverizează  desfă-
              Candilli, Eiubul trist, Kaulidja lu­  încerce cea mai mică apărare.     cându-se în bezna ce o înconjură.
              minoasă.                              Ucigaşul  sări  îndărăt  în  noapte,   Şi  stăm  de  vorbă  amândoi  cia-
                La văzul lor eu n’am simţit nimic.  un  şuerât  chemă-  şi  pe  tovarăşii   suri  întregi.  Curios  îmi  pare  faptul
              Undeva  in  adâncul  şinei  mele  în­  Iui,  iar  vizitiul  turc  mai  mult  mort  că rana nu i se vede.
              cerca  doar  un  gând  răsărit  în  pripă  şi dânsul decât viu, dete bice cailor.  Pare  fericită.  Mă  priveşte  mereu
              să-mi  reamintaască  ceva...  Ce-ar  fi   Mai mult nu voiam să ştiu.    cu  ochii  ei  frumoşi,  îmi  mângâie
              putut  reaminti?  Ţoţ  pe  am  ?vut   Pe  ce-a  urmat  îmi  amintesc  aşa  faţa suptă cu un aer de duioşie şi
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15