Page 4 - 1924-23-24
P. 4
Pag. 296 C O S I N Z E A N A 25—XII. 1924
Vederea generală a oraşului Constantinopol, vechea capitală a Turciei, părăsită astăzi cu desăvârşire, cu toată frumuseta
fără pereche a peisajelor sale şi cu toate farmecele Bosforului.
de ghieţari colosali, cari nu se era prins fără scăpare în mijlocul turi repetate fu spart în mai multe
opresc niciodată şi cari sunt răs sloiurilor de ghiaţâ, care se înche locuri. Apa ameninţa să cuptindă
pândiţi spre largul mării pe o în gaseră în jurul vaporului, alcătuind puntea, aşa că, din clipa aceea,
tindere de 200—300 chilometri. o banchiza uriaşă. In acelaş timp, pumpele fură nevoite să funcţioneze
Pentru a ajunge la posturile de subt apăsarea curentului maritim zi şi noapte, pentru a menţinea va
vânătoare şi pentru a se reîntoarce care stăpâneşte de-alungul coastei, porul la suprafaţă. Ech pajul trăia
înapoi în Danemarca, corăbiile sunt vaporul începe să fie târât spre Sud, ceasuri de adevărată spaimă, lup-
nevoite să-şi taie de două ori un dimpreună cu înspăimântătorul zid tându-se împotriva primejdiei de a
drum de-a curmezişul acestor ză plutitor în care fusese făcut prizonier. fi înghiţit subt sloiuri. Timp de trei
gazuri plutitoare. Vă puteţi închipui Călătoria pe apă a unei asemenea zile a durat acest atac apocaliptic,
câte riscuri sunt legate de o ase banchize nu se petrece atât de timp de trei zile bravii Danezi ţi
menea întreprindere... simplu cum ar fi înclinaţi să creadă nură piept cu monştrii de ghiaţă,
cei optimişti. Fie din cauza vântu cari se rostogoleau asupra coajei
rilor cari suflă în direcţie potrivnică, de nucă unde ei fuseră făcuţi pri
Anul trecut, vaporul leddy, în fie din pricina că se opresc în col zonieri. Ridicat acum de-asupra
sărcinat să viziteze posturile daneze, ţul unei insule sau vreunui vârf banchizei, leddy se clatină atât de
după ce-şi îndeplini misiunea cu ieşit din mare, banchiza se opreşte tare, subt bătaia vântului, încât ame
care fusese însărcinat, părăsea la pe loc, ori îşi încetinează mersul; ninţă să fie doborât dintr’o clipă
9 August insula Sabinelor, pe coasta sloiurile de ghiaţă continuă însă să într'alta. Oamenii se aşteaptă în
orientală a Groenlandei, pornind să sosească din ur.nă cu o putere care fiecare moment să fie aruncaţi de-a
înfrunte pericolul banchizei, şi să-şi nu cunoaşte piedică, şi astfel se supra sloiului pustiu de ghiaţă.
facă drum spre Danemarca, leddy petrec ciocniri teribile între fan Întreaga lună a lui Septembre
era o geoletâ de 150 tone, cu mo tasticele blocuri rătăcitoare, unele trecu astfel, în sforţări disperate
tor. Vasul număra un echipaj de cari nu mai vor să înainteze, altele împotriva morţii şi în îngrijorări
21 oameni, printre cari şi d. Kai cari dau buzna peste celelalte. In fără speranţă. Începutul lui Octom
R. Dahl, redactor ia ziarul Berlingske frământarea aceasta nebună, spăr brie se arată totatât de neliniştit.
lidende din Copenhaga, autorul fo turi de ghiaţă se desfac, încalecă In primele zile, un uragan isbucni,
tografiilor pe cari le reproducem unele peste altele, se zdrobesc în cu o furie nestăpânită; subt bătaia
aici şi al unei emoţionante pove ţăndări nenumărate, în vreme ce, lui, sloiurile începură din nou să
stiri a sbuciumatei călătorii, pe care ici şi colo, se desfac ochiuri spu apese marginile vaporului nenoro-
am folosit-o şi noi în acest articol. moase de apă, acoperite cât ai cos, isbindu-1 de toate părţile. In-
Câteva ceasuri după ce ridicase clipi din ochi cu o violenţă în curând, cârma se rupse, în vreme
ancora, expediţia se găsi, spre ne spăimântătoare de o altă avalanşă ce, printr’o spărtura a vaporului,
norocul ei, în faţa unor pânze de a gheţurilor polare... Intr’un cu torente de apă se năpustiră asupra
ghiaţâ din ce în ce mai compacte. vânt, toată întinderea deşertului în punţii. Teddy nu mai era decât ruină,
Căpitanul vasului încerca să-şi caute gheţat pare o pradă în ghiarele unui ameninţând să se scufunde de în
un loc de trecere, dar toate sfor cutremur grozav. dată ce sloiurile cari îl ţin deasupra
ţările sale şi ale oamenii jr săi ră Acest cutremur începu imediat se vor despărţi.
maseră zadarnice. Din nicio parte ce Danezii fură sechestraţi în mij La 8 Octombrie echipajul se ho
nu se deschidea nicio ieşire spre locul banchizei, cu o violenţă ne tărî să părăsească vaporul. Hotă
marea liberă. La 21 August, după obişnuită. Blocuri compacte veneau rârea nu era legată de nicio nă
douăsprezece zile de muncă încor să lovească mereu în pântecul va- dejde, dar nu se putea altfel, leddy
dată şi supra omenească, echipajul pcrului, care, suferind atâtea lovi era pierdut pentru totdeauna, ire*