Page 9 - 1925-01
P. 9

15-1. 1925                                   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                          Pa* 9


      ceeaşi  clipă,  pe  şoseaua cenuşie, un   Lângă  căpătâiul  de  sicriu,  lancu   pate  una  tângă  alfa.  In  jurul  lor
      automobil  sbura  pe  lângă  lancu,   stătea  cu  privirea  înţepenită  pe  mu­  se  făcu  Îmbulzeală  şi  privirile  lu­
      împroşi  ându-1  de  sus  până  jo6  cu  cul  de  lumânare  ce  şe  topea  văzând  necau  când  pe  sicriile  puse  pe  pă­
      pete£mar£de  noroi,  lancu  recunos­  cu  o,hii.  Pe  linţoliul  presărat  cu   mânt,  când  pe  gropile  de  alături,
      cuse  părul  castaniu,  din  care  vântul  flori  de  toamnă,  maica  îşi  bocea  cu   unde  huma  căsca  două  guri  de­
      răscolea  şuviţe  de  mătase.  Se  opri   părul despletit copi ul.   ,  odată.           i
      cu  privirea  ţintuită  spre  maşina  ce   La  unul  din  colţurile  înfipte  în   Nu  mai  plânge  nimeni.  Nu  mai
      se  perdea“din  ce  în  ce  şi  ca  gonit  noroi,  două  coroane  de  crizanteme   era  jale.  Un  foc  cş  pâlpâia  înăbuşit,
      de  o  putere  nevăzută  se  ’ntoarse  în   zăceau  sfâşiate,  cu  florile  înecate  în   uscase lăcrămlle.
      grabă  pe  poteca  pe  care  venise  şi   mocirlă.  Printre  ele eşeau  bucăţi în­  Pe  una  din  movilele  de  pământ
      care  scurta  drumul  şoselei  ca  o  colăcite  de  ipanglică,  pe  care  de  le-   proaspăt,  un  steag  roşu  era  înfipt
      coardă  ce  leagă  cele  două  capete   ar  fi  curăţit  cineva,  ar  fi  putut  ceti:  cu  putere.  Sub  creţele  lui  fâlfăinde,
      ale arcului.                        „Regrete  eterne“  şi  numele  direc­  un om cu glasul puternic rostea cu­
        Pe  lancu  îl  străbâteau  gânduri   torului uzinei.                  vinte,  pe  care  plumbul  cerului  le
                                                          *
      rele. In închipuirea sa vedea maşina               * *                  înăbuşea  sub  greutatea  lui.  Munci­
      trecând  prin  mulţime,  —  oamenii                                     tor i se uitau Ia el şi cu priviri stic­
      ce  se  ’ngrămădeau  cu  pumnii  ridi­  Ziua  dădea  spre  asf  nţit  Spre  loase  urmăreau  fiece  mişcare  a  sa,
      caţi, maşina ce înainta tot mai greu;  miazănoapte,  zările mânau norii grei   braţele  ’ntinse  spre  groapă,  pumnul
      se  opreşte,  —  muncitorii  o  'ncon-  de  ploaie,  încet  ca  pe  o  turmă  de  ridicat spre cer.
      joară,... dar în clipa aceea îşi aminti   vite.  Câte  o  boare  rece,  ca  picată   începu  sâ  plouă.  Mai  întâi  pică
      şi  casele  cu  steagurile  negre'ce'fâl-   din  nori,  se  lasă  'n  răstimpuri  pe   un strop, apoi mai multe, până când
      făiau  d’asupra  mulţimii;  —  şi  ceva  pământ,  încreţind  faţa  băltoacelor,   bătaia  leneşă  a  apei  răspândi  un
      ciudat  îl  opri  pe  lancu  din  drumul   de  părea  că  vor  să  pornească  din   fâşăit uşor pe pământ.
      său.  Par’  că-1  ameninţa  cineva.  —  albii.                            Şi  omul  cu  glasul  puternic  sfârşi
      Nu  era  neam  de  .lipitoare“  acolo,   Pe  şoseaua  ce  ducea  spre  cimitir,   vorba.
      pe  care  toată  fabrica  îl  ura  acum   un  şir  lung  de  oameni  înainta  în­  ...Patronul  vostru  v’a  scăpat  de
      ca  pe  un  ucigaş?  —  Şi  în  inima   cet.  Ici  colo  câte  un  steag  roşu  se   două  griji!  —  Să-i  fiţi  recunoscă­
      lui  lancu  se  încolăcea  un  nod  ce*l   legăna  printre  muncitorii  care  ur­  tori !...
      chinuia  tot  mai  tare,  ce-1  apăsa  tot  mau  descoperiţi  sicriile  purtate  pe
      mai  greu:...  voi  să-şi  urmeze  dru­  umeri. De nicâeri nici o vorbă.  Ş’apoi  sicriile  se  cufundau  încet
      mul  şi  să  ducă  şalul  acolo  unde   Văsduhul  îşi  schimba  feţele.  A-   în  pământ.  Cineva  boceâ  în  surdină:
      trebuia,  —  dar  tot  nu-iveni  să  por­  buri  plumburii  întunecau  când  lu­  de  jur  împrejur  muncitorii  stăteau
      nească.  Şi  ca  un  smintit  se  clătină   mina  zilei,  poleind  pământul  cu  o   cu  capetele aplecate,  muţi şi înmăr­
      în  toate  părţile  muşcându-şi  buzele   burniţă  cât  un  praf;  când  printre   muriţi.  Deasupra  «lor  nourii  se  lă­
      până  la  sânge:  lancu  simţi  că  nu   sdrenţe  de  nori  apărea  un  strop  de   sau tot mai jos şi ploua înainte.
      mai  e  stăpân  pe  sine  şi  că  în  clipe   albastru,  de  unde  soarele  îşi  arunca   Steagurile  se  ’nmuiară  şi  apa  pi­
      grele se înmoae şi inima de fer...  lumina  ca  trasă  pe  un  fir.  Pe  sârme   cură  din  ele  în  stropi  roşii,  ca  de
        ..  Ce-i  pasă  acum  de  patron!  Era   de  telegraf,  vrăbii  umflate  se  scu­  sânge.  *
      fata  lui  cu  ochii  albaştrii,  cu  părul   turau  de  apă.  Apoi  se  întuneca  ia­  ' * *
      de mătase!...                                                                            I              t 1
                                          răşi şi vântul suflă şi mai. rece.    Pela 11 noaptea; plouă încă de-
        Şi  pe  poteca  de  lut  lancu  fugea   împrăştiaţi printre morminte, mun­  abinelea.
      într’o răsuflare...                 citorii  se  mişcau  ocolind  movilele   Pe  scara  acoperită  de  un  covor
        Când  ajunse  acolo,  străbătu  mul­  cu  crucile  strâmbe.  —  La  capă­  moale,  servitorul|predă|domnişoarei
      ţimea  şi  se  opri  brusc  în  mijlocul   tul  cimitirului  două  gropi  erau  să­  Lili  —  aşa  se  numea  fata  directo-
      drumului  privind  speriat  şoseaua  de
      amândouă  părţile.  Totul  era  în  li­
      nişte.
        Tovarăşii  se  adunaseră*  în  jurul
      său  şi-l  priveau  tăcuţi  şi  cu  ochii
      mari.
        —  Ce-ai  păţit  lan:ule?  —  răsună
       de undeva.
        Era  roşu  la  faţă,  răsufla  repede,
       hainele  şi  obrajii  îi  erau  pătaţi  cu                                                             t
       stropi de noroi.
         lancu le mărturisi teama: era sin­
       cer  ca  un  copil.  La  mulţi  însă  nu
       le veni la socoteală ceeace le spuse;
       şi  erau  şi  câţiva  care  n’au  uitat
       seara  aceea  cu  pâclă  în  care  lancu
       venise în cârciumă după felinar.

                       *
                      * *
         In ziua următoare era înmormân­
       tare şi lumea se aduna pe lângă ca­   Dela Românii din Serbia: Procesiunea, cu care s’au dus clopotele cele noui la -
       sele cu steagurile negre.                                biserica românească din Vârşeţ.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14