Page 10 - 1925-01
P. 10

Pag. 10  ----- -------------------------- —    C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    —  —             15-1. 1925

              rglui  7~.  un  plic  umed,  pe  care  l-a   Directorul  se  apleacă,  ridică  puţin         COLŢUL VESEL
              ariiftcât  în  antreu  nu  se  ştie  cine  şi   şapca  Ce  acopere  faţa  mortului:  o
              care  cu  slove  tremurate  purta  nu­  ridică  ’ncet  şi  nici  nu-i  descopere  O ÎNCERCARE
              mele  ei  precedat  de  acela  de  dom­  toată  faţa,  căci  deodată  tresare  şi
              nişoară.  Lill  şovâeşte  mai  întâi,  dar  aruncă  speriat  şapca  înapoi.  —  Se  DE SINUCIDERE
              pe,  urmă  i-a  plicul  şi  cu  un  zâmbet  uită  la  el,  strânge  iarăşi  din  fălci
              uitat  într’un  colţ  de   buze,  întră  în   şi nu-i vine să creadă.    SAU: REVOLVERUL MISTERIOS
                                 :
              odaia^i.                              De  sub  vesta  mortului  ese un  colţ   Marele  romancier,  poet  şi  autor
                Pe  foile  groase  ale  unui.roman   de  mătasă  albastră.  Directorul  se   dramatic  Ilarie  Otavă  se  găsea  în
              franţuzesc  zace  un  .  cuţit  de  argint  apleacă  şi  trage  de  ea,  dar  şalul   odaia  lui  de  lucru,  unde  tocmai
              cu figuri. antice> pe mâner. 11 ia de   nu  ştiu  cum-nu  voia  să  vie...  Atu­  şlefuia  ultimele  rime  ale  unui  so­
              acolo şi cu mâna uşurică sfâsie pli­  nci  directorul  descheie  câţiva  na­  net  simbolist,  când  servitoarea  îi
               cul  şi  începe  să  :  cetească,  Lili;  se  sturi şi scoate şalul cu putere.  aduse  o  carte  de  vizită;  „Demetru
               face  deodată  aibă  ca:  peretele  şi  ca   — Hm... canaliile! —Drepturi ştiu   Demetrescu, publicist“.
               o.  căprioară  rănită  fuge  spre  odaia   să pretinză, dar de furat fură!...  —  E  un  domn,  care  vrea  să  vă
               tăticului  cu  scrisoarea  apăsată  de   Se  duse  apoi  în  casă,  să  vază  ce   vorbească,  explică  (în  mod  inutil)
               obrăjorul  ei  palid.  Şi  nu  trece  un   îi  cu  LUI.  Intră  încet  în  odăiţa  ei   servitorul.
               sfert  de  ceas,  când  pe  şoseaua  plină  şi  cu  băgare  de  seamă.  Dar  Lili  e   Ilarie  Otavă  se  întrebă  în  sinea
               de  noroi,  o  trupă  de  călăraşi  se  a-  în  picioare  şi  la  vederea  tăticului   lui,  ce  putea  să  aibă  cu  el  acest
               propie în goana calului, de uzină.  se  bucură.  Zăreşte  şalul  cel  albastru   conf  ate,  al  cărui  nume  îl  auzea
                 In  noaptea  $ceea  în  vila  directo­  şi bate din pălmi de mirare.  pentru  întâia  oară.  Se  hotărî  totuş,
               rului nu dormi nimeni.                —  Vai  şi  cât  l’am  căutat!  Unde   să-l primească.
                 Iii salon Lili serveşte cafelele tur­  l-ai găsit tăticule?...          Un  tânăr  înalt  şi  palid  îşi  făcu
               ceşti  tăticului  şi  la  doi  ofiţeri  veniţi   Afară  crapă  de  ziuă.  Văzduhul  e   apariţia  în  pragul  uşii  ;  era  îmbră­
               cu  călăraşii.  Vorbe  goale,  să  treacă  cenuşiu, şi plouă ne’ncetat...  cat  întrio  redingotă  de  o  culoare
               vremea.  In  streşină  ploaia  curge  în                                nehotărâtă  şi  purta  o  pereche  de
               sunetul  neschimbat al  tinichelei.  Tă-   Noapte                       ghete  (numai  una)  niţel  cam  prea
               ticu  îi  spune  ceva  Lilichii  şi  Lili                               largi  pentru  picioarele  titularului
               deschide  pianul  şi  începe  ceva  de   Volbură Poiană                 lor.  Dar,  subt  braţ  ducea  o  geantă
               Grleg  Cei  trei  ascultă  duşi  cânte­  Din cer în apă                 voluminoasă,  pe  care  o  aşeză  pe
               cul ce sună a lene şi înăbuşit      Luna se *ngroapă                    genunchi,  după  ce  Ilarie  Otavă  îi
                 Directorului  i-se  pare  dintr’odată                                 făcu semn să stea.
               că  aude  ceva.  Se  duce  la  fereastră,   Noaptea târziu                —  Ce  doreşti,  domnul  meu?  îl
               se  uită  prin  perdele  şi  face  grăbit  Lin legănată                 întrebă  marele  romancier,  poet  şi
               im  semn  ofiţerilor.  Lili  s’a  speriat;  in fund s'arată             autor dramatic, dornic să isprăvească
               se întoarce dela pian şi vede ofiţerii   Ca focul viu.                  mai de grabă această întrevedere.
               eşind  în  grabă  pe  uşe.  Simte  apoi                                    Această  întrebare,  foarte  banală
               că  o  apasă  ceva  ia  tâmple,  se  în­  Şi-o  nnotătoare               dealtfel, făcu pe d. Demetru Deme­
                                                        1
               tunecă  şi  abia  mai  poate  spune:   Prinzând să sboare                trescu  să-şi  mai  vie  par’că  puţ  n
               „Papa!...“ căci 'pe urmă nu mai ştie                                     în  fire.  Îşi  trecu  mâna  peste  ochi,
               de sine..;'                         Din păpuriş,                         scoase  un  oftat  din  adânc,  apoi
                 ... ■' *
                 • . " .V •    t **;         ' .   Întunecată                           reuşi să spună :
                  .. * *
                                                   I aruncă-o pată                        —  Dacă  mi-am  îngăduit,  iubite
                  Când  se  trezi  se  frecă  pe  ochi  ca   Pe furiş.                 maestre,  să  mă  înfăţişez  aci,  am
               după  un  somn  lung.  Miss  EUen  era                                  făcut-o  mai  întâi  pentrucă  am  auzit
               lângă  dânsa  şi  o  întieba  dacă  nu-i                                 cu câtă bunăvoinţă priveşti totdeauna
               trebde  o  compresă  rece.  Lili  îşi  a-   TOAMNĂ                       suferinţele  omeneşti.  Opera  dumi-
               duceş; aminte; repede se scoală şi se   G. hEDELEA                       tale  de  altfel,  trădează  ea  însăşi  un
               uită  speriată în jurul ei. Miss îi ne­                                  suflet  ales,  care  nu  poate  rămâne
               tezeşte  părul  ce-î  căzuse  în  câteva   Frunza cade din salcâmi       nepăsător  în  faţa  mizeriei.  Împre­
               şuviţă  pe  frunte  şi  o  linişteşte.  Nu   îmbrăcând cărarea,         jurarea  grea  în  care  mă  găsesc,
               s’a  întâmplat  nimica:  adică  ce  a   Berzele se duc în şir            împrejurarea care...
               fost a trecut şi acu totul e liniştit.  Cenuşie-i zarea.                   Vizitatorul  se  pregătea,  fireşte,
                                                                                        să-şi  spună  lunga  poveste  a  neno­
                                                   In crâng; flori le-au murit,
                                                      Paseri nu mai cântă,              rocirilor  sale,  —  povestea  redingo­
                                                    Plutesc neguri peste vă/            tei  de,  culoare  îndoelnică  şi  a  ghe­
                  Directorul  eşise  în  răstimp  din   Mântui se frământă...           telor  prea  largi,  de  aceea  gazda
                casă.  Tumultul  de  afară  se  risipise,                               găsi nimerit să se scoale, protestând :
                slavă 'Domnului! Că putea să se ’n-   In picuri reci, pe geamuri lin      —  lartă-mă,  scumpul  meu  domn,
                tâmple mai rău...                     Ploaia se prelinge,               dar  vremea  mea  e  măsurată,  o  afa­
                  Soldaţii  aduseră  sub  veranda  de   Nu e soare... nici senin        cere grabnică...
                sticlă  â  casei  corpul  unui  muncitor.   Cerul parcă plânge...         —  Trebuie  să  mă  asculţi,  răs­
                Directorul  se  uită  Ia  el  cu  fălcile                               punse  tânărul  palid,  aruncându-i  o
                strânse.                           Nici chiar stele nu mai sânt         privire  stăruitoare,  ca  un  ordin  de
                  —  Noi  n’am  tras  în  nimeni,  .  de   4  Nici cântări pe vale,     a se aşeza la loc.
                ce  l-o  fi  omorât?  Că  era  d’ai  lor..,   Totul pare ’nvăluit         Ceeace  Ilarie  Otavă,  cam  plicti­
                zice soldatul pus de gardă.           Inţr'o neagră jale...,           sit, făcu. Celalalt reîncepu ;
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15