Page 11 - 1924-22
P. 11
30—XI. 1924------------------------- ------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - -------------------------------------Pag. 287
toare; scotea nori uşori de fum buzelor arătă ceva ca o mânie, le PE DRUMUL MEU DE AUR.;.
dintr’o pipă care părea că nu mai pede stăpânită însă. Const. Goran
are mult de trăit Faţa lui brăzdată Privirea lui rămase totuş tristă,
de creţuri şi slabă era încadrată ca şi cum conştiinţa sa i-ar fi fost Pe drumul meu de aur am plecat...
de un păr alb ca zăpada, şi în apăsată de o greşeală. După o clipă Cu ochii înfloriţi in sărbătoare
colţul buzelor se pierdea acel zâm de tăcfre reîncepu : Cu sufletul de-amur ¿uri frământat
bet împăcat pe care nu-1 poate să-l — Să vezi, Franz; trebuie să* ţi Aşa cum se frământă o vâltoare...
dea înfăţişării unui moşneag decât povestesc ceva care mă chinuieşte
liniştea renunţării. de multă vreme, un lucru pe care Pe drumul meu de aur am plecat...
Amândoi tăceau.JJn această tăcere n’aş putea să-l duc cu mine în Şi n jurul meu, morminte albe cresc..
}
adâncă nu se auzea decât pocnetul mormânt... Of cine poate, mâine, ca să ştie
uşor al uleiului din lampă şi pufă — Haide, nu mai face atâtea mof- Pe care ţărmuri am să poposesc
itul pipei din care ieşeau norişori tur, zise stăpânul casei, trăgând Mânat de suflet ca de-o vijelie!
de fum. De-odată, din fundul întu liniştit din pipă.
necat al odăii, ceasornicul^vesti cu — Intr'o zi s’a petrecut între ne
glasu-i răguşit unsprezece ceasuri. vastă-ta şi mine ceva care... Pe drumul meu de aur am plecat..
Bătrânul soldat lăsă.. pipa din Şi cresc mormintele săpate'n zare
— E ora când ea pregătea deo- Şi 'n ele dorm cei ce-au căzut visând
bicei punciul, zise omul cu fruntea mână şi se uită ţintă în ochii prie Ucişi de o sălbatecă chemare
gânditoare. tenului său: Pe-acelaş drum, pe care merg cântând!
Vo:ea-i era înceată şi tremura — Haide, doctore, nu glumi, îi
puţin. zise.
— Din nenorocire vorbesc foarte
— Da, repetă celălalt, e ora... serios.
Vorbea aspru, ca-şi când ar fi — Nu cumva vrei să zici că ră
rămas în vocea lui ceva din ecoul posata mea soţie mi-a fost necre grabă, să alerg să te caut. Mă sim
comenzilor militare de-odinioară. dincioasă? ţeam în stare să te smulg de lângă
— N’aş fi crezut, ca viaţa să fie — Nu ţi-e ruşine, Franz? Era femeea aceea, in aceeaş clipă ea
atât de tristă fără ea, urmă cel dintâi. curată ca un înger. Vinovatul eşti se ridică, chiar din locui acesta, pe
Stăpânul casei făcu un semn din tu, şi sunt eu. Ascultă. Sunt de care stau acum. — „Unde vrei să
cap şi fâlcile-i îşi continuară miş atunci patruzeci şi trei de ani. Fu- mergi“ mă întrebă, şi pe faţa ei
carea. seseşi înaintat căpitan şi trimis la desluşeam o spaimă nespusă. —
— De patru zeciTşi pătrunde ori Berlin. Eu eram profesor la Univer „Vreau să mâ duc să caut pe Franz“
ne-a pregătit punciul de revelion, sitate. Pe vremea aceia erai un om ii răspunsei... Atunci, ea îmi strigă :
reluă vorba celălalt. de... petreceri, ştii... — „Pentru Dumnezeu, rămâi cu
!
— Da> sunt patru zeci şi cinci — Hm ! făcu stăpânul casei, ridi mine, cel puţ n dumneata nu mă
de ani de când stau la Berlin, şi când o mână tremurătoare şi răsu- lăsa...“
de când tu ieşti oaspele obişnuit cindu-si vârful mustăţii. „Aruncându-se asupra mea, îşi
al acesteijcase, zise soldatul bătrân. — Era pe vremea aceia o actriţă întinse mâinile pe umerii mei şi-şi
— Anul trecut, pe vremea asta, frumoasă cu ochi mari negri, cu ascunse la pieptul meu obrazul
urmă cel dintâi, eram încă fericiţi dinţi albi, mici... Iţi aduci aminte? scăldat în lacrimi. Simţii un fior
împreună,. Ea stătea acolo, în fo — Ei, cum să nu mi-aduc aminte? străbătându mi tot trupul, căci nici
toliul acela şi împletea la ciorap li zicea Bianca. odată până atunci o femeie nu se
pentru fiul ei cel mare, Paul. Se — Iţi înşelai nevasta şi ea te apropiase aşa demult de mine. To
grăbea, căci voia să-şi isprăvească bănuia. Dar nu ţi-a spus nimic. tuş, isbutli să mă stăpânesc şi îmi
lucrul înainte de miezul nopţii. Şi Şi-a ascuns durerea. Tu n’ai pri dădui . silinţa s’o consolez., Avea
într’adevăr l-a şi sfârşit. Apoi, am ceput nimic. Eu însă am băgat de atâte nevoie 1.. . ,
băut şi am vorbit foarte liniştit seamă totul. Am avut curajul s’o „Peste câteva clipe ai venit şi tu.
despre moarte... Peste două luni, întreb, am rugat-o să-mi spună care N’ai băgat de seamă turburarea mea.
ne-a lăsat. Iţi aduci aminte, că eu e cauza mâhnirei ei, care i se citea Obrazul îţi ardea, şi în ochii tăi se
am scris o carte despre „Veşnicia pe faţă. Ea îmi surâse, răspunzân- desluşia oboseala pe care ţi-o lasă
-
Ideii . Nu ţi-a fost pe plac; n’ai du-mi că nu se simţea tocmai bine. beţia dragostei...
putut s’o suferi niciodată. Ei bine, iţi aduci aminte: Fiul tău Paul era „Din noaptea aceea a Anului nou,
de când a murit nevasta ta nu mai născut de curând. înţelegi, s’a petrecut în mine o
pot s’o sufăr nici eu. ldeia lumii „Sosi ajunul Anului nou. Venisem, schimbare care mă îngrijora. Din
întregi nu mai face, pentru mine, ca de obicei, pe la opt< seara. Ea clipa în care simţisem pe gâtul meu
nici o lăscaie... şedea şi broda. Eu luasem o carte braţele ei rotunde şi respirasem
— Da, era o femeie excelentă, . să citesc, aşteptându-te. Dar tu nu parfumul părului ei, în faţa privi
zise bărbatul. In totdeauna s’a în veneai. O văzui neliniştită, şi în rilor mele arzătoare se arăta, fru
grijit de mine; când serviciul mă cepui să mă neliniştesc şi eu. Un moasă, răspândind în jurul ei iu
silea să mă scol la cinci'dimineaţa, ceas trecu, apoi altul. Tu tot nu birea, — femeia. îmi ziceam, că sunt
ea era în picioare, înaintea mea, veneai. Ştiam bine unde erai. Mâ un netrebnic, un trădător, şi ca să
ca să-mi servească la timp cafeaua temeam să nu uiţi, în braţele acelei încerc o împăcare cu conştiinţa mea,
caldă... Dar, avea şi ea defectele femei ora miezului nopţii, care se m’am hotărât să te despart de aceea
ei, şi când, de pildă, începea să apropia... Ea lăsă broderia; lăsai pe care o iubeai. Din fericire, aveam
discute filozofie cu tine... şi eu cartea. Deodată, văzui o la oarecare avere. Ca să se învoiască
— N’ai înţeles-o niciodată, mur crimă strălucindu-i printre gene şi la despăţire, Bianca ta a primit
mură celălalt. Şi, printr’o mişcare a rostogoli ndu-se... Mă ridicai în banii pe cari i-am oferit, şi..
f
