Page 7 - 1924-21
P. 7

15—XI. 1924                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                         Pag. 267


                           Frâuri slobozite

                                GEORGE ŞERB AN
        După  o  îndelungată  chibzuire,    Reciti  odată  şi  îndoi  apoi  hârtia
      bătrânul  Merineanu  se  hotărî  să   cu  mâinile  sale  bătrâneşti.  Când  s’o
      fştearnă următoarea scrisoare:     pue  în  plic,  i  se  păru  că  nu  scri­
                                         sese  destul  de  convingător;  reluă
           Dragul meu Mitiţă,            deci  hârtia  şi  adăugă  câteva  slove
                                         tremurate:
        Dintre  toţi  prietenii  foşti  colegi   „Sunt  sigur,  că  vei  veni,  dragă
      ai  lui  Grigoraş,  pe  tine  te  ştiu  ca   Mitiţă!  Fă  şi  tu  jertfa  asta;  nu  lăsa,
      cel  mai  bun  şi  cel  mai  vrednic.  In   ca  un  tată*bătrân  şi  văduv  să-şi
      această  calitate  a  ta,  sunt  sigur,  că   piarză  lumina  nădejdii*  ce  o  avea
      nu  te-au  lăsat  rece  scrisorile  mele   în singura sa odraslă!..“
      unde rând pe rând îţi descriam sta­   Şi  cu  ochii  umezi,  bătrânul  Me­
      rea  de  plâns  în  care  a  ajuns  Gri­  rineanu  băgă  hârtia  în  plic  şi  o
      goraş  cu  firea  sa  uşuratică,  lipsită   duse  singur  Ia  postă,  s’o  dea  „re­
      de voinţă. Acum, dupăce am încer­  comandată*.
      cat toate mijloacele spre a-1 readuce
      pe  calea  cea  bună,  dupăce  nici  la­            * *                   Un filosof din India, care cutreeră
      crimile mele de tată cu părul cărunt                *                      în prezent Germania, ţinând in­
      n’au  fost  în  stare  să-l  smulgă  din   In  ziua  în—car  sosi  scrisoarea,   structive conferinţe asupra înţele­
      viaţa  aia  depravată  şi  păcătoasă,   Mitiţă se găsea tocmai după o noapte       sului vieţii.
      singurul lucru ce-rni mai rămâne de   de  petrecanie.  Cu  capul  de  plumb
      făcut  e  să  privesc  *în  jurul  meu  şi   şi  cu  ochii  înroşiţi  ceti  rândurile   şti  bătrânul  Merineanu,  ce  poate  să
      să caut ajutor de undeva.          răsleţite  şi  o  bucurie  straşnică  îl   facă  ispita  într’un  an  şi  jumătate
        Dragă  Mitiţă,  m’aih  gândit  mult  cuprinse ia gândul plecării la Bucu­  dintr’un băiat cuminte!...
      şi  pe  nimeni  nu  l-am  găsit  mai   reşti: Grigoraş, pe care nu-I mai vă­  Şi-l  cheamă  acum  într’ajutor.  —
      potrivit  decât  pe  tine,  prietenul  său   zuse  de  un  an  şi  mai  bine,  Bucu-  Dar  ce  poate  el  să  ajute,  el,  care
      din  copilărie,  care  cu  sufletul  tău   reştiul  vesel  şi  mare...  Dela  sine  se  pe  sine  însuşi  nu  e  în  stare  să  se
      cuminte  şi  chibsuit  ai  putea  să-l  înţelege,  că  va  renunţa  să  meargă  îndrepte.?  E  vădit  deci,  că  nu  poate
      înrâureşti  întru  cele  bune.  Sărbăto­  acasă de Paşti.             să  meargă;  n’ar  avea  nici  un  rost.
      rile  Pastelor  bat  la  uşe;  ştiu,  că  te   însufleţirea  de  o  clipă  îi  trecu  Nu i-ar putea fi de folos nimănui...
      pregăteşti  să  prtreci  vacanţele  între  însă  repede,  căci  din  scrisoarea  a  -   Totuşi  Iui  Mitiţă  nu-i  veni  să  se
      ai  tăi,  iată  însă,  că  viu  să  te  rog  să  ceea  mintea-i  ameţită  de  o  noapte  despartă  de  scrisoarea  aceea  ca  de
      jertfeşti acele două săptămâni pentru  nedormită  păstrase  ceva  ca  o  mus­ un  lucru  care  nu-1  mai  privea.  Ziua
      o  faptă  bună,  neînchipuit  de  bună  trare,  ce-1  neliniştea  în  fundul  su­ întreagă  se  gândi  la  conţinutul  ei
      şi  să  vii  la-noi la  Bucureşt’, să mai  fletului.                  şi  pe  nesimţite  sufletu-i  fu  copleşit
      aduci  un  crâmpei  de  nădejde  în   Nenea  Dumitrache  tot  de  bună  de o tristeţe adâncă.
      sufletul  meu  amărât.  Nu  v’aţi  mai   credinţă  a  rămas.  Auzi  acolo;  îl   Bunul nenea Dumitrache! In inima
      văzut  cu  Grigoraş  de  un  an  şi  ju­  face  „’vrednic,  îl  face  cuminte  şi  lui  el  rămase  încă  tot  cel  vechi,  tâ­
      mătate  ;  va  fi  o  bucurie  pentru  a-  chibzuit“...  Şi  câte  se  mai  schimbă  nărul  de  acum  un  aiT  şi  mai  bine,
      mândoi. Nu e aşa, că vii Mit’ţă?...  într’un an şi jumătate!... O, de ar  despre  care  se  rosteau  numai  vorbe
                                                                            măgulitoare, Mitiţă, cu sufletul senin
                                                                            şi  curat.  In  faţa  scrisorii  aceleia,
                                                                            oglindă  vie  a  trecutului,  viaţa  lui
                                                                            de  astăzi  cu  nopţi  sgomotoase,  cu
                                                                            vin  şi  femei  sulemenite,  i  se  păru
                                                                            şi  mai  ticăloasă.  Dar  Mitiţă  cu  cât
                                                                            se  frământa  mai  mult,  cu  atât  sorbi
                                                                            puteri  noui  de  viaţă  din  icoana  a-
                                                                            ceea  a  vremurilor  de  altădată.  O
                                                                            mândrie  de  mult  nesimţită  înco'ţi
                                                                            în  sufletul  său  la  gândul,  că  un  pă­
                                                                            rinte  bătrân  îşi'  aşeza  în  el  unica
                                                                            sa  nădejde;  dorinţa-i  arzătoare  de
                                                                            a fi într’adevăr omul serios şi vred­
                                                                            nic,  drept  care  fusese  luat,  îi  dădea
                                                                            o^putere  de  voinţă  necbicinuită,
                                                                            căci Mitiţă, după o frământare aspră
                                                                            şi  lungă,  ajunse  la  o  hotărâre  ne­
                                                                            clintită:  Trebue  s’o  rupă  pentru  tot­
                                                                            deauna  cu  viaţa  lui  de  acum;  par­
                                                                            tea  bună  a  sufletului  său  de  odini­
       Uriaşa locuinţă a Zeppelinului R. III. care s’a zidit acum pentru primirea  i  oară,  care  a  dormit  numai  pentru
                                   lui în America,                          o clipă, se va trezi în el şi rătă-
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12