Page 2 - 1925-01
P. 2

IN PRAGUL UNUI AN NOU

                                                            DE ALEXANDRU HODCS

                            .âruieşte  încă,  în  mi-  pretindem  viitorului  o  mulţime  aceiŞtâ  ciudată  şi  nerăbdătoare
                           nostru,  o  umbră  din  bu-  de  satisfacţii,  pe  cari  nu  ne  trufi«»  care  ridică  pretutindeni
                         obicei  creştinesc,  care  e  gândim  totdeauna  dacă  le  me­     ascu’ţte suliţi, glasuri de osândă
                      îla  de  a  încheia  cu  prilejul  rităm  pe  de-a’ntregul,  aşa  cum  împotn  *  soartei  care  nu  ne
                      cărui  an  nou  unele  socoteli  ni-le  dorim  noi  înşine.  Aşa  cum  dă  din  -estul  belşug  ceeace,
                                                                                                     2
                     ;  conştiinţă  cu  noi  înşi-ne,  veghiăm  între  două  nesfârşituri   fireşte,  a °i  dreptul  să  cerem
                     dăugând  la  capătul  lor  cuve­  în  zilele  de  mare  prazn.c,  ne  dela ea?
                    nitele  făgădueli  sufleteşti  pen­  cercetăm  tot  mai  puţin  con­      Iată,  depila,  ce  zice  un
                    tru*  zilele  cari  încep  să  se  de­  ştiinţa  şi  râvnim  tot  mai  mult  tânăr  luptăft  politic  dela  noi,
                    şire  mai  departe...  Omenirea  la  bunurile  pământeşti.  Pocăinţa  întrebat  de  către  of  oaie  coti­
                    trăieşte,  delà  începutul  veacu­  e  tot  mai  rară,  petiţiile  către  diană dela Bucureşt;
                    rilor,  cu  această  minciună  mân­  Providenţă  sunt  tot  mai  stă­     „Cristosul care altăctă venise
                    gâietoare,  că  timpurile  cari  vor  ruitoare...                       pentru bucuria celor s.aci, pen­
                    veni  trebue  să  fie  mai  bune,    .  Am  răsfoit,  deunăzi,  din  nou,  tru  afirmarea  adevărul.,  pentru
                    mult  mai  bune,  decât  cele  cari  gazetele  de  Sărbători.  Cu  toate  triumful  dreptăţii  celor  *»jli  şi
                    s’au  risipit  în  nesfârşit.  E  o  defectele  lor,  cari  sunt  de  cele  pentru  păstrarea  legii,  astăzs'a
                    iluzie  care  va  muri  odată  cu  mai  multeori  ale  noastre,  gaze­  retras  cu  desăvârş re  din  mijlo­
                                                                                                              :
                    noi.  Trecutul  e  un  bilanţ  fără  tele  oglindesc  preocupările  mo­  cul  nostru,  el  nu  mai  însem­
                    surprize.  Nădejdile  noastre,  toate  rale  ale  unei  societăţi.  Sau  cel  nează  decât  cruce,  în  faţa  că­
                    le plasăm asupra viitorului...      puţin,  societ  tea  îngăduie  să  reia  se  oftează  şi  se  varsă  la­
                      Dar,  între  cele  două  feţe  în­  fie  oglindită  aşa  cum  o  arată  crimi“. Cutezătoare cuvinte, des­
                    tunecate  ale  aceleiaşi  taine  de  gazetele...  Câteva  dintre  ele  au  pre  cari,  noi  nici  nu  voim  să
                    nepătruns,  inima  noastră,  de  avut,  anul  acesta,  o  idee  inge­   ştim,  dacă  sunt  sau  nu  îndrep­
                    aproape  două  mii  de  ani  în­    nioasă,  cerând  diferiţilor  băr­  tăţite,  şi  cari  arată  până  unde
                    coace,  de  când  s’a  revărsat  în  baţi  reprezentativi  ai  României,  am  ajuns  să  nesocotim  îndem-
                    lume  dumnezeiasca  învăţătură  să-şl  mărturisească-dorinţele  lor  -nurile  creştineşti.  Mult  mai  în-
                    a  iubirei  de  oameni,  încearcă  pentru  anul  care  vine.  Le-am  ţelepţeşte  am  gândi,  dacă  ne-am
                    să  deosebească  rostul  eternităţii.  cetit  pe  toate,  —  mărturisesc  că  hotărî,  mai  nainte  de  a  ble­
                    Numai  înţelepciunea  de  o  zi  a  cele  mai  multe  erau  de  o  tristă,  stema,  mai  minte  de  a  cârti
                    păgânităţii  a  putut  să  poetizeze  descurajatoare  banalitate,  —  şi  împotriva  destinului  nostru,  mai
                    acel  carpe  diem  al  omului,  care  am  preţuit  încă  odată  cum  cutare  nainte  de  a  ne  încărca  sufletul
                    neîncrezător  în  ceasul  care  ur­  ilustru  om  de  stat  nu  doreşte  cu  amărăciune,  să  coborîm  o
                    mează,  stoarce  cu  lăcomie  plă­  altceva,  pentrn  mântuirea  su­    rază  de  adevăr  în  propriile  noa­
                    cerea clipei de faţă. Frica noastră  fletului  românesc,  decât  să  nu  stre  păcate,  pentru  a  vedea,
                    de  Dumnezeu  ne  strecoară  în  se  mai  fure  urna  în  alegeri,  dacă  nu  cumva  răul  de  care
                    suflet  o  altă  morală  ;  aceea  a  cum  un  altul  nu  cere  decât  suferim  nu  porneşte  tocmai  de
                    unei  împăcări  spirituale  cu  pu­  ceva  mai  multă  minte  partidelor  acolo  de  unde  nici  nu  ne  gân­
                    terile nepătrunse. Credinţa părin­  din  opoziţie,  şi  cum  al  treilea,  dim.  Vom  vedea  poate,  ca  la
                    ţilor  noştri  nu  ne-ar  îngădui,  fără  nici  o  intenţie  de  linguşire,  o  străfulgerare  de  lumină,  aşa
                    deci,  să  cerem  zilei  de  mâine  fireşte,  se  roagă  la  cer,  mai  cum  stăm  să  ne  judecăm  între
                    darurile  pe  cari  purtarea  noastră  presus  de  orice,  pentru  sănă­  trecut  şi  viitor,  că  ne-am  de­
                    de ieri le-ar pângări.              tatea  cutărui  atotputernic  al  stă-  prins  să  fim  prea  severi  cu  al­
                       Aşa  ne-am  obişnuit  până  pânirei.  N'am  întâlnit  un  singur  ţii,  şi  prea  îngăduitori  cu  noi,
                    acum,  să  simţim  de-asupra  ca­   cuvânt  de  recunoaştere  a  pro­   că  trăim  în  prea  multă  lăco­
                    petelor  noastre,  la  fiecare  sfâr­  priilor  noastre  greşuri.  N’am  mie  de  bunuri  pământeşti,  că
                    şit  de  an,  cumpăna  nevăzută  a  văzut  înălţându-se  .  de  nicăeri  suntem  prea  nerecunoscători  cu
                    lucrurilor  ce-am  săvârşit.  Vre-  cinstita  smerenie,  cu  care,  altă­  întâmplarea  care  ne-a  întruchi­
                    mile  pe  cari  le  trăim,  însă,  vor  dată,  oamenii  obişnuiau  să  ceară  pat  un  vis  de  o  mie  de  ani,
                    să  ştie  tot  mai  puţin  despre  iertare  acelora  faţă  de  care  şi,  mai  ales,  că  am  îngrămădit
                    căile  adevărate  cari  duc  spre  greşiseră  dealungul  celor  cinci­  atâta  nevoie  de  iertare  asupra
                    mulţumirea  cugetului.  Ne-am  zeci  şi  două  de  săptămâni.  De  noastră,  încât  am  uitat  să  ui­
                    învăţat, încetul cu încetul, să     unde vom fi luat noi, astăzi,       tăm greşiţilor noştri...
   1   2   3   4   5   6   7