Page 17 - 1924-23-24
P. 17
25—XII. 1924 C 0 S I N 2 E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 309
teau rămânea acolo după plecarea
celorlalţi băieşi. U N CONAC BOERESC
Baia nu avea nici o legătură în
alte părţi. Trebuiau deci să se gân C. Vlădescu Albeşti
dească la o intrare făcută de ei. Viscol. Noaptea îşi deschide oeh i ulcior, formau întreaga bogăţie. Am
:
îşi amintea cu deamănuntul baia ei mari şi negri ca tăciunele. Su îngenunchiat pe aşternutul moale,
întreagă, dimensiunile ştiolnelor, şi flarea vijeliei ne loveşte obrajii şi îmbătat de fiorii acestui labirint.
direcţia în care erau săpate. Şi în aripa morţei fâlfâe, ca o Vedenie Mihiiu, tovarăşul meu de drum,
cepu să se gândească. pe dinainte. se uita nedumerit când la mine,
Sâmbătă seara, când plecau Calul din dreapta nu mai merge când la bătrânul, care aşeza vreas
spre casă, bătrânul era hotărât: şi sania alunecă, oprindu şi făl- curile, şi întorcea o buturugă înro
— Săpăm o gaură din pivniţa ceaua în marginea şanţului. Netezim şită pe coaste.
mea până la ştiolna care trece pe fruntea cailor, le ştergem ochii şi Prinse a-mi şopti :
acolo, căci pe acolo trece. Şi în o pornim înainte. O făşie de lumină, — N’o fi vre-un vraciu?
Duminecă, ori^ două, când nu se tăiată de valurile de omăt, se joacă Am ridicat din umeri. In sufletul
munceşte la baie, am isprăvit. în ochii noştri, cu mângâeri şi nă meu se năruise toată puterea voin
dejdi. ţei. Simţiam, cum imaginaţia visco
V.
Ţinem spre ea. leşte, ca afară, şi o horă de închi
Pe urmă, când Gheorghiuţ se Au înţeles şi caii apropierea unui puiri, îmi încercuise toată fiinţa.
urca"ipe[scara de funie, cu traista cămin, căci ochii lor mari au prins Dupăce goli ulciorul, gazda înge-
plină de comori, bătrânul îl îm- ceva din mângâerea fâşiei de lumină. nunche cu faţa spre candelă, se
brăţişă, şi plânseră arrândoi. Se opresc o clipă şi fără îndemn o închină şi apei îşi încolăci corpul
Şi într’o Duminecă, petrecând la iau înainte. de voinic, în preajma vetrei.
Abrud cu toţi ortacii şi cu^'neves- Popas. — In tinda lungă şi largă ospă
tele lor, bătrânul şi Gheorghiuţ Două porţi de stejar, îmbrăţişate, tau boerii. Pe laiţa din fund stau
schimbară o privire de înţeles: stau zăvorite. Batem. Nici o miş lăutarii... Alături de camera duducâi,
— Glück auf! care. Hămăitul unui câne, chiamă stăteau toloniţi ca dulăii, boerii
— Glück auf! — răspunseră or pe ai casei, spre noi. bătrâni, alde conu Tache, Vergu şi
tacii, în cor. O umbră apare în dreptul zăvo Năstăsoiu...
rului, şi un câine mare şi lăţos, se Mi-am venit în fire, şi am între
luptă în omăt şi latră. N’am stat bat sfios:
MAGII mult la tocmeală. Porţile s’au des — A fost casă de boeri? Se cu
chis, şi caii înotând prin valurile noaşte!...
CONSTANTIN GORAN
albe au mers înainte. Mihaiu dormea. Vâlvătaia şj obo
Un bătrân voinic, ne-a dat tot seala îl doborîse. Am rezemat capul
Trei magi aprinşi de o chemare ajutorul. Am rânduit caii într’un de podul palmei şi priveam când
Cu ochii duşi în nesfârşit — grajd pustiu, lung şi întunecos, şi spre vatra cu jeratic, când spre
Plutesc pe drumul înflorit candela care pâlpâia în colţ. Graiul
De steaua care-i poartă 'n zare... am trecut prin coridorul larg, spre
casa mare în care veghea lumina potolit, al bătrânului, tălmăcea îna
...Şi-aşa cum trec cântând în cor din ceardac, bătrânul voinic şi câi inte.
Par nişte orbi care se'ndreaptă, nele lăţos. — Gemeau antalele cu vin de
Spre ţara năzuinţii lor Un şir întreg de camere, cu miros Nicoreşti, şi hambarele cu belşugul
Unde Lumina îi aşteaptă... de mormânt şi pustiu. câmpului. Nimeni nu cuteza să taie
Călătoresc cântând în cor... — Opriţi-vă... Mergem încet. Ţi- calea poştalionului, pe drumul des
ŞFn mâini cu-aprinsele făclii — pre vad.
Mânaţi de-o veşnică chemare... neţi-vă răsuflarea... încet... Şi surugiul, pocnea de răsuna
Ne-au încremenit şi mai mult
Par împietritele stafii sufletele îngheţate de viscol şi ne valea, şi acioaia înaintaşilor, cu
Ce-ascultă trâmbiţa în zare!
am dat seama că stăpânul se zângănitul ascuţit, ne târau pe toţi
odihneşte. în bătătură, unde aşteptam smeriţi
— Să nu şoptiţi... Încetişor... pe coconul Vergu... Om rupt din
LUI ISUS — Suntem găzduiţi fără voie? pieatră, fără lacrimi în ochi şi fără
CONSTANTIN GORAN Am simţ t mâna aspră a bătrâ surâs.
;
nului, şi încleştarea ei mi-a strâns — A fost boer de viţă?
.../sus! Isus! de-ai re'nvia acum fălcile. — Din neam, în neam. La bise
Cu pietre te-am strivi şi cu păcate; — Opreşte-ţi răsuflarea... încet... rica din Vladimireşti sunt ciopliţi,
Ni-am pângărit credinţile curate încetişor. Am prins cu mâna dreaptă, în lespede de piatră... şi cocoana
Şi rătăcim în noapte şi în fum... tovarăşul de drum şi m’am lăsat Argiriţa, sora postelnicului Năstă-
târât, prin coridorul ’întunecos. O sache’şi boerul Mişu, şi copchili-
Bătrânii magi demult au putrezit chiliuţă mică, ne-a cuprins în bra ţile cele mici şi duduca...
Şi nimeni nu mai pleacă spre cetate: ţele ei aburite cu miros de mu A pus urechia la pământ. Pe faţa
Bolnavi şi răi, cu buzele pătate, cegai. lui îmbujorată de vălvătaie, se ză
Sorbim paharul vieţii otrăvit. Intr’un colţ pâlpâia o candelă şi rea nedumerirea şi gânduri negre.
lumina ei slabă se juca în scăpă — N’ai auzit cântatul cocoşilor?
Ni-am stins din suflet orice vis... rări repezi, în umbra păreţilor. Pe — Nu. Am auzit doar hămăit de
Şi-aşa — cu frunţi întunecate, — o vatră, largă, care cuprindea jumă câine.
Bătrânii magi, demult, noi i-am ucis... tate din chilie, fumegau vreascuri. — De n’a cântat, bine. Putem
Şi nimeni nu mai pleacă spre cetate f Un aşternut dt paie, o ţoală şi un vorbi. Am copilărit aici, şi-am îm-
