Page 10 - 1924-22

Pag. 286 C O S I N Z E A N À 30—XI. 1924

cercau să-şi scape viaţa urcându-se de ciardaş unguresc... Bărbaţii au Din novelele lui Sudermann
pe munte. Se urcau şi cădeau, însă patru pantaloni; iar femeile tot fustă.
în cădere instinctul le îndrepta Pentru a termina descrierea, no­
picioarele în formă de vâsle. Se tez că nu au religie.
urcau şi iar cădeaj, încât după Un an am stat la acest popor cu Mărturisirea
mii de ani picioarele, cari cearcă moravuri blânde, care trâeştfe din
să le susţină în văzduh au deve­ agricultură si care are desgust pentru
nit aripi. carne şi apoi am pornit spre noi ... Oamenii neînsuraţi sunt de
Cât adevăr, în această teorie! ţinuturi, sărutându-i în bot la des­ două feluri. Unii, aşa numitele „pă-
Câţi savanţi nu şi-au bătut capul, părţire... sări singuratice* se mângâie cu
%
2
fără să ajungă la rezultat. -sss- propria lor nenorocire şi n'au ne-
Spiritul creator nu i lipseşte aces­ voie de nici o consolare. Ceilalţi
sunt „amicii căsniciilor“, prietenii
tui popor, are şi el arta sa origi­ de casă. Nu vreau să înţeleg prin
nală şi cum la noi pe pământ e AMIAZĂ
atât de căutată originalitatea, Mă­ Const. Crişan aceasta pe omul care vine să arunce
mâhnirea în sânul unei familii;
garii ar face vâ'vă. Că au poezie vreau să vorbesc despre vechiul
am mai spus’o. Ceia ce nu place S’auddn vale la zăvoae coleg de şcoală, căruia i se zice
în poezia lor e un sentimentalism Cosaşul coasa cum şi-o bate, „unchiul*, Care saltă copiii pe ge­
cam exagerat: Cu lovituri răsunătoare nunchi şi citeşte mamei lor foile­
Ce curg egal şi cadenţate...
Frumoasa mea cu mici copite tonul din gazetă, sărind cu grije
Cu dinţii albi şi mari, peste părţile prea uşurele.
Cu pielea ta catifelată Văzduhul stă ca să s'aprindă, Cunosc asemenea bărbaţi, care-şi
Ca de mătase pari. Lumina, — străveziu potop — închină viaţa lor întreagă unei fa­
Se noadă-n fluturi ce colindă milii, trăind astfel, fără dorinţe date
Vin în livadă ca să-ţi jur Şi năvălesc pe-un vârf de plop. pe faţă, alături de o femeie frumoasă.
Pe tot ce mi-e mai drag, Vă îndoiţi? Cuvintele: fără do­
De nu mă vei putea iubi Stă cumpăna delà fântână rinţe vă pun pe gânduri. Poate
\oi trece-al morţii prag.
întrebătoare înspre cer — aveţi dreptate. Dar ascultaţi...
Că au inventat şi ei maşini, nu Ca o iluzie bătrână Am auzit anul trecut o’ convor­
se va mira nimeni. E adevărat, că Ce toate farmecele-i pier. bire între doi bătrâni... Cum şi cu
n’au şuruburi mici şi că nu se ocupă ce prilej? Să-mi daţi voie să pă­
cu lucruri migăloase. Copita nu e- întreaga fire, însetată strez această taină şi să vă po­
potrivită pentru a ţine un ac cu Im strop de ploae par'că cere vestesc numai întâmplarea. Inchi-
gămălie. Rugându se, îngenunchiată, * puiţi-vă o sală mare, înaltă, cu
Lucru care m’a mirat mai mult e — Cu Umilinţă şi durere —. mobile vechi, luminată trist de o
opera MS gărilor. lampă atârnată în tavan, ca acele
Intr’o schiţă apărută înt’o revistă -Gls9- de care se slujeau părinţii noştrii
drăgălaşe: Cosinzeana, un confrate mai înainte de a se fi descoperit
atribue măgarilor de pe pământ, petrolul. Cercul luminos care pornea
nişte teorii cari defăimează muzica. CÂNTECE DE TOAMNA de sus cădea asupra unei mese
Notez acest fapt, pentruca să se Emil V. Giurgiuca albe, unde aştepta un serviciu pentru
observe ce deosebire e într’un mă­ punci, pregătit ca pentru noaptea
gar neinteligent şi altul inteligent. Rândunele. rânduri-rânduri, de Revelion.
In umbra din jhrul mesei, cei doi
Instrumentele muzicale sunt mai Pierdu se în zarea — albuie, bătrâni şed, obosiţi şi tremurând,
ales tobele, apoi un fel de hornuri Nici o barză nu i în luncă, cu ochii aproape stinşi de trecerea
cu două găuri, la capătul fiecăruia Nici un sturz în codru nu e... lungă a anilor. Unul din ei, stă­
cu un muzicant. Suflarea ambelor pânul casei, fusese militar. Acest
se întâlneşte la centru, nasc nodu­ Peste florile grădinii, amănunt se cunoştea fără multă
rile cunoscute în muzică şi scot Nopţile îşi varsă bruma... greutate, după cravata lui strânsă
sunete. In tobe se isbeşte cu picio­ Cât pustia e în pădurea şi corectă, după mustăţile lui răsu­
rul de dinainte (ar corăspunde mâi­ Ce s'a ruginit acuma!... cite, după înfăţişarea râsboinică pe
nilor damelor). care i-o dădeau sprincenele încrun­
Că directorul conservatorului din Din iubirea mea, seninul tate. Se sprijinea cu mâinile de
Paris nu s’ar pune în fruntea acestei A murii... şi se destramă speteaza scaunului, ca şi cum s’ar
opere, admit, dar că nici dânşii nu Mii de vise dragi, la glasul fi rezimat în cârji. Stătea nemişcat,
l’ar primi, pot să o jur. Aici trebue Codrului cu foi de- aramă !... ca-şi cum ar fi fost de piatră. Nu­
să ai toba tare, să nu ţi-o spargă mai fălcile i se mişcau mereu, caşi
ţipetele. Şi îmi fierbe 'n clocot fruntea cum ar fi avut ceva de mestecat.
Jocurile lor naţionale, precum şi De dureri împovărată... Celălalt, întins pe un divan, aproape
portul îşi are isvorul din insuşi — Doar cu gândul tău, iubito, de el, era un bărbat înalt, osos, cu
constituţia corpului. Ţopăesc un fel Mă mai mângâi câteodată... umerii aduşi, cu frunte mare, gândi-