Page 8 - 1924-21
P. 8

Pag. 268                                C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                          15—XI. 1924


                  cirea  lui  vremelnică  va  fi  un  vis
                   urât,  ce  se  va  şterge  ca  atâtea  al­
                  tele.  Se  va  ajuta  deci  pe  el  servind
                   ca  exemplu  Iui  Grigoraş.  Şi  Mitiţă
                   era  fericit,  că  a  găsit  însfârşit  im­
                   boldul  puternic  pentru  viaţa  nouă,
                   la  care  niciodată  nu  se  simţi  mai
                   hotărât de cât acum.
                     Mai  ceti  înc’odată  scrisoarea:
                   „..Fă  şi  tu  jertfa  asta;  nu  lăsa,  ca
                   un  tată  bătrân  şi  văduv  să-şi  piarză
                   lumina  nădejdii,  ce  o  avea  în  sin­
                   gura sa odraslă...“
                     Hotărât! Va pleca la Bucureşti.



                     In  Sâmbăta  Paştelor,  Mitiţă  era
                   de  o  săptămână  Ia  ei;  bătrânul
                   Merineanu  era  fericit  şi  sufletul  său
                   pravoslavnic  şi-l  pregătea  cu  evla­
                   vie de sfintele sărbători.
                     Mare  noroc  cu  băiatu  ăsta!..  îşi
                   spunea  el,  căci  în  dorinta-i  arză­  Corul „Căminului Cultural V. Alexandri“ din comuna Nicolinţi, plasa Răcăjdia,
                   toare  de  a-şi  vedea  feciorul  întors                       jud. Caraş-Severin.
                   pe  calea  cea  bună  şi  cu  încrederea
                   oarbă  ce  o  avea  în  Mitiţă,  e!  crezu   privi  era  stânsă  şi  un  râset  sglobiu   tecul  ţiganilor  se  învălmăşea  cu
                   de  pe  acum  că  simte  o  îndreptare   îl făcu să se uite înapoi.     ciocnete  de  păhare,  râsete  şi'fum
                   în  viaţa  Ini  Grigoraş.  Era  lucru  vă­  —  Drace!  Voi  sunteţi  Suzeto?...   de  ţigări.  La  masa  încărcată  cu
                   dit:  lângă  Mitiţă,  Grigoraş  părea   întreabă  Grigoraş  vesel.  —  Aţi  ve­  sticle  şi  farfurii,  Mitiţă  şi  Grigoraş
                   altul.                              nit la înviere?                     pluteau  în  a’tă  lume,  acăţaţi  de
                     Şi  în  noaptea  aceea  a  învierii,   —  Haha,  să-1  vedem  pe  Griguţă   gâturi  albe  de  lebădă.  In  jurul  lor
                   bătrânul  îi  îndemnă  pe  amândoi   cu  lumânarea  în  mână!..  Şi  se  pu­  se  învălmăşeau  molatece  perechi
                   să  meargă  să  ia  parte  la  vre-o   seră  pe  un  râs  de  se  uita  lumea  şi  Mitiţă  privindu-le  ameţea  de
                   slujbă  dumnezească  aşa  cum  se  dimprejur-,-la  turburătorii  liniştei  învârteala ior.
                   cuvenea   fecărui   drept   credin­  evlavioase.                          Muzica  începu  o  romanţă  me­
                   cios.  Ce  mai  bucurie  pe  inima  lui   Grigoraş  le  trase  mai  la  o  parte  lancolică.  De  ici  de  colo  o  voce
                   să  şi-l  vază  el  pe  Grigoraş  mergând   şi-l chemă şi pe Mitiţă să-l prezinte.   falsă,  ce  căuta  să  acompanieze,  ră­
                   la  biserică,  —  pe  el,  care  tot­  Cu  lumânarea  aprinsă  Mitiţă  zări  suna stridentă din haosul de sgomot.
                   deauna îşi râdea de cele sfinte!    patru  ochi  sclipitori  şi  veseli,  dar  Mitiţă  îşi  aminti de nea  Dumitrache
                     —  Mitiţă, măi Mib’ţă... Dumnezeu  nu  avu  prea  mult  timp  să  se  uite,  şi  ceva  neplăcut  îi  trecu  ca  un  fior
                   să-ţi  răsplătească!.,  se  gândi  .el   căci  una  din  prietenele  lui  Grigoraş  prin  mintea-i  păinjenită.  Duse  la
                   însufleţit  clătinându-şi  capul  că­  îi  stinse  poznaşă  lumânarea  cu  a-  gură  un  păhar  plin  ca  să-şi  to­
                   runt.                               celeaşi  hohote  sglobii  ca  mai   pească  coşmarul  şi  se  lăsă  moale
                     Sub  cerul  senin  şi  liniştit  ca  un  înainte.                     pe  umărul  gol  de  lângă  el.  începu
                   ochi  de  mare,  lumea  mişuna        Şi  împrietenirea  se  făcu  repede.  să  caute  apoi  ceva  prin  buzunări  şi
                   pe  străzi  în  bătaia  albăstrie  a  lunei.   După  o  mică  plimbare  doi  cu  do ,   după  o  lungă  cotoroseală  scoase
                                                                                       5
                   Bisericile  gemeau  de  credincioşi,  vorbele  galante  şi  râsetele  curgeau   scrisoarea  mototolită  a  lui  nenea
                   care îngrămădiţi în pridvoare şi prin  în voe bună.                     Dumitrache.  Cu  gesturi  stângace
                   curţi  aştepteau  cu  lumânări  aprinse   —  Unde  mergem,  Gr'guţă?  în­  căută  să  netezească  hârtia;  vroia
                   clopotele  învierii.  Mitiţă  şi  cu  Gri­  trebă  deodată  una  din  ele.  —  Hai,   s’o  dea  lui  Grigoraş,  nici  el  nu
                   goraş  stăteau  şi  ei  undeva  la  coadă,  zău, la „Maxim“!            ştia  de  ce;  poate  ca  să  şi  facă  haz
                   îndreptându-şi  împletitura  de  lu­  Grigoraş  îl  privi  cercetător  pe   de  ea...  Blondina  de  alături  i-o
                   mânări,  ce  le-o  dăduse  nenea  Du-  Mitiţă,  dar  când  îl  văzu  vesel  şi   scoase  dintre  mâini  şi  după  o  ane­
                   mitrache,  păstrate  din  anii  trecuţi.   preocupat  cu  blondina  sa,  îşi  spuse:   voioasă descifrare începu să plângă.
                   Amândoi  ascultau  tăcuţi  cântecul   „Las’  că  e  bine!*  Şi  în  sunetul  Mitiţă o privi stupefiat...
                   pe  nas  ce  tremura  slab  sub  pridvo­  clopotelor  învierii  toţi  patru  porniră,   Şi  în  timp  ce  în  taverna  înăbu­
                   rul  unde  fumuri  albăstrii  se  înco­  braţ  la  braţ,  prin  străzile  întorto-  şită de fum orchestra ţipa din strune
                   lăceau  alene.  Mitiţă  îşi  plimba  pri­  chîate ale Bucureştilor.     perechilor  ce  mişunau  printre  mese,
                   virea  pe  cer.  Nouraşi  albi  şi  stră­                               în  timp  ce  tămbălăul  îşi  ajunse
                                                                                                                   ;
                   vezii  treceau  unul  câte  unul  pe  sub                               culmea,  —  în  liniştea  cu bului  său
                   lună, aprinşi de para lui argintie.                                     de  pensionar  bătrânul  Merineanu
                     —  Ia’te uită, Grigoraş; nourii ăia   Când  luna  coborî  spre  Cotroceni,  visa  învierea  nădejdilor  sale,  în­
                   parc  ar  lustrui  luna  ca  nişte  pufu­  norodul  eşea  de  prin  biserici  mer­  vierea  unor  timpuri  senine  şi  fără
                   şori de vată.                       gând  spre  casă  cu  lumânările  a-   de griji...
                     In  clipa  aceea  Grigoraş  simţi,  că  prinse.
                   cineva  îi  suflă  lumânarea;  când  o  La „Maxim“ cheful era în toi. Cân­
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13