Page 15 - 1924-23-24
P. 15
25—XII. 1924 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A Pag 307
cinci perioade de cultură. In perio
dul al doilea a ajuns la cel mai
înalt grad, pentru ca pe urmă să
decadă treptat. Ştiinţa a stabilit
prin urmare, că cultura omenească
a pornit în America, de jos în sus,
dela America de sud spre America
de nord, nu invers precum se cre
dea până acum.
Centrul acestei veţi preistorice
era Tihuanacu lângă lacul Titica.
In periodul prim găsim puţin ma
terial de peatră prelucrată. In pe
riodul al doilea însă s’au afiat
lucrări de adevărată artă, iar în
perioadele următoare predominează
iarăşi peatra şi cărămida. Oamenii
îşi z deau case de piatră şi lut,
temple de cărămidă* împodobind
pereţii cu figuri artistice de lemn Capete de toxodont stilizate din ceramică, aflate pintre ruinele templului din Tihu-
anacu. Toxodontul a fost un animal vechiu, a căruia urmă a dispărut astăzi cu totul.
şi bronz, flori şi capete de animale
şi figuri-de om. Zidurile se îm-
brăcau cu pietri lustruite, îmbinate
precis unele în altele sau lipite cu NOROCUL
tenciuială de var amestecat cu lut.
Oraşul Tihuanacu avea apaduct
iar câtipiile erau canalisate. Nenu DE AL CIURA
mărate obiecte de artă de arh tec-
tură, sculptură, ceramică şi bronz — Din vieaţa băieşilor —
dovedesc existenţa unei cu’turi
superioare. Ch'ar şi o scrisoare hiero- I. hocmanul, obărul, sau straja, şi
glificăjera în uz. Templul soarelui norocul lui trecea în alte mâni.
mărturiseşte tot gustul artistic su Gheorghiuţ al Siminei, cum sfre Era năucit. Ce să facă? Ce să
perior al acelor vremuri. Temelia delea păreteie stâncei, simţi ca o dreagă? Cum să pună mâna pe
acestui templu avea 135 m în lun fâlfâire de aripi de-asupra capului comoara ce-i cădea de-a gata?
gime şi 118 în lăţime, iar colona şi îşi ridică priv rea în sus. Lu Auzi atunci „hop-hop“-ul ortaci
dele mărturisesc şi despre o înăl mina de său, lipită de slâacă cu lor, răsunând când aproape, când
ţime neobicinuită nici chiar în zilele un pumn de humă gălbui-neagră, mai departe... stearţuri, cu lumini
noastre. A fost un colos potrivit asvârlia umbre jucăuşe spre tava de licurici, porniau din toate păr
concepţiei despre soare. Înălţimea nul umed. I se părea chiar că ţile spre uşa băii.
aceasta avea şi un rol astronomic, desluşeşte o arătare, într’un văl S.h mbară straiele, şi cum ridi
pentru fixarea calendarului, cum străveziu. cară paralele pe o săptămână, se
dovedeşte tâlcul ieroglifelor depe El rămase cu ochii ţântă la tavan, opriră pi ţin la crâşma lui Sârbu
poarta soarelui. Cultul morţilor îşi făcu cruce şi murmură: „Noro din Gura Roşiei, să-şi încălziască
:
încă era în floare. Morţ i se înbal- cul meu... norocul meu...“ oasele trudite cu un pehar de vin
samau şi materialul de înbalsamare Aruncă uneltele şi, mutând lu fierbinte şi să ducă de-ale gurii şi
a păstrat multe mumii până în mina mai sus, încercă să se caţere. celor de acasă.
zilele noastre. Lucrul mergea anevoie, dar is- Oamenii beau păhărele, sorbind
Aceste descoperiri sensaţionale buti totuş, după multe opintiri. cu încetul beutura fierbinte, cu gust
sunt o dovadă clasică despre faptul, Trase odată cu mâneca hainei de piper şi cuişoare, gândrndu-se
despre care se convinge ştiinţa tot peste peatra umedă şi rămase cu la împărţeala anevoioasă a parale
mai mult, că . şi acum 13 mii de ochii căscaţi la vâna albastră de lor, ca să le ajungă pe o săptă
ani popoarele au avut o cultură humă, cu slipiri de argint. înţelese, mână încheiată.
superioară şi nu trăiau o viaţă pur într’o clipă, că norocul dase peste Unul rupse tăcerea:
animalică, cum se credea până ieri dânsul: sub stratul de humă era — Da’ ce-i cu tine Gheorghiuţ?
alaltăieri. aur g os. încercă să-l sgârăie pu- Stai încârligat, de par’c’ai înghiţit
r
ţ n cu briceagul, şi nu mai avu un sfredel?...
nici o îndoială. Un fior îi trecu — Ce să fie, măi ortace? Ia mă
dealungul trupului, dinţii îi clân- gândesc şi eu, de ce n’ar putea
ţeneau ca de friguri, şi când să se trece odată Norocul şi pe la casa
coboare, alunecă şi căzu în noroiul omului sărac?
şchiolvei. Cel mai bătrân băieş ridică de
Nu mai avea puteri să se caţere getul arătător în semn de mustrare:
pentru a doua oră, dar luă tină cu , — Să nu vorbeşti nesocotit,
amândouă mânile şi isbi în sus, Gheorghe, când grăieşti de Noroc...
ca să astupe comoara pentru alte El trece şi pe la casa omului sărac,
priviri. Putea să treacă pe acolo, dar^nu’ se “[opreşte, numai dacă îl
