Page 10 - 1924-23-24

Pag. 302 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 25—XII. 1924

R Ă S P L A T A toasă de lup*ă şi de răzbunare.
Locotenentul cu grănicerii mergeau
DE ION GORUN înainte şi în urma lor crişenii pă­
şeau voiniceşte, cu puştile, cu lăn­
De cu seară se pornise murmur In dimineaţa brumoasă de Noem- cile şi cu dăsagii pe umăr, cântân-
surd în tabăra zărăndenilor; toată vrie tribunii sfătuiau, în grea cum­ du-şi cântecele.
noaptea au ars focurile, şi printre pănă. — N’o să-i mai putem să-i Au poposit la Târnava, în mar­
ele umbre se mişcau, se grupau, se ţinem, Aviroane,— zise Ion Nemeş gine de sat. — Aicea? — Aici.
răsfirau şi se lănţuiau iarăş. Mocnea arătând la mişuiala sgomotoasă Tribunii se uitară unul la altul. —
fierberea, gata parcă în toată clipa dimprejur: eu zic să-i dăm o nă­ Slab meşteşug ostăşesc au mai în­
să izbucnească. vală, în numele Demnului! văţat şi cătanele astea împărăteşti,
Tribunii stăteau deoparte la sfat, Celalt rămase pe gânduri: — Aviroane, zise Ion Nemeş luându-şi
înfăşuraţi în şube, necutezând să Mergem la moarte, frate, răspunse tovarăşul la o parte, npoi nu vezi
aţipească. Nu de teama vrăjmaşului, apoi încet, — şi la moarte fără că aicea suntem ca într’o căldare,
numai buni de puşi Ia foc? li vine
ci de grija furtunii acesteia din folos. Să stăm mai bine locului şi la socoteală domnişorului, unde e
năuntru, care creştea şi ameninţa să s’aşteptăm să coboare ai noştri din sat şi loc de adăpost pentru oase
rupă iarăş ori-ce zăgaz de ascultare munţi, să-i luăm din două părţi. gingaşe, trudite. Dar noi o s’o luăm
şi de cruţare. Sosiau până la'dânşii Au călărime şi tunuri şi noi n’avem în altă parte mâine, cum s’o crăpa
crâmpeie de vorbe mânioase: — decât puşti şi lănci... de ziuă, ş-o să-l lăsăm pe domnu
Aşa ne trebuie! Dac'am ascultat de O umbră se desfăcu din ceaţa laitnant Klima să huzurească aci
domnii noştrii! Să fi dat înainte! dimineţii, apropiindu-se. la căldură şi la mămăligă cu lapte.
Cu foc şi pârjol! Aţi văzut? Pe — Iată şi locotenentul; să vedem Dar când s’a crăpat de ziuă dimi­
Cândea*l spânzură! ce zice şi el.
Cu câteva zile ’nainte sosise în neaţa, era prea târziu. Ţărani spe­
Şi aşa era. Cei trei tribuni tri­ riaţi veniseră să dea de veste că
mişi de Avram Iancu din Câmpeni tabără un ofiţer în haină împără­ în depărtare, de pe înălţimi, se ve­
în Zarand găsiseră poporul pornit tească, însoţit de şapte soldaţi gră­ deau venind insurgenţii. Era o pă­
spre cruntă răzbunare. „Oamenii niceri. Ceruse să vorbească tribunilor dure de baionete şi se vedeau călă­
s’au ridicat de capul lor — spu­ şi li se înfăţişă cu salut milităresc: reţi în hainele lor albastre şi roşii,
neau rapoartele — şi au început — Locotenent Klima. Sunt co­ şi se zăreau tunuri. In rânduri strânse
să dezarme şi să aresteze pe fami- mandat ca să vă povăţuesc în înaintau coborând cu siguranţă, ca
liilejruntaşe cari se făcuseră urgi­ operaţiile militare. la un lo: de mai înainte hotărât.
site prin ura către români; s’au Hârtii n’avea, decât paşaportul — Klima! ziseră în acelaş timp
întâmplat şi excese grele pe unde milităresc. Dar tribunii ştiau că cei doi tribuni, izbiţi de odată de
românii au dat peste împotrivire mai se trimiteau ofiţeri împărăteşti pen­ acelaş gând.
cerbicoasă...* Dar Avram Iancu şi tru sfătuirea conducătorilor gloate­ — Frate Ioane, grăi apoi tribunul
prefecţii nu voiau excese; ei voiau lor armate, şi-l primiră fără bă­ Aviron, întunecat, mare greşală am
război în lege. Au venit cei trei nuială. făcut şi cumplit o s’o plătim
tribuni şi cu greu au potolit vijelia. Locotenentul Klima se opri în — Dar ce greşiră aceştia? —
Alexandru Cândea într’o parte, Avi- faţa tribunilor şi-i ascultă pe rând, arătă Ion Nemeş spre mulţimea fier-
ron Telechi şi Ion Nemeş în alta, clipind din ochii mici şi şTeţi şi bândă a celor trei mii de ţărani; şi
au strâns cetele răslăţite, au ales pe muşcându-şi mustaţa scurtă, neagră. ei o s’o plătească mai cumplit.
cei mai hotărâţi şi mai bine armaţi, Faţa-i smeadă, posomorâtă, nu trăda — Dumnezeu cu noi, prietene,
au trimis pe ceilalţi acasă, au pus nici o emoţiune, ca a unui om nu mai avem de ales. După asta,
la adăpost familiile îngrozite de hârşit în treburi d’astea, sau care pentru noi altceva de cât moartea
moarte şi şi-au aşezat tabăra la ar fi avut de mai nainte o hotă­ vitejească nu mai este.
Gura-Văii. râre luată. Şi îşi roti privirea peste casele
— Aicea nu stăm bine, orcum,
Dar acuma a început iar vrăjma­ grăi apoi, cu s guranţa strategului împrăştiate din sat, ca şi când ar
:
şul cu răzbunarea. Satele părăsite care a cumpănit bine toate. Tre- fi vrut să gh ceaşcă în care din ele
numai cu bătrânii, femeile şi copiii bue să le dăm şi oamenilor mişcare, se ascunde vânzătorul.
rămaşi la vetre, erau trecute prin ş’apoi avem să ocupăm o poziţie — Dumnezeu o să-i plătească,
foc şi sabie, cu sălbatică turbare. mai ferită. Mi am ochit eu locul. zise luându şi căciula şi fâcându-şi
Duhul sângeros potolit dintr’o parte, semnul crucii. — O să-i plătească
se deslănţuia din cealaltă. Să dăm comandă de plecare. Dumnezeu, repetă şi celalt.
— Dar mai îniâiu, întâmpină
Atunci s’a luat tribunul Cândea tribunul Avion, n'ar fi b ne să mai — Nu mai avem acuma vreme de
numai cu şase oameni şi a purces trimitem ceva iscoade înainte? Nu pierdut, grăi iar tribunul Aviron.
până dincolo de Halmagiu, în ta­ prea ştim destule despre mişcările De ne-ar ajuta să ajungem încalţe
băra duşmană. Să le spună să nu vrăjmaşului la pădure... Piept la piept nu m’aş
mai ardă, să nu mai omoare lume — Nu e nevoie acuma. Mai târ­ teme de toată honvezimea lor.
nevinovată, să poarte război şi să ziu. Insurgenţii sunt încă departe; Dar locotenentul Klima alesese
!
dea piept omeneşte si voiniceşte. am eu ştiri s gure. Trimit cete de prea bine locul. Pradă în câmp
Şi nu s’a mai întors Cândea şi nu tăciunari cari pleacă şi se întorc. deschis şi adâncit, agitând armele
s’au mai întors oamenii. Ci-că i-au Grosul nu se mişcă din loc. O să-l neputincioase în mâini, se prăvălea
dus înaintea unui copac, unde spân­ luăm acolo, la vreme, între două oastea ţărănimii sub împroşcarea
zură un om. Cândea l-a cunoscut; focuri. tunurilor de pe înălţimi. Şi când au
erâ popa Eftimie din Hălmăgel. Şi Cum s’a dat comanda de plecare, amuţit tunurile, s’a repezit năvalnic
i-au spânzurat şi pe ei acolo. mulţimea se porni vijelioasă, se­ călârimea, tăind cu săbiile, fără a-