Page 20 - 1924-23-24
P. 20
Pag. 312 ------C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - ------------------------------ 25—XII. 1924 *
altă dată nu se învechesc nicicând. minând într’o apologie senină a firii şi să plâng m peste vraful de
Cei noui, adeseori, parcă se nasc suferinţei: frunze ’ngălbenite... Un singur lucru
bătrâni... de preţ de va rămâne în urmă, e
Aşa dar, Poeziile dl ui Z ah ari a Ce mândru sunt că tu, tu cea dintâi amara voluptate de a fi suferit.
Bârsan pornesc de-adreptul din ini M'ai învăţat ce i lacrima amară..
mă, pentru a ajunge tot acolo. Cân Ce mândru sunt, că'n sufletu-mi curat Le seul bien qui me reste au monde
tăreţul se ridică pe aripile versului, Prin tine mi a fost dat să ia fiinţă C’est d'avoir quelque fois pleuré...*)
ca să poată asculta ritmul curat al Sublima, marea, sfânta suferinţă 1
veşniciei: A celor ce trăiesc cu-adevărat... cum spune Alfred de Musset. Cu
poetul nopţilor, d. Zaharia Bârsan
... simt atunci, cum haina mea de Să nu uităm că d. Zaharia Bârsan se înrudeşte prin omeneasca sa
[humă e autorul Trandafirilor roşii, admi durere. Djpîl cum, stropul de humor
încet, încet alunecă pe mine rabilul poem închinat voluptăţii de amar pe care-1 pune în Cântecele
Alunecă, şi cade ca o spumă... a se jertfi. Aceasta ne pare să fie sale ne aminteşte de acele ale lui
culmea cea mai ’naltă de pe care Henric Heine. Dar mai cu seamă,
Mă simt uşor, curat; un vis de bine., priveşte poetul nostru înţelesul sup se cade să-l socotim pe d. Zaharia
Şi-aşa ţi-ascult cântarea ta cea sfântă rem al vieţii.Iubirea cuprinde'n sânul Bârsan ca pe unul din cei mai în
Şi'ngân şi eu ce cântecul îmi cântă... ei toate bucuriile şi toate' amără cântători trubaduri ai melancoliei :
ciunile. Deopotrivă de trecătoare.
In chipul acesta vorbeşte, poeziei, Să cântăm, deci, subt fereştile iubi Căci umbra i veşnic leagănul, în care
d. Zaharia Bârsan. Nici poezia dl ui telor noastre, şi să le ducem flori; Sfioşi, s'adună triştii visători
Zaharia Bârsan nu ne vorbeşte altfel, să stăm de vorbă cu luna, şi să rte Ca florile 'nfrăţite pe morminte.
nouă. E o revărsare încântătoare certăm cu razele care sărută prea
de simţire, bogată şi armonioasă, mult şuviţa blondă; să scormo Al. Hodoş
care se mlădie în căutarea unei nim de subt cenuşa timpului jera
forme desăvârşite; bucuriile trecute ticul îmbrăţişărilor apuse; să iubim *) Un singur bun mi-a rămas pe lume,
mai retrăiesc odată redeşteptate de- pe patul încărcat de petale tranda- Acela de-a fi plâns din când In când...
alungul versului înduioşat; suferinţa
de astăzi se îndulceşte în mărturi
sirea idealului de artă; avântul spre
frumuseţea eternă prinde puteri noui CRONICA DRAMATICĂ
în ecoul rimelor înflorite la sfârşit
de gând. Onoarea, dramă în 4 acte de H. Sudermann. — Plicul, co
Struna lirică tremură uneori uşoară, medie în 3 acte de Liviu Rebreanu. —Turneul Ion Brezeanu
sprintenă;
In grija sa de a-şi alcătui un re ridică familia sa însăş, care înţele
— „Şi visează? Lună bună, pertoriu cât mai ales, punând la gând altfel acest simţământ al
u
Ce visează ea spre zori? contribuţie literatura dramatică a onoarei, se mulţumeşte cu o satis
Luna râde şi'mi răspunde: tuturor vremurilor, Teatrul Naţional facţie numărată în bani. Şi Robert
*— „Lasă, nu mai şti, că mori! u s’a oprit pentru câteva seri ia un Heinecke trebuie să dea dreptate
succes german dela sfârşitul vea prietenului său, contele Trast, care-i
Alteori vibrează trist: cului trecut. Onoarea lui Sudermann făcuse din vreme teoria, că fiecare
trebuie să fi fost o frumoasă în- clasă socială are onoarea ei spe
S’a prăpădit potop de lacrimi drăsneală pela 1890. Astăzi, conflic cială, şi acela care evadează din
pe lumea asta dragă nouă tul ei pare naiv şi realismul ei nu lumea sa, pentru a-şi face drum în
Şi-atâţia fulgi curaţi murit-au mai e altceva decât o inutilă bru alta, greşeşte cumplit atunci când
pământul când l'au sărutat, talitate. Preferăm, fără ezitare, teatrul, se mai întoarce odată în mijlocul
Sau ridicat din nou în soare tot atât de moralizator, al france celor pe cari i-a părăsit, ca să le
atâţia strop curaţi de rouă zului Dumas fiul. Acolo sclipeşte aplice ideile morale culese din noua
Şi-atâtea cântece duioase cel puţin, din când în când, o vorbă sa existenţă.
s'au stins pierdute pe’nserat, de spirit şl se reflectă oarecare D. Sudermann are perfectă drep
Şi-tu te miri că stau pe gânduri discreţie. tate; are atât de multă dreptate în
visând alăturea de tine! Ce teză socială rezolvă Onoarea? cât ne convinge, dela actul al doi
Ştiu eu? Poate jelesc în taină Iată. Tânărul Robert Heinecke ridi lea, că nu era nevoie, pentru a de
atâtea frunze duse’n sbor, cat prin munca sa proprie din mij monstra aşa ceva, de o piesă, cam
Sau poate mă gândesc la vremea locul unei familii de lucrători săraci, plicticoasă, în patru acte lungi. In
când nu vor mai fi zări senine, se întoarce acasă după o îndelun terpretarea de care s’a bucurat O-
Când vei pleca şi tu departe gată lipsă. Robert Heinecke e un noarea pe scena Teatrului Naţional
urmând cărarea tuturor!... băiat foarte cum se cade, care a din Cluj, în majoritatea ei a accen
salvat dela ruină o intreprindere tuat defectele dramei, în loc să le
Iubirea poetului mai totdeauna e colonială a dlui Miihling şi vine corecteze. D. N. Dimitriu ar fi pu
tristă. Un aer de pură resemnare să-i predea socotetile. Aci îl aşteaptă tut să-i dea tânărului Robert Hein
nobilează însă cadrul elegiac al o noutate gravă. El află că sora sa, ecke o poleială de umanitate, pu
epilogului sentimental. Patimă, du Alma întreţine legături de dragoste nând convingere personală şi avânt
ioşie, scepticism, toată gama şi toate cu fiul patronului său. Indignat, se firesc în rolul său, cam declamato
capitolele eternei poveşti, se perindă, hotăreşte să apere onoarea terfelită rie. N'a făcut-o. D.mpotrivă, a scos
în haina estetică a sincerităţii, cul a familiei sale. Dar împotriva sa se la iveală, tot timpul, revolta con
