Page 19 - 1924-23-24

% —XII. 1924 C O S I N Z E A N A Pag. 3l t

„Bea, boere, Năstasache DRUMUL DINTRE BRAZI...
„Bea, din ploşcă nu ofta... TEODOR MLRĂŞANU
„Bea din ploşcă câte un pic
„Azi eşti mare, mâne mic. Azi am trecut pe drumul dintre brazi
„ Viaţa-i fum şi fulg de nea Pe care paşii noştri-l începură
„Bea, boere, nu ofta... Şi stropi uşori din câte-o picătură
Şi boerii ciocneau şi făceau haz, Au prins încet să-mi lunecepe-obrazi.'
iar cobzarul ţanţoş adaoga:
„Duducuţa dintre văi Frumoşii brazi pe rând mă cunoscură
Cum ţi-a furat ochii tăi... De când îţi prinsem părul la grumazi—
— Şapte văi ş-un drum cotit Atunci... o, chipul zilelor de azi
l-a furat cin’m-a iubit.. L-am fi lovit cu vifore de ură...
„Aşa a fost! O bogăţie năruită,
un cuib de boieri risipit. Bătrânii
morţi şi copchilitele duse, prin Dar totuş, vezi! cu ochii’nvinşi de-o
lume“... [jale
Reîntors pe aici, c'o neînţeleasă grabă, Poeziile dlui Zaharia Bârsan
Din pridvor, am privit în largul In juru-mi mii de şoapte se' nfio ară —
câmpului alb. Satul se înşira pe Apariţia volumului de versuri al
coasta muchiei, şi casele cu creşte­ dlui Ziharia Bârsan constituie, fără
tele albe, stau îngropate până la Când fiecare fir de iarbă'n cale îndoială, evenimentul literar cel mai
brâu, în pulberea albă şi măruntă. Şi brazii toţi mă mustră şi mă'ntreabă de căpetenie la sfârşitul acestui an
Un car cu patru boi, abia îşi făcea De-un mândru vis ţesut odinioară! sărac în poezie. Am îndrăzni să
loc prin valurile de omăt. Am mul­ spunem, că Poeziile dlui .Zaharia
ţumit frumos bătrânului, care mi-a Bârsan ne scot la iveală, prinlcon-
şoptit din nou, să păstrez taina RUGĂ trast, o lipsă mai adâncă de care
conacului. Caii mergeau domol, în DEM G Â L M A N sufere inspiraţia noastră contempo­
voia lorş'a luiMihaiu. Nici o urmă. rană. Ne vom lămuri...
Simţiam oboseala din suflet şi o Aseară când m'am despărţit de tine, Nu ştim, dacă aţi băgat sau nu
dojană îmi certa, slăbiciunea ve­ Tot sufletul de tine mi-era plin, de seamă; dar au început să apară,
deniei din şoapte. Am crezut şi mai încât am plâns, — aşa ca din senin,— dela o vreme încoace, foarte mulţi
mult în puterea nevăzută a tainelor. De se uitau toţi oamenii la mine. poeţi români, unii cu frumoase în­
Conacul, se zărea, printre copacii suşiri intelectuale, alţii numai cu
poleiţi în argint, şi bogăţia lui de Şi-am rătăcit apoi până târziu, reale înclinări spre maimuţăreală,
altădată, o vedem împrăştiată, pe Cu tine'n ochi, pe buze şi în gând cari se numesc singuri cugetători.
întinsul ogoarelor, căzute în mâinel^ Hoinar de-alungul străzilor mergând, Departe de noi gândul criminal de
Milcovenilor. a pune sentineală la uşile Parna-
învăluit în umbre şi'n pustiu.
Viaţa conacului, s’a năruit. In sului. Aci întră cine vrea şi rămâne
locul lor, au răsărit colibele milco­ Eu ştiu că tu nu mă iubeşti acum cine poate... Cel puţin aceasta e
venilor muncitori, şi acnm în casa Şi poate-a mea nicicând tu n'ai să fii; formula cea mai nouă a artei de­
Vergului, nu mai trăeşte decât bă­ Eu ştiu că-s mai sărac în bucurii mocratice. Dar, îndrăsnim să stăm
trânul credincios, vedenia noaptei Ca ’florile crescute lângă drum miraţi în faţa ciudatului gol de sen­
şi amintirea frumoasă, a unor zile sibilitate cu care încearcă să ne
trăite în belşug şi dtsfătare... Şi totuşi, când târziu, cu tine'n gând obişnuiască mânuitorii mai recenţi
Intrăm în sat. O droaie de copii, M’am reîntors din nou lângă cămin ai versului. Totul se încheagă din
ne taie poteca. Un freamăt de bu­ Cu sufletul întreg de tine plin imag ni cu grije construite, de o în-
curie şi voie bună ne prinde dela Şi mai bogat în vise ca oricând, drăsneală rece, calculată. Scapără,
început calea, şi pe faţa lui Mihaiu pe ici pe colo, în aceste strofe jră-
se joacă mu'ţumirea sănătoasă şi Cu ochii duşi spre cea din urmă stea, muite în laborator, câteva idei mi­
caldă, a sufletului. Mâne dimineaţă, Eu m'am rugat adânc lui Dumnezeu nunate, te întâlneşti la câteo coti­
droaia de copii va ciripi voioasă, Ca tu, să mi fi şi azi şi mâini, mereu, tură de ritm cu o umbră fugară a
aproape de fereastra mea. Şi binele şi suferinţa mea... gândirei filozofice, te surprinde ori­
„Bună dimineaţa la Moş Ajun... ginalitatea unei comparaţii sau mă-
Am scăpat de pustiul conacului, estria unei metafore, dar ceeace ai
dori să ţi încânte mai mult tovăiăşia
şi de gândurile năzdrăvane ale bă­ cu poetul, lipseşte. Upseşte un ni­
trânului. Blestemul duducâi, hămăitul mica toată: sufletul.
cânelui, gemetele surde şi nevăzute, Poeţi de astăzi nu mai surt sen­
n’or mai găsi în sufletul meu adăpost. timentali, nu mai iubesc şi au uitat
Mi-a rămas în minte, doar cântecul: să fie sinceri. D. Zaharia Bârsan,
„Bea din ploscă, câte un pic, prin urmare, e un poet de altă dată.
„Azi eşti mare, mâine mic... Şi ne pare bine, cu atât mai mult,
1924 Decemvrie că ne iese în cale acum. Poeţii de

l Dacă doriţi zaha-