Page 9 - 1924-21
P. 9

15—XI. 1924                                C  O  S  I N  Z  E    A  N    A                      Pag. 269

        Crăpa  de  ziuă,  când  Mitiţă  şi          CÂNTEC DE TOAMNĂ
      Grigoraş  se  trudeau  că  deschidă           Iustin Ilieşiu                              Pentru V.
      poarta casei.
        Inuăuntru  e  întuneric  beznă.  Gri­       Sunt ctipe câteodată când pieptul mi-e mormânt
      goraş  6Coate  chibriturile  şi  scapă        Şi-asemeni unei frunze mă scutur la pământ.
      cutia  pe  jos  murmurând  ceva  ne­
      căjit.  Mitiţă  vrea  să-şi  oprească         Nu cred în veşnicie şTn vastul ei nimic —
      sughiţul  cu  palma  la  gură,  dar  e        Şi cad în adâncime când voi să mă ridic.
      înzadar.  Se  clatină  nesigur  pe            Sunt clipe câteodată, prin viaţă rătăcind:
      picioare  şi  îi  e  teamă  să  nu-I  tre­    Din ghiarele durerii nu pot să mă desprind.
      zească  pe  nenea  Dumitrache.  In
      întuneric  se  împiedecă  însă  de  ceva      Alunec în prăpăstii asemeni unui orb,
      şi  neuptincios  cade  peste  un  lucru       Otrava din amforă cu lăcomie-o sorb.
      moale.  Era  patul  bătrânului,  care
      speriat aprinde un chibrit.                   Sunt clipe câteodată când râd ca un nebun
        —  ’mneata  erai,  nea  ’mitrache?..        Şi cu pumnalun mână încerc să mă răsbun.
      ’stos a ’nviat!..
        Bătrânul  aprinde  lampa  şi  cu            Se sbuciumă în mine un infernal răsboiu —
      ochii  umflaţi  priveşte  încremenit          Dă-mi mâna ta, femee, şi chiamă-mă ’napoi.
      cum  Grigoraş  căuta  să-l  ajute  pe
      Mitiţă  să  nimerească  în  odaia  lui.
      Se  mai  freacă  la  ochi,  caută  să  se      IUBIREA-I MOARTĂ
      desmetecească;  —  poate  a  fost             Constantin Crişan
      numai un vis? ...Dar nu, — simte şi
      acum  duhoarea  aceea  de  alcool...          Iubirea mea a fost un cântec vag
      Şi  şezând  pe  marginea  patului             Cântat de alintarea frunzelor de fag,
      rămâne îmărmurit în faţa adevărului           Iubirea mea a fost o psalmodie
      crud şi grozav.                               Care-a cântat-o florile'n câmpie...
        —  Va  să  zică...?...  dar  nu  mai        —  Mi-erâ pământu’-atunci aşa de dragi...
      poate  continua,  căci  lovit  ca  de  un
      trăznet  se  prăbuşeşte  la  pământ.          A fost iubirea unui călător,
      Capul  şi-l  simţea  ca  strivit  de  un      A gângurit-o murmur de isvor...
      fer  roşu,  o  grăutate  de  plumb  îi        Iubirea mea a fost un vis stingher
      apasă  mădularele,  vroi  să  strige          Pe care Ta cântat sus, stelele, în cer...
      după  ajutor,  dar  limba  i  se  imple-
      teceşte  neputincioasă  şi  scoate  nu­       —  Eră un cer albastru, zâmbitor...
      mai  un  horcăit  ca  de  muribund  din
      gura-i  căscată  strâmb  şi  albită  de       Iubirea mea e moartă. Draga nu e...
      spume.                                        Dar gura mea acum de ar vrea să-i spue
        In  odaia  de  alături,  Mitiţă  trântit    Aceleaşi versuri calde, pentru ea —
      pe  pat  fredona  sughiţând  „Christos        —  Azi e iubirea moartă — n’ar putea.
      a înviat din morţi...“                        Nu simţi ce trist mi-i cântul, draga mea?...
        In  grădiniţă,  rouă  picura  de  pe
      frunze ca lacrimile...

                                                               IN ORA DE SEARĂ
                                                               Gh V. Butnariu

                                                               Când ziua cu noaptea încep să se'ngâne
                                                               Mă ’nchin Ţie Doamne şi lată cerescl
                                                               Sub arşiţa zilei muncim pentru pâne.
                                                               In clipa aceasta măcar să ’ţi vorbesc.
                                                                          j                           -
                                                               Sunt zilele grele prea bune Părinte
                                                               Şi ochii mei trudnici, adeseori plâng
                                                               Ci cat să'mi duc firul vieţii nainte.
                                                               Cu gândul la Tine, durerea mi-o frâng.
                                                                          i -
                                                               Mă rog fie Doamne în ora de seară
                                                               Să fti lângă mine cu chipul Tău sfânt
                                                               Să ’mi fii uşurare de-a vieţii povară
                                                               Cât timp pribegi-voiu pe tristul pământ.
                                                               In haru ’ Ţi nădejdea mea taată mi-i strânsă
       O scenă din alegerile engleze: Baldwin, şeful conservatorilor   Căci Tu ne-ai spus doară cu dinadins:
        înaintea unui tub de resonanţă, care-i duce la depărtare'mare   „Purta veţi necazuri, voi cutezaţi însă
                           cuvântul.                           m Căci iată sunt pildă: eu lumea — am învins.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14