Page 4 - 1924-22
P. 4
f>âg. 280 c o s i n z e a N a 30—Xl. 1924
R -—— O poveste adevărată..;
SECERĂTORII Petreci Dascălul
Trăia odată, într’un sat ferit de
TEOFIL BUGNARIU
ochii lumii, un om mai bun de cât
pâinea cea caldă, a cărei miros îţi
Prin miriştele de pe , Coasta morii“ Din purpuriul zărilor mister
împrăştiaţi pe ’ntinsele răzoare In inimă-le pacea se coboară. — gâdile nasul şi îndeamnă şi pe
sătul să ia o coaje în gură.
Cu albele cărări şerpuitoare
Aşa era şi omul acesta. Numai
Coboară chiuind secerătorii. Cu un mănunchiu de busuioc iscat trecându-i pe dinainte, simţeai un
Şi cu aghiasmă, bine să-i cuvinte imbold, care nu te slăbea până nu
Şi-s numai clăi de grâu în urma lor Pe drumul alb, cu pas tărăgănat te împrieteneai cu el şi împrietenit
Şi numai cruci din snopii de jăratic... Părintele le iese înainte, odată nu mai ştiai cum să te des
Şi bicele cu pleasna de fuior Ş acolo lângă cruce, ca un sfânt, faci din legăturile de prietenie,
Pocnind în urma carelor cu grâu Cu dreapta înspre ceruri ridicata odată cu capjI. . . ;
Răsună lung, din deal în deal, zănatic. Stropindu-le cununa ’nbelşugată Şi pe lângă bunătatea aceasta de
Din gura lui înalţă-se cuvânt: suflet, omul nostru mai avea şi
— Cu feţele de bronz, cu ochi de jar o judecată sănătoasă, cumpănită şi
Şi plini de primitivă sănătate, — Dă Doamne rod în spicul sfânt în pornirile lui ţinea cumpăna drep
Cu coasele pe umerele late [de grâu tăţii, mai cu sfinţenie decât cel mai
Coboară cadenţat, cu pasul rar Şi soare cald în vara viitoare, drept judecător. Mai bine trecea
Flăcăi voinici, şi ’n urma lor şirete, Şi varsă ploaia, plină ca un râu din al său, decât ¿ă păgubească
Cu secerile lucii prinse 'n brâu Peste belşugul negrelor ogoare... sau neîndreptăţească pe cineva.
Un stol sglobiu şi'nbvjorat de fete. îi mersese veste şi hărniciei cu
* care îşi vedea de treburi şi cu care
* * sărea în ajutorul semenilor , săi,
Şi în amurgul roşu ce se lasă c,ând îi cercau năcazurile.
Din depărtarea zariştelor sure, ..Şi 'n soţul alb din fiecare casă Gospodăria lui era rânduită, deşi
Purtând de-asupra ochilor de mure Cu cotele şi olurile pline, nu încărcată din belşug, căci nu
Cunună grea din spice de mătasă Copii, femei, bărbaţi şi orişicine, era din ce să stoarcă îngrămădeală
Un moş mărunt păşind din răsputeri Şuvoiuri reci de apă vie varsă de bunătăţi, dar erau din darul lui
Zoreşte-aprins în fruntea tuturora.. Peste cununa grea de grâu bobat... D zeu de toate la casa omului.
• #
I Satul îl ţinea într’o cinste foarte
Şi clocote văzduhul de cântări... Şi e atâta bucurie ’n sat! mare şi vorbă de ocară nu arunca
nime împotriva lui, căci cu lumi
Ajunşi aşa în margine de sat Din cote curge apa pe cunună narea să fi încercat a-i căuta pri
Lângă troiţa ’n haină de lumină, Stropind belşugul galbenelor spice, cină, şi nu ai fi putut, Doamne
In glas tăcut, cu sufletul curat Şi satu ’ntreg e numai voie bună fereşte !
îngenunchind cucernic, se închină Câid zările din deal în deal răsună De această cinste el se bucura
Secerătorii lanului bogat. De cântece şi pocnete de bice... nu numai din partea sătenilor, ci
Şi când din colbul drumului de ţară şi a oamenilor cu carte: a preo
Ridică-şi ochii dornici cătră cer, Iulie 1924. tului, a învăţătorilor şi a notarului.
— „Dac’aş avea credincioşi tot
ca pe Smântână — aşa-l poreclise
pe omul nostru satul, — aş garanta
că n'aş avea cui da canoane în sf.
Faresimi, spunea părintele, de câte
ori venea vorba de starea morală
a credincioşilor.
Învăţătorii îl aduceau ca pildă
oamenilor cu cop:i de şcoală:
— „Smântână, de ce şi-i poate
trimite regulat? El n’ar avea lipsă
sâ-1 trimeată pe unul cu oile, pe
altul la lemne, Ca voi? Pentruce
cu copiii lui poţi începe prelegerile
la vreme şi se pot continua fără
întrerupere până la examen?“
— „De-ar avea toţi judecata şi
ascultarea Iui Smântână, ai notărăşl
de-a dragul! Ai putea ţinea fân-
duială cu slujbele satului, ai vărsa
impozitele la vreme, ai fi cruţat de
atâtea observări neplăcute din partea
superiorilor. Şi acestea numai şi
numai din pricina nedisciplinaţilor,
Dl Traian Grozăvescu în mijlocul amicilor săi, care l’au primit cu mult
drag cu prilejul sosirii sale la Cluj, pentru a cânta Ia Opera maghiară. cărora una le zici şl ei alta..fac“,
v.