Page 7 - 1924-23-24
P. 7

»

  r  25—XII. 1924--------------------------------  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 299

   şi uitătura amarnică de supraveghe­
   tor  a  lui  Iordan.  Pe  vr’o  câţiva  îi
   trase  binişor  de  urechi.  Copiii  pă­
   rea  că  nu  simţiră  nimic,  nici  alţii
   nu  se  înfricoşară,  şi  şoptitul  îngri­
   jorat urma mai departe.
     Iordan,  prins  fără  voe  de  îngri­
   jorarea  lor,  uimit  că  nu  poate  face
   rânduială  ca  alte  dăţi,  se  opri  între
   bănci şi întrebă :
     —  Dar  bine!  Ce-i  cu  voi?  Ce
   tot şoptiţi acolo?
     Ioniţâ  ’dintr'a  patra,  băeţaşul  cel
   inimos alui nenea Nicodim, răspunse
   în numele tuturor:
     —  „Bădiţă  Iordan,  ne  temem  să
   nu fi păţit ceva Domni»'“. Atât răs­
   puns  fu  de-ajuns  pentruca  Iordan
   să  se  tulbure  şi  el.  Cu  însărcina­
   rea  ce  i  o  dase  preotul  el  nu  se
   putu gândi până acum la dascălul.
     —  Aveţi  dreptate,  zise  el.  „Pen­
   tru ce nu va fi venit azi la şcoală?
     —  Poate-i bolnav!
     —  Poate s’a dus la târg!
     —  Ştiţi  ce?  zise  Iordan.  „Voi
   rămâneţi  în  linişte.  Eu  mă  reped
   până la Dumnealui acasă“.
     Nu  locuia  departe  de  şcoală.  D„r
   Iordan  nu  făcu  drumul  jumătate  şi
   se'ntâlni  cu  tuşa  Stana,  bătrânica
   ce  îngrijea  de  casa  lui  Mărunţelu.
   Venia  cu  paşi  largi,  cu  capul  frânt
   în  piept,  răpusă  de-o  durere  mare.
   Bătrâna  dădu  să  treacă  pe  lângă
   Iordan,  fără  să-I  bage  de  seamă.
   Inima  băiatului  se  făcu  cât  un  pu­
   rice. Abia. putu să întrebe:
     —  Doar’nu  va  fi  murit  Domnu?
   El  se  gândi  repede  că  venise  pre­
   otul  în  locul  lui,  că  îi  lăsase  grab­
   nic  singuri,  iar  dacă  i-a  întrebat
   şi  părintele  de  dascălul,  a  făcut,
   de  sigur,  pentru  a  nu  le  spune  o
   veste  aşa  de  rea  pe  neaşteptate.
   Iordan era mărişor şi se ştia gândi.
     Tuşa Stana era cam surdă, şi cum
   nu  înţelesese  bine  vorbele  lui  Ior­
   dan,  trăsări  şi  se  opri  din  mers.  Ea
   plecase  tocmai  la  şcoală  să  vadă
   nu  va  da  de  Mărunţelu  acolo.  Mai
   fusese  de  azi  dimineaţă  de  zece
   ori  până  Ia  gardul  şcolii,  fără  s’o
   ştie  copiii,  dar  cum  îi  văzu  aprinşi    Statuia M. S. Regelui Ferdinand, desvelită in Oradea Mare.
   la  joc  în  curtea  şcolii,  se  întorsese
   de-atâteaori  tjt  mai  desnădăjduită,
   tropotindu-şi  cizmele  grele  pe  dru­  piatra  seacă.  Par’că  l'a’  ngh  ţit  pă­  miezul  nopţii.  Apoi  l’am  căutat  la
                                                                                                          #
   mul uscat.                          mântul: Mărunţelu nicăiri.          părintele. Ai popii se culcaseră. L’am
     —  Sfântă  maică  Precistă  !  Nu-i   Iordan  se  gândi  de-odată  că  lu­  căutat  prin  toate  crâşmele,  —  se
   şi  nu-i!  Zise  ea  c’un  glas  şuerător  crul  acesta  nu  ar  fi  de  loc  greu  pe   mai  încurca  el  câte-odată  pe-aci,
   din  adâncul  pieptului.  „A  fost  şi   cât  era  de  puţintel  la  trupDumnia-  aşa  la  zile  mari  —  nime  nu-1  vă­
   părintele la noi.                  lui.  Şi  se  înfioră  din  creştet  până  zuse de Duminecă dimineaţa de când
     —  E  bolnav?“  întrebă  Iordan  ’n tălpi la aşa închipuire.          eşise  dela  biserică.  Adevărat  e  că
   mai liniştit.                        —  I)e  când  n’a  mai  dat  pe-acasă   de-atunci  nici  n'o  mai  eşit  prin  sat,
     —  Nu  ştiu,-  săraca  de  mine!  tuşă Stano?                        până  de  către  seară,  când  se  vede
                                                                                          T
   Bolnav  va  fi  de  nu  mai  vine  acasă.   —  De-asară!  suspină  bătrânica.   că  i-a  fost  scris să  se  ducă  să  nu
   De  aseară  îl  caut  şi’n  pământ  şi’n  ,L’am  aşteptat  cu  cina  până  după  se mai întoarcă“.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12