Page 12 - 1924-20

Pag. 256 ...................i .i — C O S 1 N Z E A N A - - - - - - - - - - - - ----------------------------- 25—X. 1924

se mai însoare odată. In al treilea gur, deajuns, pentru a ne întoarce, şi ţinută inteligentă s’a făcut re­
act, unde picură multe note de ome­ în cadrul aceleiaşi cronici, cu două­ marcată într’o singură scenă. Cele
nească poezie, cei doi soţi, cari trăi­ zeci de veacuri în urmă, la Oedip- două preotese, dna Miriam şi dşoara
seră împreună înainte doi ani şi rege al lui Sofocle. Vom spune, a- Cronvald, cam monotone. O regină
jumătate fără sâ fie cunoscuţi, apar dică, despre tragedia clasică mai corectă a fost dna Ignătescu şi un
acum ca logodiţi. E o senzaţie pe puţine cuvinte decât despre come­ ireproşabil mare preot, dl D. Psatta.
care n’o mai încercaseră, care li se dia modernă. Să fim iertaţi pentru F. guraţia s’a miş:at inteligent şi su­
pare la început ridicolă, care, fireşte, acest mic delict de informatori. Sunt gestiv. A. H.
îi stângeneşte, dar care, încetul cu impresiuni, cari nu pot să se su­
încetul, îi cucereşte desvăluindu-le prapună. MORMÂNTUL
un farmec nou, necunoscut: far­ Spectacolul, pe care ni l-a oferit GÂNDURILOR MELE
mecul dulcei nerăbdări a celor pro- Marţea trecută dl Zaharia Bârsan,
mişi unul altuia. Dnii Birabeau şi a fost, cu toate acestea, o realizare G. Vlădescu Albeşti.
Dolley făceau un bun serviciu co­ mai mult decât onorabilă de artă Tu, să mă laşi o noapte ’ntreogă,
mediei lor dacă stăruiau mai mult pură. Cu m jloace tehnice reduse, Să plâng la căpătâiul tău...
asupra acestei adorabile victorii a mărginite în mod silnic de posibi­ In lacrimi voi simţi dojana
logodnei ironizate cu două acte mai lităţi bjgetare, cu un mănunchi de Iruditelor păreri de rău ..
’nainte. Au isprăvit, totuş, Floarea interpreţi, ale căror aptitudini nu Cuvântul greu al despărţ rei,
de lămâiţă cu o scenă reuşită, aceea coincid totdeauna cerinţelor trage­ Să mi-l rosteşti în zori de zi...
în care domnul Le Hochet de Mări- diei antice, cu unele fericite ino­ E clipa, când la mănăstire
court află şi iartă totul, pentru că vaţii, Teatrul Naţional ne-a oferit Se roagă, maicele ’n chilii..<
e, cu adevărat, un procuror seVer, una Oedip rege, cum (în afară de Iar zorile însângerate
un tată fără expansiuni şi un om interpretarea covârşitoare a maestru­ Ingenuchiate după culme
scump la conversaţie, dar în de­ lui Nottara) n'am văzut pe nici o \or cerne ’n sufletele noastre,
finitiv, are o inimă iertătoare de scenă românească. Un strop curat din rugăciune...
părinte şi e un bărbat care nu face Dl Zaharia Bârsan a desfiinţat Atunci, în clipa despărţirei
rău nimănui. rampa, despărţitoare dintre sală şi Plângând, la căpătâiul tău
Floarea de lămâiţă s’a bucurat, scenă, a prelungit spaţiul destinat Iţi cer în numele iubirei
ca toate comediile reprezentate la mişcărilor mulţ mii prin aplicarea Să-ţi las zălog, sufletul meu...
Teatrul din Cluj, de o excelentă in­ treptelor cari corăspund cu orhes­ Pe buza arsă de durere,
terpretare. In fruntea ei se cade să tra, şi, făcând să iasă toate perso- Nici un blestem, nici un cuvânt.
punem pe dl Neamţu, care, în rolul nagiile din subsolul teatrului, ne-a Voi cere gândurilor mele,
procurorului general din Lille n’a oferit o sugestivă iluzie a depărtării, Să-şi sape singure mormânt.
avut niciun cusur. Absolut, niciun de un efect impresionant. Ridicând Şi poate-atunci cu 'n fior are,
cusur. A jucat cu atât calm, cu a- palatul lui Oedip de-asupra nivelu­ Veh cerne o lacrimă prin gene
tâta siguranţă în gesturi, cu atât fi­ lui scenei, întrebuinţând o figuraţie Şi vei privi cu întristare
resc în atitudini, încât a avut mo­ toarte numeroasă şi plină de miş­ Mormântul gândurilor mele...
mente, aproape toate momentele, care, utilizând un reuşit joc de lu­
când reuşia să risipească ficţiunea mină, s’a creiat o atmosferă priel­ DOR DE MARE
scenii. Nu cred, că ar fi posibilă o nică pentru grandioasa desfăşurare
mai bună interpretare, de vreme ce, a înfiorătorului conflict. Viziunea Maria Cunţan.
de data aceasta, coborâse printre picturală şi mişcarea de ansamblu Mi e dor de A dr ia tic a ce bate
noi domnul de M^ricourt în per­ au fost astfel în afară de orice cri­ In ţărmul verde cu spumosul mal,
soană. Cuvinte de laudă trebuie sâ tică. Acolo, unde’s mândrele palate,
adresăm, şi o facem bucuroşi, dnei Oedip-rege a fost dl Zaharie Bâr­ Grădinile cu chioşcuri de cristal.
Popovici-Voina şi domnului M hăi- san, ale cărui însuşiri pentru trage­ Mi e dor de scobiturile antice
lescu Brăila, cari, în afară de unele dia clasică n’au fost desminţ te. Stă­ Săpate n stânci de valul răsvrătit
precipitări benigne, au fost simpa­ pânind într’o remarcabilă măsură Şi de Madona mării, ce se zice
tici şi plini de căldură subt masca ritmul gestului tragic, cu toată am­ Car fi rămas din taina unui schit
celor doi în trăgostţi. O notă deo­ ploarea şi siguranţa Iu», pătrunzând
sebită pentru dna Nelli Caracioni, adeseori, cu impresionantă intuiţ e, Mi-e dor de vase, ce plutesc uşoare
5
debutantă desgheţată şi plină de sentimentul tragiculu , dl Zaharie Ca nişte flori pe albăstrime 'nzări,
vervă, ca şi pentru dna Athena Rally, Bârsan, ajutat de o pricepere culti­ De poarta răsăritului de soare
care a schiţat cu duh, poate cam vată în zicerea versului, a fost un Când îşi ridică aurul din nuri...
prea caricatural, reuşita figură a unei Oedip-rege, pe care numai viz bila Mi e dor de insula neţărmurită
romanţioase fecioare văduvite. In sa emoţie l-a împiedicat să fie cu De plaja a.ba cu nisip spălat,
rolul lui Birbit, dl lonescu-Ghibe- totul măreţ, simplu şi sguduitor. De valurile care dau so nghită
ricon a pus, ca deobicei, tot humo­ Restul ansamblului, după puterile De-al mării cântec neasemănat
rul său personal, adăugând o ru- fiecăruia. Dl Şerban, mereu p’ân-
anţă de mahalagism bucureştean, care gător şi complect convenţional, a Mi-e dor de mări cu ţărmuri îngheţate
a dat inspectorului magazinului „Pa­ fost ceva mai puţin decât insuf ci- Cu munţi şi cu palate străvezii,
radis“ o savoare particulară... • ent în rolul lui. De patul alb, în care valul bate
Era de-adreptul supărător. Cu mult Zădărnicit jăr' a ne mai trezi...
*
* * elan, cu surprinzătoare prestanţă, s’a Mi-e dor de marea uriaşă lină.
înfăţişat dl N. Dumitriu în Creon Spre care se bolteşte largul cer, —
T;ei steluţe t pografice şi câteva şi o nromiţătoare apariţie a avut Enigmă, vai, deapururea divină,
puncte de suspensie nu sunt, desi­ dl N. Simionescu, a cărui voce caldă Peste puieti deşarte, care pier...