Page 9 - 1924-20
P. 9

25-X. 1924 ------------------------------------------- C  0  S  1  N  2  E  A  N  A              Pag. 253


                   ELEGIE                                                     De ce nu m’ai chemat la tine?
                                                                                Sau  toată  credinţa  noastră  e  nu­
                   Const. Goran
                                                                              mai  minciună  şi  tu  te  odihneşti
                                                                              între  străbunii  din  cripta  dela  Skor-
                   Plângi suflete, e toamnă şi mâine cine ştie                ticz fără să mai ştii nimic de ceea-ce
                   Ce mână ucigaşe te va opri din sbor —                      te-a legat odată în viaţă?
   /               Şi poate îfi va stinge şi ultima făclie                      Chipul tău mă priveşte cu vechiul
                   Aprinsă de avântul iubirilor ce mor.
                                                                              surâs  blând,  săturat  de  durere  şi
                                                                              îngăduitor.
                   Plângi suflete şi lasă-ţi azi doliu pe pleoapă,              Mă  întăreşti  în  credinţă  sau  mă
                   Ascunde-adânc în tine şi ultimul tău vis —                 compătimeşti?
                   Azi viaţa grea te-apasă, cântarea îţi îngroapă,
                   Şi nimeni nu mai vede pierdutul Paradis.
                                                                                            XL1X.
                   Să cânţi? şi pentru cine? nu înţelegi că visul               Sufletul  meu  simte  nevoia  de-a
                   E astăzi nebunie? Opreşte-te din drum,                     mai  trece  odată  p-in  poarta  apuselor
                   Şi prăbuşind cu ură, în tine Paradisul,                    dureri.  Şi  mâna  obosită  se  sileşte
                   In toamna ce se lasă, mori suflete de acum!...             să  redee  icoana  celor  petrecute  în
                                                                              noaptea  aceea  grozavă,  când  soarta
                                                                              dujmănoasă  mi-a  închis  pentru  ve­
                                                                              cie poarta norocului.
                                                                                E atât de greu.
                CARNETUL LUI RADU ROMAN                                         Dar  trebue  să  fie.  Vreau  să  mai
                                                                              trăesc  clipele  de  nebunie  surdă,  de
                                 de MIHAIL GAŞPAR                             dureri  fără  nume,  de  zbucium  chi­
                                                                              nuit.  Vroi  să  supun  din  nou  şi  me­
                   XLVIII.                uşoară zăpăceală mă stânjeneşte. Am   reu  trupul  acesta  şubred  aceloraşi
                                          clipe  când  am  perfect  conştiinţa   probe  îngrozitoare,  doar  s’a  sfârşi
                                          unei  absolute  imposibilităţi  de  a   odată  în  ghiarele  acestor  dureri  su-
                                          gândi.  Dacă  aşi  fi  un  aderent  al   pra omeneşti.
         De  ce  n’am  murit?  Ce  bine  era   metempsichozei aşi putea avea acum   Vai,  icoanele  se  grămădesc  ca
       să  fi  plecat  din  viaţă  aşa  în  ne­  argumente  o  miie,  că  sunt  cazuri   nişte  duhuri  blăstămate  la  poarta
      ştire,  în  una  din  nopţile  grozave  de  când sufletul se desparte de trup.  amintirilor năvălind buzna asupra-mi.
       zbucium. Eram acum scăpat de du­     Şi  uneori  mă  cuget  atât  de  din   Opriţi-vă!
       reri  şi  povara  îngrozitoare  a  ace­  greu.  Să  fi  fost  zguduitura  nervi­  ...Ecoul  ţipătului  sfâşietor  care
       stei  vieţi  nu  mă  apăsa.  N’aşi  mai   lor  mei  în  clipele  acelea  grozave   a  pătruns  în  acel  miez  de  noapte
       avea  acum  nici  gânduri,  nici  amin­  atât  de  puternică  încât  să  se  fi   până la  mine, mi-a dat o putere ne­
       tiri.  Trupul  trudit  s’ar  odihni  în   rupt  în  creerul  meu  sensul  conti­  închipuită.  Am  ştiut  atunci  că  cata­
       braţele  atotcuprinzătoarei  mame,  iar  nuităţii?  Nu-mi  pot  da  seama.  Bu­  strofa  s’a  întâmplat,  că  soarta  şi-a
       sufletul,  ar  fi  alături  de  dânsa,  de   nul  meu  medic  îngrijitor,  un  medic  spus  cuvântul.  Cum  am  ajuns  la
       Lydia mea, undeva într’o sferă ast­  de  provinţă,  carele  trăeşte  în  cre­  poartă  şi  cum  m’am  întors  îndărăt
       rală,  unde  ecoul  durerilor  pămân­  dinţa  că  vindecarea  mea  e  a  se  în  casă  cu  trupul  ei  încă  cald  în
       tene ar răzbi numai ca o amintire.  datori  numai  ştiinţei  sale,  mă  mân-   braţe,  nu  mai  ştiu.  Când  am  rupt
         Invălişul  meu  de  lut  s’a  dovedit   găe  că  temporala  ’  slăbiciune  a  in­  haina de pe trupul ei de sidef, haina
       însă  tare  şi  sufletul  s’a  cramponat   telectului  se  va  îmbunătăţi  treptat  în  care  îmi  păru  regină,  şi  degetele
       cu toată puterea de viaţă.         în raport cu un regim întăritor.     mele  au  atins  o  materie  caldă,  cle­
         Şi iată-mă din nou în bătaia caldă   Să-i  stric  omului  plăcerea?  La  ce   ioasă,  —  era  sângele  ei  scump  —
       a soarelui de toamnă târzie, cu tru­  ar  folosi?  Aşa,  e  fericit  şi  mulţumit   ce  pătrundea  în  zvâcniri  neregulate
       pul  şubred  şi  sufletul  obosit,  pri­  şi  reclama  îi  va  aduce  şi  mulţumiri   ca  un  izvor  de  curând  desfundat,
       vind  ca  un  străin  lipsit  de  orice   de altă natură.               am  înţeles  zădărnicia  oricărei  nă­
       interes la lumea aceasta posomorâtă,   O  rază  târzie  pătrunzând  prin   dejdi.  Lovitura  o  izbise  din  faţă  şi
       gata  de  culcare,  zmălţuită  în  aurul  giam  îmi  tremură  în  ondulări  şi   nimerise în regiunea inimii. Rana lată
       unui apus de toamnă.               salturi  cadenţate  pe  masa  de  scris.   dovedia  tăria  loviturii  dată  cu  un
         Bucuria  celor  ce  m’au  îngrij  t  în   Şi  cum  e  nevoită  să-şi  schimbe   cuţit, handjar cerchez ori baionetă.
       lungile nopţi de suferinţi e mare.  locul  după  aplecarea  globului  din   Orice  încercare  de  a  potoli  sân-
         Mă cred dator se le zimbesc, drept  care  s’a  rupt,  se  aproprie  de  cadrul  gerarea  se  dovedi  zădarnică.  Fără
       mulţumită.  De-ar  şti  ce  păcat  au  fotografiei  Lydiei.  Aureşte  o  clipă   a-şi  veni  în  fire  —  pentru  o  clipă
       luat asupra lor...                  metalul  oxidat  şi  pe  urmă  treptat   măcar  —  se  stinse  b  ând  şi  treptat
         Aş, nu cred că mă pot înţelege! Sunt  învălue  într’o  hlamidă  de  foc  cli  ­  ca  un  opaiţ  din  vremuri  bătrâne,
       oameni  a  căror  viaţă  s’a  scurs  lin   pul  femeii  iubite.  Când  ajunge  la  fiinţa, care a luminat ca un far viaţa
       ca  apa  unui  părâu  de  şes.  Din  tot  faţă,  i-o  luminează  pentru  o  clipă  şi   mea tristă. N’a mai încercat să des­
       zbuciumul  meu  ei  ar  culege  doar  apoi,  aşază  pe  părul  ei  de  aur  cu­  chidă pleoapele, să- i fi prins ultima
       învăţătura  stranie  că...  m'a  cam   nuna de foc a muceniciei.        privire.  Să-mi  fi  rămas  măcar  atât
       zmintit tifosul.                      Lydio! Lydia mea ! Fericirea mea   ca  moştenire,  ca  un  tort  de  care
         De  aceia  e  mai  bine  să  tac.  Zia­  de  altădată  unde  eşti?  Sufletul  tău,   să-mi fi spânzurat nădejdile.
       rul meu rămâne singurul confident.  fost-a  oare  martor  zbuciumului  meu   M’a  părăsit  fără  un  suspin  măcar.
         Mă  simţesc  acum  bine,  numai  o  în nopţile de delir şi de chinuri?  Sărutările mele, ch-mările, ţipetele
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14