Page 7 - 1925-02

30-1. 1925 C 0 S 1 N Z E A N A Pag. 23

OM Şl CÂNE

DE V. E. MOLDOVAN

I. Se aude un schelăiăit dureros. — Şi fără teamă de bătaie, — se
Nicoliţă avea upt ani cârd l’au Burcuşel, se tăvăleşte la pământ, strecură mai de multe ori pe zi la
adus pe Burcuşel la slână. Un că- se văietă mereu, — se ridică de patul bolnavului, — să-i ţină de
ţăluş iânos era Burcuşel, — sprin­ nou dar nu poate să stea pe un urât, — până ce lui Niculiţă i-a
ten şi gureş. Se tăvălea prin iarbă, picior. fost mai bine.
prin nisip şi lâna lui nu se mur­ Ciobanul îl lasă acum în pace III.
dărea. Alerga din jucărie după gă­ şi aleargă după turmă, iar Burcu­
ini şi n’avea teamă decât de co­ şel se întoarce spre stână, schelă­ Au trecut câţiva ani. Nicul ţă s’a
coş şi de gâscan. Ba pisoiul îl mai lăind mereu şi umblând numai pe făcut un flăcâiaş voinic şi mergea
pălmuia când era prea neastâmpă­ trei picioare! singur cu turma — având numai
rat. — Că Burcuşel îi umbla me­ Se ascunde apoi într’un colţ de un câne, cânele turmei, — pe Bur­
reu în urmă, îl lătra cu glasul lui ocol, între buruieni şi adoarme cuşel, care s’a făcut mare şi pu­
subţirel, mărunt văzând apoi că pi­ morăind încet, tot mai încet şi ternic.
soiul n’are chef de joc, îl prindea durere«. Burcuşel păzea turma, — Bur­
mărăind, de coadă. Bucuria lui Ni- Iar Niculiţă îi zice: Aşa-ţi trebuie. cuşel o îndrepta Ia păşunat ori o
culiţă. II îndemna, îl îmbărbăta la — De ce te-ai dus? Nu era mai pornea spre părău, la adăpat.
ştrengării. Pe urmă îl lua el la re­ bine să tragi la cărucean? Burcuşel îi ţinea lui Nicliţă de
fec. — 1-i lega ceva de coadă, ori Burcuşel geme, iar Niculiţă îşi urât şi când se jeluia Niculiţi din
îl înhăma la cărucean, legându-1 află în altă parte de joc.., fluier, — Burcuşel îl asculta, culcat
cruciş-curmeziş, cu baiere de lână. Sermanui, — a şchiopat după cu botul pe labe şi Burcuşel îi pri­
Burcuşel nu’ pricepea la început. asta o lună întreagă, dar Niculiţă cepea jalea. Cum ar fi dorit săr­
Se tăvălea pe spate şi se juca ne­ nu-1 mângâia şi nu-i dedea pace, manul să poată sâ vorbească....
astâmpărat, prinzându-I molatec cu deşi câţâluşul se uita atât de blând Intr’o noapte de toamnă însă,
gura de vr’un deget, până ce Nicu- şi rugător la dânsul, — pare că când ciobanii dormeau, — Burcu­
liţă îi punea hamul de lână. i-ar fi zis: Niculiţă dragă, — la- şel aude un urlet de departe, — pe
!
Burcuşel se ridică şi vrea să fugă, să-mă acu să odihnesc! Nu vez , urmă vede tu:ma, cum se neliniş­
dar îl reţine căruceanul. — O ia că mă doare piciorul? Mă doare teşte în staul.
tot in glumă şi să întoarce repede, rău I Aşteaptă să mă vindec, atunci Se ridică încet şi ocoleşte stâna,
pe urmă încearcă de nou să plece apoi fă ce vreai cu mine! la vre-o două suie de paşi vede o
şi îşi perde răbdarea. Se tăvăleşte umbră neagră şi două lumini cum
de nou, — schelălăieşte, încearcă 1!. strălucesc'fn noapte.
să rupă cu dinţiii hamul, iar Nicu- Erau ochii lupului şi lupul se
liţă se prăpădeşte de râs. Aşa au întrat în toamnă. — In- apropia. Burcuşel a început să latre,
Motanul îi priveşte nepăsător de tr’o dimineaţă Burcuşel înzădar aş­ sâ schelălăiască, — pe urmă s’a
subt straşină, tepta la uşa stânii, să iasă Nicu- dus la uşa stânii şi lătrând, hârjăia
Intr’un târziu Burcuşel se des- liţâ, să se joace. Soarele s’a urcat cu ghiarele uşa, — ca să-şi tre­
leagă şi uită iute neplăcerea ce i-a de trei suliţi pe cer, turma plecase zească stăpânul. Turma s’s răscolit
făcut-o Niculiţă. Aleargă la dânsul la păşune şi N.culiţă nu mai venea. în staul şi oile zbierau înspăimân­
şi îi face. de nou joc, sărind vesel Bietul căţel, — presupunea el ceva tate. Şi lupul era abea la vre-o zece
îmcrejuru-i şi lâtrând. rău şi pândea trist, să se deschidă paşi de staul. Alunei s’a deschis
Numai când vede că Niculiţă uşa, ca să se strecoare pe furiş în uşa şi a ieşit Niculiţă, care price­
vrea^să-l înhame de nou, se face stână, să vadă: ce-i cu Niculiţă? puse primejdia. Dir n’avea nimic
prost şi aleargă spre turmă. Se a- Nerăbdarea lui a crescut şi mai în mână, şi cum nu vedea în în-
runcă la cel dintâi miel şi îl în- mult, când auzi pe mama lui Nicu- tunerec, buimăcit cum era, — a
h ţa de coadă. Ar vrea să se joace liţâ spunând că băiatul are f er- luat-o deadreptul spre dihania
dar mielul se sperie, — vrea să binţeli. S’a îmbulzit la uşe, iar când flămândă. încă o clipă şi fiara
scape şi cade. Ceilalţi mieluşei se s’a deschis uşa, s'a repezit la pa­ se aruncă asupra lui să-l sfâşie.
sperie şi mai mult şi alergă zăpă­ tul micului bjlnav. A făcut ce a fă­ Inima Iui Burcuşel s’a strâns de
cit la > mamele lor. In turmă se cut, a stat ascuns subt pat, ca să frică, văzând primejdia ce aştepta
naşte zarvă, — nelinişte, pe uimă nu-l dea afară, până au ieşit toţi pe stăpânul său.
toată turma o ia razna pe coastă din stână şi atunci s’a strecurat Dintr’o săritură s’a aruncat asupra
la vale. tiptil, s’a urcat în patul lui Nicu­ lupului, — l’a înhăţat cu dinţii şi
Ai păţit-o Burcuşel! liţă, care adormise şi îi lingea ob­ l’a ţinut pironit, — în vreme ce
Un cioban, văzând că turma razul şi mânile — alipindu-se cu lupul spinteca cu ghiarele în carnea
pleacă, se ridică de pe glugă, — dragoste de dânsul. lui. Abia atunci s’a desmetecit Ni­
bârăe odată după oi, — pe urmă, Când a venit mama lui Niculiţă culiţă. A pus mâna pe un par şi
văzândjjcă nu se opresc, înjură şi şi la' văzut, — l'a înjurat şi lo- s’a dus să lovească. Dar lupul, vă­
ridicând o piatră, o aruncă după vindu-1 cu piciorul în coaste, — zând că potrivnicii săi sunt mai
Burcuşel, care mai aleargă încă l’a dat afară. Dar Burcuşel nu sche­ tari, s’a zmuls din ghiarele lui
după turmă, fălos, că o turmă în­ lălăia. Era fericit, că şi-a revăzut Burcuşel şi a tulit-o la fugă, pier-
treagă fuge de frica lui, Stăpânul şi prietinul. zându-şi urma prin pădure. Nicu-